Personaje:
Iulia / Nico / Kara / Anca

O camera goala. Geamantane si sacosi cu lucruri raspandite pe podea. Iulia sta pe o saltea gonflabila si isi face pedichiura.
Intra Nico.
Iulia: (speriata) Ah, dar-ar dracii! Ce m-ai speriat! Nu stii sa bati la usa?
Nico: Era larg deschisa…
Iulia: Trebuie ca a lasat-o deschisa fafuza aia de Anca. A venit mai devreme si, bineinteles, ca si tine, cu mana in cur! Am trimis-o dupa bere. Eu – dupa cum vezi – am golit apartamentul ca sa pot maine baga mobila noua si, in consecinta, nu am cu ce va trata. Pana una alta i-a un loc in spatiu.
Nico: (scoate din geanta o sticla de vodca) N-am venit cu mana goala, vacuta mamei!
Nico: (se aseaza langa Iulia, direct pe podea si desface sticla. Bea un gat) Pentru prietenie!
Iulia: Imediat termin si te acompaniez. Mai am putin de pictat cu oja, aceste prea-frumoase degete de la prea-frumoasele mele picioruse!
Nico: Hai sictir! Ti-au murit laudatorii?
Iulia: (pune oja de o parte si ia sticla din mana lui Nico. Bea) Nu e rea, desi am pofta de bere.
Anca: (intra) Iaca berea! Salut Nico!
Nico: Buna Anca! Ia un loc in cur!
Anca: Altceva mai tare n-ai?
Iulia: Vodca. ( ii intinde sticla)
Anca: (refuzand cu un gest larg) Daca incep de la ora asta cu vodca…
Nico: (zambind) Chiar crezi ca e vreo ora potrivita sa incepi cu vodca?
Intra Kara.
Kara: Buna fetelor! (face o pirueta) Paul m-a cadorisit cu o rochita noua!
Iulia: Ce ai dat la schimb?
Nico: Probabil ca nu mai mult decat un petec de blanita?
Fetele rad in hohote.
Kara: (scoate limba) Scorpiilor! Ati putea sa va bucurati ca prietena voastra a scapat din ghearele singuratatii!
Iulia: Lasa-ne cu elucubratiile astea metafizice si spune-ne ceva concret. Are poponetul tare? Si rotunjimea poponetului, iti inspira varful degetelor cand te calareste?
Nico: (intrand in jocul Iuliei) Si “cucul, cum il are?” Iese “pe stil germanic la ore fixe sau are ceva din ginta latina si “iese” la cele mai nepotrivite ore si in cele mai imprevizibile locuri?
Kara: Va puneti pofta in cui! Nu va povestesc nimic, caci nu vreau sa va fac sange rau! Doar sunteti prietenele mele, ce naiba.
Iulia: Ce vrajeala de popa de tara!
Anca: Are dreptate! Cel putin in ceea ce ma priveste. N-am mai vazut-o de nu mai tin minte!
Nico: De cand ai luat calea bisericii…
Anca: Am luat calea bisericii… Ma duc, ca toata lumea, duminica, la slujba.
Iulia: Ca toata lumea nu! Mai sunt si agnostici pe aici.
Anca: De la divort incoace am simtit nevoia de protectie, de o oarecare siguranta!
Nico: Pentru mai multa siguranta si pentru altele…maritate din nou…
Anca: Nu, prostia asta s-o faca alta. Tu n-ai auzit ca aia care se marita a doua oara nu merita fericirea de a fi scapat de primul? Si apoi pentru ce? Pentru un carnat sa iau tot porcul?
Kara: Si toate prostiile astea le inveti la biserica?
Iulia: Asta se da bisericoasa, dar nu e departe de sora lui Bula?
Anca: Care-i treaba cu sora lui Bula?
Iulia: Pai, zice ca pentru un leu sora lui Bula a sarit din pom in sula, daca-i dai un milion nu sare din sula-n pom.
Rasete
Anca: Fai aiurito! Asta ti se potriveste tie, ca ii schimbi ca pe tampoane!
Nico: E slaba de refuz!
Iulia: Si ce ai vrea sa o expun la muzeu? Zice ca Sfantul Petre insusi i-a zis unei virgine, textual: “Eu ti-am dat-o ca so- dai, nu sa vii cu ea in rai!”
Rasete
Anca: Poate Dumnezeu sa-i fi zis asta ca el e Creatorul, nu Sfantul Petre!
Iulia: Tot un drac!
Anca: Fai, pacatoasa mai esti!
Iulia: Eu, conceptul asta de “pacatos”, nu il inghit nici cu un vagon de lamai! Nu ma simt cu nimic vinovata ca Eva a cules un rod “interzis”si l-a impartit cu Adam. In primul rand, de ce a pus “Al Batran” un pom interzis in gradina Raiului? Asa… de florile marului?
Nico: Excelenta remarca! (Anca se uita crucis la Nico!) Aia cu florile marului…..
Anca: Nu aveti in cap decat caterinca!
Kara: Sa fie, pentru ca azi e – in sfarsit – zi libera?
Iulia doar in bikini, isi cauta print genti o bluza si un pantalón.
Kara: Ia uitati-va-ti soro! Asta inca mai poarta chiloti cu inimioara!
Iulia: Ce vrei sa port? Tanga? Nu suport ata aia in cur!
Anca: Pai da, asteia ii trebuie calibru!
Kara: Fara underware, ca nu esti mamaia batrana! Lasa pasarica sa respire!
Nico: Nu poate! S-ar simti ca in curu gol!
Rasete
Kara: Sutien porti?
Iulia: Nu.
Kara: Vezi?
Iulia: (nervoasa) Ce vad e ca nu imi gasesc dracu nici un tricou curat macar! Abia astept mobila, sa imi pot pune toate rahaturile aste in sertare si sertarase. ( gaseste un tricou si si-l pune pe ea) In sfarsit!
Iulia se aseaza din nou pe salteaua gonflabila si desface o sticla de bere. Fetele o urmeaza.
Iulia: Beau in cinstea tuturor curvelor!
Anca: Beau in cinstea tuturor femeilor pioase!
Kara: Beau in cinstea mea!
Nico: Eu beau!
Iulia: (canta) “Costica, la viata ta, amaratule,
Ti-a placut bautura, betivanule!”
Anca: Curve si betivani! Cah!
Iulia: Esenta poporului roman!
Nico: A! Stiu un banc tare pe tema asta: cica astia de la Bruxel au cerut Romaniei – ca sa poata fi admisa in UE – sa trimita o fata mare, un popa abstinent si un ministru incoruptibil. Intr-un final au gasit o fata mare si un preot abstinent si i-au trimis la Bruxel, in asteptare gasirii unui ministru “curat”. Peste trei zile concluzia telefonica a celor de la Bruxel: “in Romania sa se stopeze cautarea ministrului incoruptibil, pentru ca popa s-a imbatat si a violat fata!”
Rasete
Iulia: (canta) “Romanie, Romanie,
Cat de draga-mi esti tu mie!”
Anca: Eu am un gol mare in stomac cand ma gandesc acasa….
Kara: Tu te crezi asa, mai speciala? Tot Romanul din Diaspora are golul asta.
Iulia: Romania e ca un amant care te insala cum si pe unde poate, dar te intorci iar si iar, fiindca esti indragostit de el!
Kara: Asa e! Te umileste si te alunga si tu pleci ca nu mai poti sa-i suporti mojiciile si te duci cat mai departe si muncesti de iti cad mainile si cauti sa iti tii mintea ocupata, caci in clipa in care mintea-i libera, fuge la Romania si te seaca la stomac si nu visezi decat sa te intorci si sa iti faca si tie un loc cat de mic in preajma ei!
Nico: E un paradox. Aici in vest ai de toate: munca bine platita, locuinta moderna, masina si mai esti tratat si cu respect! In schimb, tu tanjesti dupa mahalaua imputita de unde ai plecat, pentru ca sansa de a te realiza era zero si respect, pula! Scuzati cuvantul respect!
Iulia: O fi un blestem!
Anca: E crucea noastra, a Romanilor!
Nico: Si crucea alora de la guvernare care e?
Iulia: Nico a pus degetul pe rana. Golanii aia care guverneaza Romania de la revolutie incoace, ei sunt de vina! Ca nu poate omul sa isi castige o paine in tara sa! Si popii, acest cler de rahat, care in loc sa tina cu poporul tine cu hotii….
Anca: Ce stii tu, care la revolutie nici nu erai nascuta?
Iulia: Ai vazut in ce limuzine de sute de mii de euro calatoresc alde taica popa?
Anca: Ce are sula cu prefectura? Lasa biserica in pace, Doamne iarta-ma!
Iulia: Ho, nu te ofensa! Ziceam si eu asa, ca tot veni vorba. Propune tu un subiect de discutie mai hazos!
Anca: Hazos? Fie. Nico mi-a adus aminte de un banc haios, cu “respectul” ei. Il stiti pe ala cu pleonasmul?
Fetele in cor: Nuu!
Anca: Pacientul catre doctor:”Doctore m-am imbolnavit de pleonasm”. “De asa boala n-am auzit in viata mea. Care sunt simptomele?” “Iti aduci aminte ca mi-ai retetat un medicament pentru cresterea potentei, ca sa zic asa, a penisului?” “Da.” Ei bine, iau medicamentrul de mai bine de o saptamana si penisul… pula!”
Fetele rad prelung.
Kara: Si tu pretinzi ca esti bisericoasa?
Anca: Eu nu pretind nimic. Eu cred in Isus Cristos, in Dumnezeu tatal si in viata de apoi. Asta-i tot.
Iulia: Intr-un Dumnezeu cred si eu, ca d-aia si zic ca sunt agnostica. Numai ca nu cred in Dumnezeul preotilor, un Dumnezeu de pe urma caruia mananca, de mileniii, o paine alba doar preotii si bogatanii desi clerul il vinde pe acest Dumnezeu ca si Dumnezeu al saracilor.
Nico: Pace- pace, intre doua dobitoace! Hai sa ne vedem de bautura si sa lasam teología pe alta data. Mai bine spunem bancuri in continuare.
Iulia: Bancuri la tine, bancuri la mine!
Rasete
Anca: (razand si ea) Fai, esti incorigibila! N-are cum sa se supere omul pe tine!
Iulia: Danke schon, liebling!
Iulia se ridica si cu sticla de bere in mana declama:”Fie viata cat de rea, tot mai bine in R.F.Germania!”
Nico: Asta nu e o replica dintr-o piesa a lui Baiesu?
Iulia: Se prea poate, dar pentru mine e reala. Eu ma simt bine aici in Frankfurt. Mi-a luat ceva timp sa ma acomodez si mai ales sa invat spurcata asta de germana.
Nico: E chineza curata! Si are o gramatica imposibila! Eu am invatat engleza in trei luni. Singura. Am cumparat doua volume babane “Sa invatam limba engleza fara profesor” si in trei luni vorbeam engleza cursiv.
Kara: Eu am avut noroc. Ne-au predat germana in scoala.
Iulia: Eu am invatat spaniola de la televizor, de la telenovele. Mi-a intrat ca apa rece in august, dar cu germana ……
Anca: Bine ca nemtii vorbesc – aproape toti – engleza. La noi, in Moldova – mai precis la Pascani de unde sunt – se preda mai mult limba rusa cand eram eu la scoala. Si eu am invatat engleza tot asa, fara profesor. Ca hobby. De, visul american! Nici prin izmene nu imi trecea ca am sa ajung sa traiesc in Germania. Dar vorba lui Iulia, nu e rau aici la Frankfurt!
Kara: Sunt multi straini. E un oras cosmopolit.
Iulia: (razand) S-ar putea spune ca in Frankfurt locuiesc si nemti!
Nico: Nemtii sunt smecheri! Si-au ridicat tara cu strainii. Dupa razboi au adus mana de lucru din Turcia si Italia, dar in special turcaleti. Cica sunt vreo 5 milioane de turci in Germania.
Iulia: Si acum curge cu romani.
Nico: Din cate am inteles sunt peste 700 de mii de romani in Germania. Jumatate din ei sunt sasi si sunt veniti dupa revolutie, imediat, iar 350 de mii au venit incepand cu 2007 dupa intrarea in UE.
Anca: Si or sa mai vina!
Nico: Au sa mai vina, sigur! Voi nu vedeti ca parca e un plan de golire a Romaniei de romani?!
In Germania sunt 700 de mii de romani, in Italia un milion júmate, in Spania peste un milion, Anglia se plange ca e invadata de romani, cati or fi si pe acolo… De Franta nu mai vorbesc, iar Austria cat de mica e a fost inundata de ai nostrii!
Kara: Vorba unuia: romanul e ca Coca-Cola. Il gasesti peste tot in lume!
Nico: Asta e treaba ancestrala. Romanul e viteaz de nu mai are cum, dar doar din gura! Caci cand e vorba sa lupte pentru ce e al lui, da bir cu fugitii! Cand “dadeau” tatarii si turcii, fugeau in munti.
Acum, ca “dau” ai nostri hoti deghizati in politicieni, fug in vest.
Anca: Si ce ai vrea? Razboi civil? Sunt de acord cu tine ca 5 milioane de romani au luat calea bejeniei, dar Romania are 20 de milioane de suflete! Aia care au ramas in tara ii sustin inca pe hotii de politicieni, cum le zici tu si politicile lor economice.
Nico: Niste redusi mintal!
Anca: Poate sa fie si cum zici tu, dar e dreptul lor sa gandeasca si sa actioneze cum vor. Ce iti spune tie cuvantul democratie?
Nico: Da ma, tu ai dreptate, dar imi este necaz! Culmea e ca hotii pe care ii tot voteaza, le iau si sufletul din ei!
Iulia: Romanul e masochist. Nu cred ca ar suporta atata umilinta daca intr-un fel nu i-ar face placere!
Ia uitati-va la aia care merg pe coate si genunchi la asa zisele ”Sfinte Moaste”.
Kara (razand): Ati vazut batalie la cazanul cu fasole?
Nico: Ce mai razi, ca-i de plans!
Kara: Lasa fata ca am mai vazut scene d-astea si pe la altii!
Iulia: Pomana ingrasa!
Nico: Da-o dracu´ de pomana, ei se pare ca nu au auzit de cuvantul demnitate….
Anca: Si cu ce se mananca demnitatea asta? Cand esti sarac si vrei cu tot dinadinsul sa traiesti, uiti ca exista cuvantul asta.
Nico: Mai, ma lesi ?!
Anca: Poate ca exagerez un pic, dar in mare parte e adevarat. Si pana la urma, fiecare are demnitatea lui si adevarul lui si perspectiva lui. Si daca tie nu iti place acest modus vivendi, nu ai decat sa convingi majoritatea sa schimbe “jocul” sau sa pleci!
Iulia: Noroc ca poti pleca, ca poti alege unde sa traiesti in lumea asta. Parintii nostrii cand erau tineri nu au avut norocul asta. Din raiul comunist nu se putea pleca. Se putea doar incerca sa “fugi” cu riscul de a-ti lua un glonte in cur la granita!
Anca: Lasa comunistii in pace! Pe vremea aia aveai un loc de munca stabil, o locuinta de la stat si siguranta cand ieseai din casa!
Nico: Ai mei, zic ca se simteau ca si cand ar fi fost sclavi. Erau lipsiti de drepturi fundamentale: dreptul la libera expresie si dreptul la greva printre altele.
Anca: Acum ai dreptul sa vorbesti. Si? Vorbesti in pustiu. Azi toata lumea vorbeste si nimeni – sau aproape nimeni – nu mai asculta. Si da, ai dreptul sa faci greva, dar nu mai ai pentru ce, caci nu mai ai un loc de munca asigurat. In cea mai mare parte a timpului esti somer si cand gasesti ceva de lucru e temporar si prost platit!
Nico: Nu face comparatii, ca iesi in pierdere! In raiul comunist iti cantareai fiecare vorba si stateai cu frica in san sa nu se interpreteze gresit pana si ce ai spus in favoarea Partidului! Ajunsesem sa mancam gheare de pui si “adidasi de porc”, o punga de cafea “naturala” costa o jumatate din salariu, apa calda nu aveai, electricitatea se oprea cand iti era lumea mai draga, aveai doar 2 ore de televisor pe zi, iar iarna ingheta si “dansul” in tine de frig ca dragutul de partid iti dadea caldura cu portia! “Afara frig, in casa frig, deschid fereastra larg si strig, iti multumesc din inima partid ca m-ai calit!”
Iulia (entuziasmata): Strigaturi d-astea comuniste stiu si eu! “Noi femeile democrate vom lupta pentru dreptate; noi vrem sula de cioban, nu razboi american!”
Anca: Nu zic eu bine ca asta-i tembela?
Iulia: Si ce vrei soro, sa ma innec in amintirile altora? Ce a fost a fost! Mortu de la groapa, nu se mai dezgroapa!
Kara: Un rationament pragmatic!
Iulia: Merci de sustinere, surioara!
Kara: Avec plaisire!
Anca: Ia uite tu lingusire!
Nico (canta): Doua fete si-una sluta, au iesit ca sa se…. plimbe, aerul sa si-l mai schimbe!
Rasete
Iulia: Apropo de fete si “plimbari”! Am un amic cu adictie la prostituate.
Anca: A dracu´ adictie!
Iulia (scoate limba la Anca): Imediat sare cu o remarca sarcástica! Voiam sa spun ceva foarte serios! Amicul asta, unul Costi, imi spunea de una zi ca s-au umplut si bordelurile nemtesti cu romance. Cel putin astea din Rheinmain Gebiet.
Nico: A! Si tu afli asta abia acum? Sunt peste 200 000 de prostituate romance raspandite prin bordelurile europei. Mai bine de 1% din populatia Romaniei! Multe din ele minore! Multe din ele rapite! Cica in Kosovo sunt autentice sclave sexuale!
Iulia: Si autoritatile romane ce fac? Dorm?
Nico: Autoritatile romane ii acopera pe pesti. Sunt generali de politie si securitate implicati in traficul de carne vie!
Kara: Nici nu cred ca exista vreo activitate criminala in Romania unde sa nu fie implicate autoritatile. Romania e un stat profund mafiot!
Iulia: Te si miri ca UE acepta asa ceva din partea Romaniei!
Anca: Ha! Bineinteles ca accepta! La schimb se infrupta din toate rezervele naturale ale Romaniei.
Mai are Romania petrol si gaze? Nu mai are ca le-a dat la austriecii de la OMV. Mai are Romania paduri? Nu mai are ca le-a dat la austriecii de la “Shweinhoffer”, sau cum doamne iarta-ma le-or zice!
Electricitate? Gaz Suez, niste francezi! Sistem bancar? Nemti, austrieci, greci! Telefonie? Nemti, englezi, francezi. Continui?
Iulia: UE am vrut, UE am luat!
Rasete
Anca: Asta-i fata mea!
Nico: Mai bine asa, decat sa fi lasat totul pe mana rusilor! Intr-un fel ii inteleg si pe vestici. Noi romanii ne-am dovedit incapabili sa ne gestionam resursele!
Anca: Si ei saritori, hop, sa ne ajute! ´Te-ma-n ajutorul lor! Sa te ajute alde Junker, care a bagat toata Europa in rahat – cat a fost prim ministru la Luxemburg – cu scutirile lui de taxe pentru marile companii internationale! Anda que me la sudan!
Kara: Ce zici draga?
Iulia: E in spaniola. Pe romaneste ar veni ca s-o pupen dos!
Kara (entuziasmata): Frumos!
Nico: Artistic, s-ar putea zice! “Ne fac” astia la buzunare din toate pozitiile! Comunisti, capitalisti tot aia, niste jepcari!
Iulia: Capitalistii cel putin iti mai dau drumul prin curte!
Anca: Ma tu stii de unde vine expresia asta cu iti mai da drumul prin curte?
Iulia: Nu.
Anca: Ignoranto! Expresia completa este: Iar te prinde, iar te fute, iar iti da drumul prin curte!
Iulia (glumind): Pai si ce? Suna rau? Eu zic ca nu suna rau!
Anca: Maica ta Cristoase, luati-o p-asta din fata mea!
Rasete
Anca: Asta n-are in cap decat morcovi, asta ca sa ma exprim asa, eufemistic! Chiar nu iti pasa de natia ta. Era vorba in discutie faptul ca romanii sunt expoliati de marile puteri.
Iulia: Si crezi ca le pasa? Nu le pasa fata. Ceea ce vor romanii, e sa nu fie scosi din troaca. Ce zice Eminescu prin gura lui Mircea cel Batran: ”Eu imi apar saracia si nevoile si neamul”! Ce zici nene ca iti aperi? Saracia? Si nevoile? Du-te bre, nea Mirceo, cu cercul! Si azi isi apara romanul saracia. Caci ce este a-ti apara hotii si incultura? Un studiu recent publicat releva ca peste jumatate dintre romani se cred inteligenti si ca poporul roman e mult mai destept decat alte popoare.
Nico: Prostu´ pana nu-i fudul… Stii ce zice Sorescu: ” De-ar fi omul ca scula, ar muri si s-ar scula. Doamne ce saraci suntem si ce scule mari avem!”
Iulia: Ce sa mai zici! Suntem cei mai tari din parcare. Si ca bomboana pe coliva mai suntem si fatalisti si creem personaje lase, ca ciobanul vrancean din “Miorita” si le acordam circunstante atenuante de tot rahatul. In loc sa puna mana pe topor – ca tot a aflat ca vor sa il mierleasca moldoveanul si ungureanul – si sa isi apere bogatia, turma de oi si sa-l mierleasca el pe ei, ce face? Se resemneaza!!!! Sta si asteapta sa-i vina moartea si concepe o plangere testamentara adresata natiunii si o incredinteaza spre a fi dezvaluita dupa moartea sa, cui credeti? Unei oi negre si grase! “Miorita laie, laie bucalaie…”
Anca: Si tu zici ca e mai bine ce fac astia din vest ca “l-au omorat pe Dumnezeu” si si-au terminat ultima posibilitate de alinare? Ca daca nu crezi in Isus si in viata de apoi, pentru ce te strofoci sa te perfectionezi aici pe pamant?
Nico: Petre Tutea zicea ceva de genul, ca pana la 25 de ani omul trebuie sa fie socialist iar apoi credincios. Iulia mai are pana la 25!
Anca: Stiu draga mea. D-aia nici nu ma supar. Cand e sa fie omul vehement, daca nu la tinerete?
Iulia: Ca tu batrana mai esti!
Anca: Oricum sunt trecuta binisor de 25 de ani.
Iulia (catre Nico): Si tu nu mi-l baga pe Tutea la inaintare, ca eu am alte gusturi in materia de filozofie. Karl Popper, de exemplu, scrie pe gustul meu.
Anca: Un ateu!
Iulia: Pur si simplu un filozof!
Kara: Fetelor, propun sa cantam ceva. M-am saturat de filozofie si de teologie! E primavara, e anotimpul indragostitilor…
Iulia: Si cum pe tine se pare ca te-a sagetat Cupidon…. (canta) Se vinde mobile, se vinde mobile, se vinde mobile la pret redus!
Rasete
Nico: Hai sa cantam una de-a noastra. Stiti “Ma dusei sa trec la Olt” ?
Fetele in cor: Daaa!
Nico: Ok! Cine da tonul?
Anca: Eu! Doooo.
Kara (razand): Tonul se da in “La”!
Nico: Ok, incep eu.
(Canta toate. Kara si Anca danseaza. La final aplauda, fluiera, striga “bravooo”si “uraaa”)
Nico: N-a fost rau! Poate ne lansam!
Anca: Da, la apa!
Celelalte trei in cor: Uuuu!
Anca: Asa-i ca va e dor de acasa?
Nico: Un pic. De fapt atat cat trebuie. Eu una sunt un soi de aventuriera. Imi place sa umblu, sa descopar lumea! Nu sa stau pe coada in curtea din spate a parintilor, asteptand un betivan sa isi faca pomana si sa ma ia de nevasta.
Iulia: Hi, hi, ce idilic!
Anca: Si cu ce bani vei cutreiera lumea? Sau ai castigat la loto si nu stim noi?
Nico: Aiurea! Sunt la fel de paupera ca si Iov. Vorba lui Creanga: ”Sarac ca anul asta, ca anul trecut si ca de cand ma stiu, n-am fost niciodata”. Dar am un plan!
Anca: Suntem numai urechi!
Nico: Caut un neamt batran si bogat sa il iau de barbat!
Kara: Si de ce nu un neamt tanar si bogat?
Nico: Atunci adio calatorii in jurul lumii! Unul tanar vrea copii, un camin bine intretinut, o sotie iubitoare care sa-l astepte noaptea cand vine el de la curve cu cina calda… Chestii d-astea care nu ma conving. Eu vreau un bosorog, care sa moara repede si sa-mi lase mie averea.
Kara: Nu te stiam asa cinica!
Anca: Tu te-ai gandit cat trebuie sa-l stergi la cur cand o cadea la pat!? Ca astia traiesc mult, nepermis de mult!
Nico: Eu cred ca nu m-ati auzit! Am zis batran si bogat. Bogat! Asa ca, are sa aiba asistenta medicala si ingrijire, “pflege”, cum zic astia pe aici, 24 de ore din 24. Iar eu, o sa am maseur si manichiurista si coafeza zilnic la cel mai tare SPA!
Anca: Esti fantezista! Pana sa mostenesti ceva, trebuie sa traiesti cu omul. Trebuie sa ii dai un pic de tandrete, sa il saruti, sa faci sex cu el. Brr!
Nico: E de presupus ca bogatia indulceste situatia. Ba chiar transforma realitatea. Sunt atatea femei in situatia asta, ca iti vine sa te intrebi daca nu se intampla ceva magic cand atingi “Bogatia”, bogatia cu “b” mare. Iar pretendente la a gusta din aceasta magie sunt foarte, foarte multe! Eu cunosc o groaza de romancute care au acest vis.
Anca: Vise mamicuta, vise!
Nico: “Intai ne angajam si pe urma vedem ce iese” cum zice Napoleon.
Anca: Ala era barbat!
Iulia: Parca noi nu putem fi barbate! Uiti ca a existat o vreme a Amazoanelor? Chiar si acum, Angela Merkel conduce Europa! Suntem egale cu barbatii.
Anca: Te-a prostit feminismul. Noi nu de egalitate avem nevoie, ci de echitate!
Nico: (parafrazand o manea) “Echitatea cand imi vine, rup camasa de pe mine!”
Rasete
Anca: Nu zic eu bine? Numai caterinca aveti in cap!
Nico: Cum idealul meu in viata nu-i femeia cu mustata, eu vreau sa calatoresc. Cativa ani nu as vrea sa ma opresc din mers. Vreau sa vad cat mai mult din minunile lumii si sa ma impregnez cu diverse culturi si poate asa sa inteleg si eu sensul trecerii mele pe acest pamant!
Iulia: Am impresia ca ai dat cam multe gaturi la sticla aia de vodca. Devii patetica!
Nico: Pai da, cam ai dreptate! Da´ la ce dracu sa ma gandesc? Ca maine o iau de la capat, cu curatenia prin casele nemtilor, desi am in buzunar un master in “Belle Arte”?
Iulia: Ti-ai ales gresit profesia. Uite Kara, daca-i medic, lucreaza in profesia ei si mai si castiga o caruta de bani! Si acum are si iubit!
Kara: Lucrez ca medic, da, dar cu caruta de bani las-o mai moale! Nu primim noi – astia din est, atatea parale cat crede lumea! Si bagam la garzi de numa – numa! Si responsabilitatea cat casa! Tie Iulia, ce iti pasa? Esti studenta si traiesti inca pe spetele parintilor!
Iulia: Lucrez la McDonalds juma´ de norma. Ai mei imi dau cu portia. Daca ar fi dupa ei, nu as iesi la vreun pub, decat odata la trimestre!
Anca: Tot e ceva! Bine ca nu faci parte din clasa muncitoare, ca mine si ca Nico, care munceste pe minimul salarial. Cu 8,50de euro pe ora abia ajungi la sfarsit de luna. De economii sa nu vorbim! Nu pun aproape nimic deoparte. Chiria, transportul, card-ul de sanatate, telefonul, imi inghit trei sferturi din salariu! Si unde mai pui ca trebuie sa trimit lunar cate 100 de euro acasa la mama, ca are o pensie de rahat. Ii dau 80 de euro pe luna pensie. Ca cica nu a fost contribuitoare, ci doar CAP-ista! Daca n-as fi lucrat la un restaurant, unde ai o masa gratis pe zi si ceva bacsis, probabil ca ar fi trebuit sa ma prostituez, macar de cateva ori pe luna.
Nico: Si noi suntem norocoase, pentru ca nu avem copii. Alea cu plozi vai de sufletul lor!
Kara: Mamele singure, cele cu barbati au ceva suport. Barbatii castiga destul de bine aici in Germania.
Anca: Dar si muncesc – majoritatea – peste 10 ore pe zi, sase zile pe saptamana. Ma si mir cand mai au timp sa procreeze! Romanasii nostri muncesc mai mult in constructii si in pacheterie si probabil ca vina acasa storsi de munca. Unde mai pui, ca multi mai si ling cateva beri dupa slujba…
Kara: Una peste alta, se scot mai bine ca in tara si ei si ele.
Iulia: Corect!
Nico: “Se scot” ! Ce expresie ! Traiesc o viata ciudata. Mai bogata material, dar ciudata. Toti expatii experimenteaza, mai mult sau mai putin, sentimentul ca traiesc de imprumut, ca traiesc o viata care nu le corespunde. E o viata ciudata! E a lor si nu-i a lor!
Kara: E adevarat, dar asta e pentru ca romanul a rupt bariera sonica a timpului – ca sa ma exprim metaforic – de foarte putin. Nu-i nici un secol de cand romanul avea un ritm de viata bianual. Vara muncea la camp si iarna statea pe vatra. Dintr-o data, se trezeste ca este fortat sa schimbe un ritm milenar cu care e obisnuit, pentru a fi in pas cu lumea. O parte din el vrea sa guste din “modernitate” dar o parte ramane imutabil conservatoare. De aici faptul ca tine cu dintii de traditie.
Iulia(canta): Ca romanul nu-i nici unuL, unu-i toti si toti sunt unul!
Anca: Caterinca!
Iulia: Si ce vrei fata? Sa plictisim spectatorii? Ei au venit pana aici ca sa se distreze, sa isi mai descreteasca fruntile. Sa rada in hohote, daca se poate. Le-am aratat cateva pasuri pe care le are romanul si cateva bancuri neaose, ceva reflexii filozofice si desigur pe noi, talentul nostru actoricesc!
Anca: Sfanta nerusinare! Lauda-ma gura…..
Kara: Mie mi-ar fi placut ca piesa sa fie mai lunga! Autorul mai putea atinge cateva teme legate de Diaspora.
Nico: Si mie mi-ar fi placut ca regizorul sa ne puna vodca nu sa ne imbete cu apa chioara si pe noi si pe spectatori!
Iulia: Plangerile le trimiteti cu o caramida postala pe adresa autorului. Dar mai incolo. Acum sa le multumim spectatorilor pentru amabilitatea de a-si fi reservat timp pentru a asista la reprezentatia noastra si pe deasupra au mai si platit!
Fetele in avanscena: Si am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!
Reeverenta de final.

Fin

Romanul nu vrea sa fie trecut strada!
Am crescut si m-am format,ca tot romanul traitor in raiul comunismului romanesc,intr-un sistem dual unde minciuna si adevarul au coabitat in simbioza si au creat o mentalitate schizofrenica.
Recunosc ca eu nu am avut capacitatea de a ma adapta si in consecinta am trait sub imperiul fricii de a fi altfel!Nu m-am recunoscut nici in Ceausescu,nici in Dej,nici in ,mai tarziu,Iliescu.M-am recunoscut,in schimb,cand a venit vremea,in Corneliu Coposu!Destul de ciudat avand in vedere ca bunicul din partea tatei a fost primar comunist, tata a fost membru PCR si sindicalist comunista iar bunicii din partea mamei au fost tarani saraci.
Cert e ca simbioza minciuna-adevar nu s-a dezvoltat la mine.Asta m-a impins inspre o anumita ranchiuna impotriva celor care s-au adaptat si ,dupa 1989,am actionat ,in cadru democratic desigur,impotriva lor votand si predicand pentru oameni asemenea lui Coposu .
Si ce am realizat cu asta?Mai nimic:m-am expatriat benevol!Iar ei aduc la guvernare,in Romania,chipuri asemanatoare lor.Nu ar trebui sa imi pese ,in definitiv eu fac parte dintr-o minoritate iar ei sunt majoritari.Democratic ar fi sa ii respect,pe ei,pe majoritari, pentru opiniile lor .Dar pot sa ii respect?Nu, nu pot!Atata timp cat isi revendica normalitatea nu ii pot respecta.Normalitatea lor e schizofrenica,bolnava deci,si ei un vor sa o recunoasca sau un POT sa o recunoasca!In orice caz ,ca sa ii pot respecta trebuie sa isi recunoasca boala .Si apoi,poti respecta pe cineva care nu te respecta ,caci ei,majoritarii,nu ma respecta,din capsunar nu ma scot!Ma invidiaza,desigur si in pofida faptului ca eu contribui net atat pentru economía nationala cat si pentru economía casnica,a rudelor mele sarace,ar jubila la orice necaz as putea eu avea.
Si de ce as vrea eu respect din partea lor?Pentru ca sunt Roman si in fata oamenilor si a zeilor sunt fratele lor!Si eu, ca om normal ce ma consider,vreau sa ii ajut sa se curete de dualitate, de schizofrenie.Si da,vreau sa il trec strada pe Roman si am dreptul si datoria sa il trec strada!Eu impreuna cu toti minoritarii neafectati (prea rau!) de mentalitate bolnava a comunistoizilor.
Ei,majoritarii,fara doar si poate nu ne-ar ajuta pe noi minoritarii sa trecem pe partea lor de strada ,caci instinctiv simt ca avem ,minoritarii,dreptate!Mult mai repede ne-ar arunca la lei!
Asta ma face sa cred ca eu sunt de partea buna a baricadei si ma obliga sa continui in demersul meu.

Diaspora Romana intre miracolul economic si impotenta politica
Diaspora este de ani de zile unul dintre cele mai puternice si stabile motoare economice.Fara aportul si efortul Diasporei, Romania ar fi fost (si poate deveini!) o tara subdezvoltata economic ,saraca pana in maduva oaselor natiei cu un somaj de peste 50%(socotiti milioanele de romani din Diaspora ca fiind someri in Romania)si desigur ,instabila pana la explozie(sau implozie!)
Acum, daca Diaspora si-a castigat independenta economica (cu voia vestului)pana intracolo incat a putut salva si patria mama de la colaps, in plan politic e impotenta.Desigur maraie, dincolo de gardul Patriei, prin toate mediile de socializare,la hienele care se infrupta nemeritat si din portia Diasporei si mai fac si risipa,dand afara din troaca,in locuri imposibil de ajuns pentruDiaspora.
Ceea ce nu intelege,inca,Diaspora este ca trebuie sa faca si in plan Politic ceea ce a facut in plan Economic si anume sa se bizuie numai pe ea insasi sa asume ca nu poate reforma Clasa politica Romaneasca impreuna cu Clasa politica romaneasca ci separate de ea prin eliminarea acestei Clase politice malefice pentru cetateanul Roman ,din Diaspora sau din Tara si inlocuirea ei cu o noua Clasa Politica ,una care sa fie dupa “chipul si asemanarea sa” una muncitoare(caci in sudoarea fruntii a agonisit Diaspora)cu principii ferme si valori autentice .Diaspora trebuie de imediat sa inceteze a mai colabora cu Statul Roman(alcatuit si condus din Banditi!).Trebiue sa boicoteze ambasadele ca si cand acestea nu ar exista (si nici nu exista!)pentru ei ,trebuie sa Convinga rudele din Tara ,pe care le sustine financiar ,sa rupa orice relatii cu Partidele existente actual pe scena popitica Romaneasca ,implicit prin taierea sustentului material ca sa poata simti in propria carne “ajutorul”primit de la politicienii romani si trebuie sa faca presiuni asupra guvernelor vest-europene sa permita ca in Romania sa se dizolve actualul Parlament si sa se formeze o ADUNARE CONSTITUANTA din tineri pana in 35 de ani care nu au facut parte din nici un partid politic.Aceasta ADUNARE CONSTITUANTA va propune o noua Constitutie , va face o noua lege electorala si va propune o data pentru referendum in ceea ce priveste atat Constitutia cat si Legea Electorala.Intre timp Romania poate fi administrata de un Guvern technocrat.

Stateam toti trei frumos asezati in rand pe scaunele inalte de la bar, asa zisele “cai”. Ne uitam cu priviri tembele la halbele de bere goale, care tronau pe tejgheaua barului din fata noastra. Eu eran gata sa ma ridic, cand il aud pe Fritz zicand cu voce stinsa:
– Mai luam un rand?
-Poate sa-ti mai dau un rand de scatoalce, ii zic eu printre dinti.
Fritz asta era cunoscut in cartier drept alcoolic inveterat si slab de minte totodata. Umbla toata ziua cu asta care sta langa noi la bar si pe care il cheama domnul Popartz, sau asta e doar porecla, habar n-am, dar i se potriveste de minune caci bese cand nu te astepti indiferent de loc si de companie. Amandoi aveau mare noroc cu sistemul de asistenta german, care le dadea lunar un ban moca numai pentru ca avusesera norocul sa se nasca nemti. Poate va intrebati ce caut eu cu asemenea exemplare. Aici e o daravela incurcata. Eu chiar dobitoc nu sunt, dar nici nu ma da desteptaciunea afara din casa. Altfel m-as fi facut bancher, nu springar. Nu zic nu si asta cu sparlitul de prin case poate fi o meserie banoasa, cu conditia sa fi inspirit cand alegi tinta. Eu nu pot spune ca sunt inspirat nici ca nu sunt, pentru ca am intrat in bransa de curand. Cu Fritz ma stiu de copil, caci suntem vecini, de cand m-am nascut. Fritz a aflat de la sora-sa -care lucreaza in bransa sufletelor caritabile, respectiv e curva- ca un anumit domn Smith, are ascunse in casa diamante in valoare de peste un milion de euro. Taina asta i-ar fi spus-o ei domnul Smith -beat fiind- cand se giugiuleau in patul din camera nuptiala de la hotelul “Wiener Hoff” . Fritz mi-a vandut pontul pentru ca stie cu ce ma ocup si mi-a propus sa impartim prada fifty-fifty, dar m-a rugat sa-l luam cu noi si pe prietenul lui domnul Popartz. Zicea ca se simte mai sigur cu el alaturi si ca sa nu imi fac griji de partea lui Popartz, caci o plateste din banii lui. Am acceptat pentru ca oricum nu aveam de gand sa impart nimic cu nimeni.
-Hai la treaba, am zis.
Fritz si cu domnul Popartz abia si-au deslipit cururile de pe scaune. Erau topiti de frica, d-aia si incercase Fritz stratagemea cu bautul inca unui rand de bere. N-a tinut. In operatiunea asta, eu sunt seful. Eu hotarasc. Desi Fritz avea informatia – sora-sa sa traiasca- ca nu este nimeni acasa, domunl Smith fiind in delegatie, iar doamna Smith in vizita la parintii ei in alta localitate, am hotarat sa nu intram pe usa din fata. Cine stie ce vecina vigilenta urmareste ce se intampla prin cartier. Am intrat pe portita din spate, prin gradina si am deschis usa de la bucatarie cu speraclul. Domnul Popartz, care cel mai probabil nici nu stia ce cautam noi acolo, a ochit pe un dulapior o sticla de wisky, a desfacut dopul si pana sa i-o pot lua din mana, a si baut un sfert din continut. Am dus degetul la buze in semn de “tacere, boul dracului!” si am pus sticla la loc. Le-am facut semn sa se incoloneze dupa mine si am deschis usa de la bucatarie care dadea inspre salón.
In acelasi timp in coltul opus al salonului s-a deschis o usa pe care a iesit o doamna in varsta, care era vesela si tinea in mana un pahar gol. Si doamna era tot goala, goala pusca. Instinctiv, ca doar d-aia sunt barbat, m-am fixat la sanii ei. Silicon, total. Tot instinctiv, am coborat privirea catre sexul ei. Avea pubisul tuns in forma de fluture. Scena asta a durat probabil o miime de secunda, apoi am ridicat o privire de otel la nivelul ochilor doamnei. Doamna, total fastacita, nu a gasit altceva de cuviinta decat sa ma informeze ca era in drum spre bucatarie pentru a umple un pahar cu apa. In situatii dintr-astea, total atipice, nu e cazul sa te pui la taclale si sa debitezi amabilitati. De aceea m-am repezit in dormitor sa vad daca nu cumva doamna nu era acompaniata. Era! Un domn marunt, chel, incerca sa isi puna izmenele, dar era asa de speriat, incat nu reusea.
-Lasa stimate domn, ca iti sta bine si asa, zic eu. Hai mai bine in living.
Nu s-a impotrivit. Si-a pus mana in dreptul cucului -care fie vorba intre noi era ca vai de el- si a pornit-o grabit catre living. In living domna reusise cum-necum sa puna paharul pe o masuta si cu ambele maini isi acoperise sanii si pubisul. Amicii mei, Fritz si domnul Popartz, o priveau extaziati. Ziceai ca se afla in fata fecioarei de la Lourdes. Noroc ca stateau cuminti, ca si asa cucoana tremura din tóate incheieturile.
-Mainile la spate, racnesc eu.
Iar cei doi nudisti se executa imediat. Voiam sa termin cat mai repede ce aveam de facut si stiam fara sa fi facut vreun curs de psihologie ca oamenii goi isi pierd buna parte din stima si din judecata cand se afla in societatea unor oameni imbracati. Minus naturistii, dar aia au o gena sucita. Faptul ca i-am pus sa stea cu mainile la spate si in consecinta le-am luat si ultima iluzie de decenta, i-a derutat foarte rau. Se vedea clar pe fetele lor, de pe care inteligenta disparuse total lasand la vedere doar angoasa si tampenie .
-Domnule Smith, incep eu grav. Va rog….
– Pardon, zice domnul. Eu nu sunt domnul Smith. Eu sunt domnul Poper.
-Nici dvs. nu sunteti doamna Smith? o intreb pe femeie.
-Ba da, eu sunt doamna Smith.
Ma uit la domnul chelios intrebator, iar acesta ma scoate imediat din dubii.
-Eu sunt draga domnule, un bun prieten al doamnei.
Fritz si domnul Popartz, au izbucnit in ras. M-am uitat crunt la ei si s-au potolit, desi au continuat sa mustaciasca pe sub nas.
-Deci, cum s-ar spune, domnule, dvs. Sunteti amantul doamnei, zic.
Domnul nu a dorit sa rosteasca cu voce tare infamul cuvant, insa a incuviintat din cap. M-am uitat inca o data la cucul lui. Era mic rau de tot si zbarcit. Boasele ii erau crete ca la orice om in varsta, de unde si vorba “ Batranete, coaie crete”. Acum eu pot sa discrep de gusturile doamnei in materia de amanti, dar nu pentru a-i fi critic am venit eu aici. Si asa eran intr-o situatie de rahat. Aveam pe cap doi ostateci in curul gol si doi complici cu mintea goala. Si unde mai pui ca ostatecii imi vazusera fata, ca de cei doi tembeli care ma insoteau, ma durea chiar in cot daca erau identificati. Dintr-o chestie simpla: bagi speraclu, intri, iei si pleci, uite unde am ajuns! Bine, am explicat cam simplist. Nu era chestie doar de iei si pleci, caci diamantele trebuiau cautate prin casa, domnul Smith omitand sa ii spuna surorii lui Fritz si locul precis unde le-a pitit. Norocul meu -daca asta e noroc- este ca doamna Smith cat si amantul dansei, aveau si ei de pierdut daca faceau reclamatie. Asa ca m-am gandit sa fac un pact cu ei: noi sa ne retragem linistiti, iar ei sa se prefaca si anume ca nu s-a intamplat nimic. Totusi aveam asa mancarime ca in loc sa lansez oferta, ma aud spunand:
-Madame Smith, noi cu amantlacul dvs. nu avem nimic de a face. In definitive, in ultima vreme moravurile s-au schimbat de-a binelea, iar dvs. mai sunteti si o persoana matura pe deasupra. Noi, ca sa duc sinceritatea pana la capat, am venit doar sa luam o manuta de diamante pe care sotul dvs. spune ca le aveti in casa.
-Da, zice Fritz.
Si pe mine ma i-a cu frig de ce tampenii o sa scoata pe gura.
-Am venit asa ca intr-o vizita de protocol, continua Fritz.
Taci, ca s-a descurcat bine. Nu a scos nici o ineptie. Sper sa nu-l apuce si pe domnul Popartz limbarnita. De zis, n-a zis nimic. Insa a basit atat de tare, incat a inghetat atmosfera.
-Diamante? Ce diamante? Eu nu stiu despre nici un fel de diamante, se ratoieste doamna Smith, nevrand sa bage de seama nesimtirea lui Popartz. Frica si tembelismul i-au disparut din priviri.
-Sotul dvs. i-a marturisit amantei ca aveti diamante, o pun eu in tema.
– Avem? Poate are el si nu stiu eu, porcul! Vad ca are si amanta si eu nu sunt la curent!
Deja doamna isi revenise total. Se vedea si din faptul ca nu ii mai pasa ca e goala, ba isi pusese si mainile in sold. Domnul cel chelios nu isi revenise.
-Da-i draga, zice el, pietrele pretioase si sa terminam tarasenia.
-Ma tu esti tampit? Se rasteste doamna la el. N-auzi ca habar n-am de nici un fel de diamante? Pot sa pun ceva pe mine?
Ma intreaba doamna foarte sigura de accept.
-Da doamna, ii dau eu mana libera.
Doamna pleaca spre dormitor si prin usa larg deschisa vad cum merge la vestiar i-a un capot il pune pe ea fara sa adauge mai intai alte desuuri si revine. Se aseaza comod pe un scaun tapisat, langa o masuta pe care avea o tabachera, o scrumiera si o tava pe care erau frumos randuite cateva pahare de cristal si o sticla de asemenea de cristal plina cu un lichid de culoarea ceaiului.Plus o pisica pe care o da jos dupa masuta cu dosul mainii stangi. M-a uimit treaba. Nu observasem pisica. Doamna a luat tabachera de pe masa, a deschis-o si ne-a invitat la tutun.
-Doriti o tigareta?
Fritz a dorit. Prietenul lui, nu. Si nici domnul cel chelios. Eu stateam in dubii. Pana la urma am scos o tigare din pachetul meu.
-Merci madame, am marca mea preferata de tigari.
Amantul -vazand cum se schimba situatia- a indraznit si si-a adus mainile in fata acoperindu-si din nou cucul.
-Mergeti sa va imbracati, ii sugerez eu, iar el pleaca ca din pusca in dormitor.
Doamna a luat o tigareta din tabachera, a batut capatul fara filtru pentru a presa tutunul cu gesturi de cocota imbatranita si a aprins tigareta. A tras in piept un fum mare cat un sfert de tigareta, dupa care a exhalat o groaza de fum. Nu se mai termina! Intr-un final mi-a spus raspicat:
-Uite ce este domnilor, povestea dvs. este o aberatie. Sotul meu nu are nici o amanta. Nu poate avea. E impotent.
-Pardon coana mare, zice Fritz. Sora mea e de o cu totul alta parere. Zice ca mai rar la varsta lui sa aiba asemenea sculari. E convinsa ca i-a viagra.
Domnul Popartz a gasit de cuviinta sa mai traga una sonora. Fritz zambeste fastacit.
-A racit saracul! N-aveti vreo tarie prin casa, se adreseaza doamnei. Ii i-a cu mana!
-Sa mearga la bucatarie. Are acolo bautura sa-si puna si-n cap, zice doamna oarecum enervata de intrerupere. Mie tot un-mi vine sa cred ce spuneti despre sotul meu. Si apoi, de unde sa aiba diamante? E adevarat ca are un salariu foarte bun, dar il bea aproape pe tot dupa ce plateste hangaralele casei. Eu am noroc ca am banii mei, din mosteniri, ca daca a-si sta in banii lui, a-si fi o miloaga.
-Doamna, zice Fritz ca cel mai bine o chemam pe sora-mea. Ea ne poate lamuri la fix.
-Sunt de acord, spuse doamna. Cheam-o!
Cat sta Fritz la taclale cu sora-sa de pe un mobil, eu ma asigur ca n-o sa plec cu mana goala de aici. Asa ca fac cu privirea un tur al tuturor obiectelor de valoare.

Mariane, sora lui Fritz, intra pe usa principala ca si cum ar fi la ea acasa. Fumeaza iarba si are ochii tulburi. De nara dreapta si de spranceana stanga ii atarna cate un cercel. Parul vopsit rosu strident e tuns punk. Poarta costum de piele asezonat cu lanturi si ghete de motociclist. Ce mai, arata total ca o persoana de incredere. Se fac prezentarile de rigoare cum se cade in lumea mondena, ia loc fiecare pe unde poate si doamna Smith –ca gazda presupun- deschide discutía.
-Si, deci, dvs. domnisoara Mariane prezumati de faptul ca sunteti amanta sotului meu.
-Eu doamna nu prezumez nimic. De altfel nici nu stiu ce inseamna expresia asta.
-Intr-un cuvant, doamna spune ca esti amanta sotului dansei, ii traduc eu pe scurt.
-Eu amanta? Fereasca Sfantul! Eu nu sunt amanta nimanui! Eu sunt o profesionista cinstita. Fac treaba numai la comanda, imi iau banii munciti si pe-aci tie drumul. Nu ma agat de nimeni. Nu vreau sa stric casa nimanui.
Se simtea o tensiune care un era tocmai necesara in aer. Doamna Smith parea o felina gata s asara la gatul Marianei. M-am gandit ca trebuie sa fac ceva. N-a mai fost nevoie. Domnul Popartz a venit din bucatarie si a tras una asa puternica incat a detensionat pe loc atmosfera. A dat sa zica ceva, dar s-a razgandit si a intrat la loc in bucatarie.
-Stimata domnisoara, il aud pe domnul Poper. Va rog sa imi permiteti. Chestiunea in cauza nu este daca dvs. si domnul Smith sunteti amanti, ci daca exista diamante in aceasta casa si unde anume.
-Habar n-am. Boul asta de frate-miu intelege ce vrea el. Eu i-am povestit doar ca omul are diamante nimic altceva. Ca le tine in casa, sau la banca in vreun seif, sau in alta parte, nu stiu. N-a apucat sa-mi spuna. Era prea baut. Povestea sta in felul urmator. Domnul Smith este unul dintre clientii mei. Imi solicita serviciile cam o data pe luna si prefera san e zbantuim la “Wiener Hoff” in camera nuptiala. De obicei, ziua. O ora de hata-hata si gata. Dar plateste bine. Peste tarif. Asa ca intr-o seara, cand stateam acasa cu crampe de la ciclu, suna si-mi zice: “Hai la zbant, la “Wiener Hoff” “. Se simtea din glas ca e cam pilit. Ii spun sa sune pe altcineva, cae u sunt la ciclu, dar el zice ca nu, ca pe mine ma vrea. “Ce alte gauri un mai ai?”, mi-a zis cu naduf. Avea dreptate. Ce sa fac, era client bun. M-am dus. Pe drum mi-am pus in cap sa-i fac un sex oral la rapid si hop la somn, ca si-asa era pilit. Am ajuns prima la hotel, am luat cheia de la camera si am urcat. El a venit peste vreo ora. Cand eu deja motaiam in fata televizorului. Era manga. A apucat doar sa-mi spuna ca are doua diamante mari s-a lungit pe pat si-a adormit inaintea pernei. L-am dezbracat, si l-am bagat sub plapuma. A dormit tun, pana la noua dimineata. Cand s-a trezit a vrut sa stie daca am facut sex, ca el nu-si mai amintea nimic inca de cand statea si bea la bar. I-am zis ca da, ca am facut si oral si anal. Ca doar nu eram sa-mi iau doar jumatate din bani, pentru ca n-am prestat. A platit si-a plecat.
-Si diamantele? S-a interesat domnul Poper.
-N-a mai zis nimic de ele si nici eu nu l-am mai intrebat. Asupra lui oricum nu le avea, caci nu iesisera la iveala cand l-am buzunarit, dupa ce l-am dezbracat si l-am bagat in pat.
Doamna Smith si-a aprins inca o tigare. A cata? Si a intrebat-o pe Mariane:
-Ai avea curajul sa repeti tot ce ai spus aici si in fata sotului meu?
-Bineinteles ca am curaj, doamna. De ce sa n-am? Ce, am omorat pe cineva?
La cat era de drogata, avea tot curajul din lume.
-Bine, spuse doamna Smith. Atunci, cand sotul meu se intoarce din delegatie, stabilim o intalnire in trei. Eu, tu si el. Domnii aici de fata, un cred ca e nevoie san e mai acompanieze.
Din cauza drogurilor, Mariane a receptat cu un pic de intarziere propunerea doamnei. Dar cand a receptat-o a izbucnit in ras.
-Delegatie? Ce delegatie? Sa stie draguta doamna, ca daca acum sotul dumitale este in vreo delegatie, este la hotelul “Wiener Hoff”, cu o brazilianca nou sosita in urbea noastra.
-Minti! Se enerveaza doamna Smith.
-Verifica! Nu te costa decat o convorbire locala, replica Mariane.
Doamna Smith, ridica receptorul telefonului fix, aflat pe o comoda in sufragerie, langa cartea de telefon de unde afla numarul hotelului “Wiener Hoff”.
-Alo, va rog sa-mi spuneti daca dombul Smith este cazat la dvs. …….. La camera nuptiala?….. Da, va rog sa-mi faceti legatura.
Doamna Smith se muta de un picior pe altul pentru a-si mai calma nervii probabil.
-Hans, tipa ea scurt. In zece minute sa fii acasa!…. Fara comentarii. Si tranti receptorul in furca.
Cred ca au trecut mai bine de zece minute pana cand a intrat spasit pe usa domnul Smith, timp in care nimeni nu a scos o vorba, dar toti au fumat. Inclusiv domnul chel. Era un fum de-l taiai cu cutitul. Domnul Smith, care probabil a baut ceva la rapid pentru a putea face fata situatiei, imediat dupa intrarea in living si facand abstractie de necunoscutii care ii populau incaperea de zi, se tranti realmente in genunchi si declama cu ochii tinta la doamna Smith:
-Iarta-ma, nu mai fac! A fost o clipa de ratacire!
Mie unul dramoletele, nu imi plac! Dar ceilalti erau parca hipnotizati de domnul si doamna Smith, asa ca am facut usor un pas la dreapta si am insfacat dintr-o vitrina deschisa o statueta “Ming” originala, pe care o ochisem mai devreme si care in opinia mea de expert facea vreo cinci miare, pe care puteam sa le iau de la domnul Schultz –anticarul- care in timpul liber era si misit de lucruri de valoare furate.
-Dragul meu, schimba tonul doamna Smith, un cred ca e cazul sa dai in mintea copiiilor cu atatia oameni de fata. Chiar nu ti-a mai ramas nici un pic de demnitate? Scoala-te te rog si explica-ne ce e cu diamantele, ca de partidele tale amoroase, nu e nimeni interesat. Nici macar eu!
-Diamante? Ce diamante? Intreaba bulucit domnul Smith, ridicandu-se din pozitia incomoda din care statuse pana atunci.
-Hai nu fa pe prostul! Ridica tonul doamna Smith. Amanta ta, aici de fata, ne-a dezvaluit totul.
-Daca va dezvaluit totul, inseamna ca nu mai aveti nevoie de mine, desi jur pe santa cruce, ca habar n-am despre ce vorbiti.
-Uite ce e pisoias, il ia in primire Mariane. Pe mine sa nu ma scoti de mincionoasa in fata atator oameni. Eu sunt curva serioasa. Nu mai sunat tu joia trecuta seara si mi-ai propus un rendez-vous la hotelul “Wiener Hoff”?
Domnul Smith nu ar fi avut nici un chef sa raspunda, insa cum o duzina de perecí de ochi il fixau intrebatori, a raspuns oftand:
-Ba da.
-Si cand mi-ai venit cu intarziere si beat manga nu mi-ai strigat tu inainte de a cadea lat in pat, ca ai doua diamante ca doua boase?
Mariane a spus tóate vorbele astea cu cadenta de mitraliera, dupa care a tacut brusc. Domnul Smith s-a luminat intru-catva la fata si i-a replicat asa incat sa inteleaga si nevasta-sa si musafiri ca se aflau intr.-o totala confuzie.
-Tu, idioato! Tocmai veneam de la carciuma unde cat am fost treaz, am ascultat un banc simpatic, pe care probabil am vrut sa ti-l spun si tie, dar cum m-am imbatat asa de rau, a iesit o grozavie! Voiam sa-ti spun repetand o parte din banc, ca am doua boase ca doua diamante. Si nu viceversa, cum mi-a iesit la betie, sau poate cum gresit ai interpretat tu ca esti proasta ca noaptea!
Acum ca s-au clarificat lucrurile si toata lumea a amutit, m-am gandit ca era timpul sa ma pierd din peisaj si sa alerg cat de repede la anticar. Asa am si facut. Iar in drum spre usa de la intrare, am mai luat dupa mine si o vaza, tot chinezeasca, tot din época “Ming”. De acum puteam sa-mi iau vacanta vreo doua – trei luni. Ce ti-e si cu incurcaturile astea domnule!
#diamante,#prostituata,#hot,#bere#misit,#ming,#sex anal,#impotent,#cocota#sex oral

– Domnule Comisar, va marturisesc sincer ca eu l-am ucis pe acest domn despre care ma chestionati.
Loper statea relaxat si zambitor in fata anchetatorului care zambi si se relaxa si el la auzul marturisirii. De mirat insa, era mirat. Nu se astepta ca suspectul sa-si marturiseasca crima de la prima intrebare. Caci nu pusese decat o intrebare. Si anume: “Domnule Loper, cunoasteti un anume domn Borman?”
– Asa deci, concluziona Comisarul, dumneata l-ai ucis.
– Da, domnule.
– Ai avut ceva complici sau ai actionat singur?
– Singur domnule. Era un om in varsta si destul de flasc. Ce rost avea sa mai iau pe cineva alaturi cand eu sunt tanar si ditai zdrahonul. A murit de la prima lovitura de ciocan data in moalele capului.
In sala de ancheta s-a facut liniste. Comisarul Witter – anchetatorul – parea parasit de orice curiozitate profesionala. Zambea mimetic, molipsit de zambetul lui Loper, privindu-l pe acesta cu simpatie, ca pe cineva drag, asa incat celui ce statea pe hol in spatele oglinzii – geam, urmarind ancheta, i se parea ca priveste o scena in care doi prieteni stau la sueta evocand clipe placute din trecutul lor. Mai mult, Witter scoase un pachet de tigari, aprinse una si il servi pe Loper cu alta. Nori de fum invaluiau mica sala de ancheta. Witter se ineca cu un fum, tusi si sparse vraja:
– Omorul a fost infaptuit la comanda?
– Da domnule, spuse Loper, luandu-si zambetul de pe fata si oftand usor.
– Asadar dumneata esti un asasin la comanda, nu asa orice fel de asasin.
– Se pare ca da domnule, zambi iarasi Loper.
Lui Witter i s-a strans inima. Asa a simtit ca i se contracta inima si se face din ce in ce mai mica. Dupa care, inima s-a marit aproape sa ii sparga cavitatea toracica. Numai o emotie puternica putea starni intr-un om sanatos ca el o asemenea stare. “Sfinte Sisoie, am prins un asasin de anvergura! Ma asteapta o avansare la rapid. Ce soarta!” Se scula de pe scaun, largi nodul de la cravata si punand mainile protector pe umerii lui Loper intreba aproape lasciv:
– Si cate crime la comanda ati mai comis pana acum domnule Loper?
Loper s-a uitat la Comisar intorcand capul inspre spate. Pe fata lui se putea citi consternarea.
– Domnule Comisar, va duce gandul prea departe. E adevarat ca am omorat la comanda, insa numai pe domnul Borman. Si inca si pentru acest omor sunt inocent.
Domnul Witter ramase mut cateva secunde. Nu reusea sa inteleaga spusele domnului Loper. Se simtea frustrat si din strafunduri i se urca un nod pana in gat si ramase acolo. Domnul Comisar Witter se considera un om rafinat si perspicace. De aceea nu folosea brutalitatea, nici macar verbala in timpul anchetelor. Totusi acum ii venea sa tipe si sa faca albie de porci pe omul asezat pe scaun in fata sa. Nu o facu, pentru ca gandul bun il linisti. “Tine-ti firea, doar a reconfirmat ca l-a ucis pe Borman. Ce are a face ca se considera inocent sau ca inca neaga alte crime!”
– Domnule Loper, isi auzi Witter vocea calma, un om care infaptuieste o crima nu poate fi inocent.
– Ba bine ca nu! Zise Loper vesel. Dupa ce veti afla cine mi-a comandat ca sa il trimit la ceruri pe domnul Borman, o sa reconsiderati cele spuse adineauri.
De dincolo de geamul-oglinda, seful lui Witter scrasni din dinti. Venise doar intr-o doara sa asiste la interogatoriu in trecere spre bar, unde avea de gand sa-si fumeze trabucul si sa-si citeasca presa acompaniat de o cafea amara. Dar acum nu se mai dadea plecat de langa geam. Domnul Loper desi statea cu spatele la oglinda –geam il hipnotizase. Domnul Witter se socoti o clipa in gand, apoi intreba:
– Bine domnule Loper, recunosc ca m-ati facut curios. Cine e enigmática persoana care va comandat crima?
– Ei domnule Comisar, puteam sa jur ca veti formula gresit intrebarea.
– Cum? Ce? Raspunse inertial domnul Witter cu o urma de iritare in glas.
– Dat fiind ca nu se trateaza de o persoana, este evident ca nu va pot raspunde.
– Uite ce, domnule Loper, spuse Witter enervat dea – binelea. Nu sunt bataia dumitale de joc! Ai marturisit o crima la comanda. Iti ordon sa-mi spui cine ti-a comandat crima!
– Dumnezeu!
O liniste mormantala a inghitit camera de ancheta. Din afara incaperii prin geamul-oglinda seful domnului Witter isi percepu subalternul ca pe o natura moarta, un corp de ceara dintr-un muzeu…..
Seful incepu si el sa simta cum degetele mainilor sale se transforma in ceara. Reactiona imediat si intrand brusc in camera de ancheta striga la Witter pentru a-l scoate din starea de prostatie:
– Witter, afara! Domnul Loper se lasa pe spate zambind si tragand din tigare in timp ce usa se incuia in urma iesirii celor doi politisti.
– Witter, norocul tau ca am asistat la interogatoriu, spuse seful odata ajunsi in hol. O secunda a lipsit si ii zburai capul de pe umeri.
– Rahat! Zbiera Wietter si lovi cu pumnul in perete. Javra si-a batut joc de mine.
– Nu Wietter, nu si-a batut joc de tine. E un caz patologic, de aceea ancheta noastra se incheie. Un psihiatru se va ocupa de el de aici incolo.

*

Domnul doctor Otto era specialist de mare clasa in psihiatrie. Pentru el pacientul Loper nu avea nimic special. Faptul ca a comis o crima nu il interesa. El trebuia doar sa determine daca omul din fata lui era bolnav sau simulant. Lumina diminetii inunda cabinetul doctorului Otto din trei parti. Un singur perete era de zidarie. Ceilalti trei erau din sticla. Din cabinet puteai iesi intr-o gradina plantata cu trandafiri. Fiind sezonul, trandafirii erau infloriti si jocul lor de culori in soare te transpuneau in Eden.
– Ce ziceti de gradina mea domnule Loper? intreba Otto spargand gheata.
– E magnifica doctore! Probabil asa va inchipuiti paradisul! Dar permiteti-mi sa va intreb cum va inchipuiti iadul?
Doctorul Otto zambi. Intarzie cu raspunsul cat isi aprinse pipa.
– Nu mi-l inchipui domnule Loper. Eu sunt ateu.
– E comod? Intreba Loper.
– Sa fii ateu? Nu e comod. Dumneavoastra se pare ca sunteti credincios. Chiar habotnic, dupa fapta comisa.
– Dictionarul explicativ al limbii da o definitie a habotnicului care nu mi se potriveste. Eu nu merg la biserica niciodata si nu cunosc ritualurile institutiei Bisericii Crestine. Nici ale sectelor crestine. Nici macar botezat nu sunt. Parintii mei, desi crestini protestanti, nu au avut buna placere sa ma boteze. Tata era alcoolic. Sunt convins ca daca era permis sa se oficieze slujba de botez la carciuma, acum as fi fost botezat.
– Si mama?
– Mama era slaba de minte. Probabil isi inchipuia ca am fost botezat.
– Curios, zise Otto. Si autoritatile laice sau biserica nu au bagat de seama?
– Erau ani confuzi, dupa razboi….
– Inteleg, dar credinta cum ati dobandit-o? S-a pogorat Sfantul Duh peste dumneavoastra?
– Ce chestie domnule doctor. Imi place ca sunteti un om spiritual.
– Scuzati-ma, spuse Otto scuturandu-si pipa. Am fost un pic grosier. As dori sa inteleg totusi comuniunea asta dintre dumneavoastra si Dumnezeu. Nu de alta dar dumneavoastra ati transformat-o in complicitate.
– Termenul complicitate alaturi de Dumnezeu e un non – sens. Eu pot fi complice cu alt om, nu cu Dumnezeu. In acest caz specific, raportul este Creator – Unealta, dintre care eu sunt – sau am fost – Unealta.
– Asadar Dumnezeu e criminalul?
– Imprecis, doctore ”Domunl a dat, Domnul a luat, Domnul fie laudat!” Respectiv Dumnezeu ia dat viata domnului Borman si acum ia luat-o, fie laudat!
– Si ia luat-o folosindu-te pe dumneata ca unealta?
– Exact doctore, spuse Loper zambind. Putea sa nu se foloseasca de mine, ci putea sa trimita vreun cancer, sau vreo apoplexie, ca sa i-l aduca pe Borman.Faptul ca m-a trimis pe mine, ma onoreaza.
Doctorul Otto zambi in launtrul sau si socoti ca Loper este un pezevenghi. Nu sufera de nici o maladie. Se uita la ceas si vazu ca mai are pana la pranz, asa ca desi putea pune concluzie cazului, hotara sa mai intarzie cu Loper, pentru pura sa distractie.
– Bine domnule Loper, sa spunem ca asa stau lucrurile si ca dumneata ai fost doar unealta. De ce insa dupa ce l-ai ucis pe domnul Borman ai luat cu dumneata si cateva bunuri de pret din casa domniei sale?
– Asta e doar o supozitie bazata pe faptul ca anumite opere de arta foarte bine valórate, despre care se stia ca sunt in posesia domnului Borman, nu au mai fost gasite. Daca politia considera ca le-am luat eu, nu inseamna ca le-am si luat. La perchezitia domiciliului meu nu s-au gasit aceste opere de arta.
– Dar in final, le-ai luat dumneata, sau nu? Intreba doctorul intr-un moment de inspiratie.
– Da domnule doctor, le-am luat, recunoscu aproape spasit domnul Loper. Si am mai luat si o cantitate mare de bani de care nici politia nu stie, iar cine stie va tacea din gura, caci banii aceia nu erau chiar curati.
Doctorul Otto simti dintr-o data nevoia sa bea ceva. Gatul i se uscase si trebuia uns pentru a putea da posibilítate coardelor vocale sa emita sunete inteligibile.
– Domnule Loper, cred ca glumiti, spuse dupa ce bau un gat mare de Bourbon cu sifon. Lucrurile acestea daca sunt veridice trebuiesc marturisite la politie.
– Ba nu domnule. Doua ar fi motívele pentru care politia nu ar trebui sa afle adevarul. Primul ar fi ca s-ar constata ca domnul Borman era o secatura, un borfas, un criminal. Si adjective de acest gen s-ar putea adauga cu duiumul. Asadar memoria acestui domn, care acum este plans ca un stalp al societatii, ar fi intinata pe vecie. Al doilea motiv in contra marturisirii adevarului este ca prin efect de carambol ar dauna multor alti oameni printre care si dumneavoastra si familiei dumneavoastra.
– Ce spui acolo domnule Loper? Cum ar putea sa ma afecteze pe mine si familia mea? Intreba nervos doctorul.
– Dumneavoastra erati un cunoscut al domnului Borman. Si dumneavpoastra si ginerele dvs. senatorul, ii frecventati casa dimpreuna cu alte personalitati ale orasului nostru.
– Si ce are asta a face? Fracventez multe case.
– Oh, nu contest domnule doctor ca sunteti o figura proeminenta a protipendadei orasului si ca frecventati multe alte cercuri insa in casa domnului Borman cel putin la reuniunile la care participati si dvs se intamplau lucruri interesante.
Doctorul Otto se albi ca varul, apoi se inrosi puternic, transpirantia incepu sa-i curga in valuri peste fata grasuta si un mic tremur ii zgaltai mana in care tinea paharul de Bourbon. Reusi sa ingaime nataflet:
– De unde sti dumneata ce se petrecea acolo?
– Dintr-un CD pe care l-am sustras odata cu operele de arta.
– Cum un CD? Am fost filmati?
– Da domnule si probabil ca de catre domnul Borman, caci el nu apare pe pelicula. Dar se poate vedea clar ca era interiorul salonului sau de zi. Celebrele opere de arta sustrase apar in filmulet.
– Domnule nu ma omori, se tangui exasperat doctorul! Te conjur, spune ce era pe CD?
– A, din punctul meu de vedere, o nimica toata. Dar pentru cetatenii targului asta infect unde traim, poate insemna ceva. Ce s-o mai lungesc, in film se poate vedea deslusit cum dvs ii faceti o frumoasa felatie ginerului dvs, in timp ce un tanar musculos cu aspect de nubian, va penetreaza pe la spate.
– Taci! Tipa Otto, uitandu-se in toate partile pentru a se convinge ca sunt singuri in cabinet.
– Ce vrei? Ce pot sa fac pentru tine, pentru ca aceasta istorie sa nu se afle in veci?
– Declarati-ma nebun, bagati-ma la un sanatoriu vreu an de zile, pana cand se uita toata tarasenia si cand ies, va dau CD-ul. Atentie mare insa, trebuie sa vegheati sa nu mi se intample ceva neplacut in acel sanatoriu, caci daca mor sau ies cu sanatatea zdruncinata, CD-ul va aparea pe piata. Si inca ceva. Va rog ca in acest an de lipsa mea din societate sa imi gasiti niste buni cumparatori pentru operele de arta. Nu de alta dar eu nu sunt in stare sa apreciez la justa lor valoare aceste fineturi artistice. Eu apreciez mai mult banii gheata.

*

In fata sanatoriului domnul Loper era asteptat de catre domnul doctor Otto si de ginerele sau. Ambii joviali, il chestionara pe Loper despre starea sanatatii sale. Loper era multumit de tratamentul acordat in sanatoriu si se declara sanatos. Multumi preitenilor sai pentru scurta vacanta pe care i-o platisera si intreba despre operele de arta. Sunt cumparatori?
– O, desigur, spuse Otto, iar pretul este unul foarte bun.
Tot discutand ajunsera la automobilul doctorului Otto care era parcat in strada, in fata sanatoriului. Loper cara un geamantan, pe care il baga in potbagajul masinii. Dupa ce inchise portbagajul, se intoarse cu fata catre amicii sai, care stateau pe trotoar fumand degajati. Dintr-o data doctorul Otto intoarse capul spre stanga, vazu ceva care-l inspaimanta, tipa “Atentie!” si se arunca la pamant. Loper intoarse si el capul spre dreapta alarmat de tipatul doctorului si apuca sa vada camionul care in secunda urmatoare il strivi. Doctorul Otto masiv, se scula impleticindu-se de pe peluza unde se aruncase si privi macelul produs de camion. Pieptul incepu sa il doara puternic si fara sa isi dea seama, inima ii plesni. Ginerele lui, Senatorul, a chemat salvarea si un echipaj de descarcerare. La vreo cateva ore dupa dublul sinistru, domnul Senator bea singur intr-un bar din apropierea sanatoriului, urmarind pe monitorul tv-ului din bar, emisiunea locala de stiri care arata imagini de la locul accidentului. Bau ultimul strop din pahar, iesi in fata barului, scoase un pistolet din buzunarul de la haina, il plimba de cateva ori in palme, apoi il arma, il puse la tampla si apasa tragaciul!

#asasin,#comisar,#senator#doctor#sanatoriu,#pistol,#bani.#automobil#bourbon#felatie,#penetrare#adevar

 

Miercurea trecuta, o pot considera zi cu ghinion. Nu pentru ca fost zi de 13, ci fiindca a fost ziua in care l-am intalnit pe Jerry, chiar cand hotarasem ferm sa ma cumintesc!

Am 50 de ani dintre care 20 petrecuti prin puscarii. Nu e vorba, dat fiind ca de mic am alternat inchisoaea cu libertatea in ultima vreme nici nu mai reuseam sa imi dau seama care e care: inchisoarea e libertate sau libertatea e inchisoare?! Sau viceversa?!

M-a scos din dilema o verisoara, pe care nu o mai vazusem de la nunta ei- acum 30 de ani- cand am avut amandoi un orgasm de zile mari dupa o frichineala indecenta in cabina de wc –putin cam stramta pentru rochia ei de mireasa- a restaurantului unde avea loc distractia de nunta.

Asa ca am conchis ca libertatea se afla in afara inchisorii, daca si numai daca, o femeie vaduva si bogata -asta devenise verisoara intre timp- se hotaraste sa te “adopte”.

Desigur ca asta mai impune si niste reguli sucite, cum ar fi: ”sa nu furi”!

Asa ca  ziua in care l-am intalnit pe Jerry incepuse prin a ma dezvalui societatii ca cetatean responsabil cu juramant facut pe Biblia verisoarei.

Numai ca ori stau eu rau la capitolul juraminte, ori povestea lui Jerry a fost asa pe gustul meu, ca m-a dat gata.

Jerry nu era hot ci doar misit de lucruri furate si nu intrase la parnaie pana acum pentru ca era marinimos si facea juma-juma cu seful sectiei de politie din cartier.

Din cate stiu ponturi nu dadea. Cred ca pontul dat mie este unicat in viata lui si il avea de la o metresa.

Chestia e ca nu putea sa profite de el prin forte proprii fiindca nu avea sange in instalatie!

Despre ce era vorba: metresa lui -o mexicanca focoasa si la cei 45 de cotolani trecuti- lucra fata in casa la doi martalogi. Mosul, desi nu era libidinos, o mai pipaia din cand in cand. Prima data cand s-a intamplat ca mosul sa ii puna mana -in trecere- pe buci, mexicanca l-a reclamat babei. Hoasca a ras si a batut-o la randul ei pe buci: ”Lasa draga, nu te altera, ca atata bucurie mai are si el!”

Ofticata, dintr-un orgoliu rau inteles, scroafa latina isi lasa chilotii acasa de cate ori venea la lucru.

Si cand batrana disparea din incapere si numai pentru o clipa, se punea cu curul in sus si freca podelele sau aduna scame inexistente de pe covor doar-doar l-o innebuni pe mos cu expozitia sexului ei.

Batranul, razand in barba, a lasat nebuna sa se desfasoare mai bine de o luna dupa care i-a spus sa se astampere dracu´ cu circul si sa isi puna chilotii ca oricum el e impotent de mai bine de 20 de ani de cand s-a capatat cu un glont in boase la o vanatoare.

-Si apoi am 94 de ani, ce crezi ca mai poate face un mos decrepit la varsta asta? Daca vulpita dintre picioarele tale ar avea vreun efect asupra oamenilor de varsta mea… Tu ai fi cotata la bursa mai bine ca aurul si ai trai ca o regina nu ti-ai mai fatai curul prin sufrageria mea.

Asa ca mexicanca si-a tras chilotii si viata a revenit la normal : ea deretica, baba croseteaza si al´ batran incerca o imposibila intoarcere in timp cu ajutorul unor fotografii alb-negru la fel de jerpelite ca si albumul care le continea.

Acum vreo doua saptamani mosul a oprit-o din dereticat ca sa ii arate un carton vechi cu un celebru jucator de basseball, vechitura care acum valoreaza cel putin un milion de dolari pe piata cartoanelor de basseball!

Cum mexicanca nu pricepe decat de doua sporturi -soccer si blowjob- nu l-a luat in seama pe mos si era sa se piarda o caruta de bani. Noroc ca, in pauza dintre doua orgasme, i-a povestit lui Jerry -ca ceva amuzant- simpatica tarasenie.

Jerry era sa faca atac de cord. Se si vedea numarand milionul rezultat din vanzarea cartonului.

Dupa ce i-a trecut fierbinteala, a inteles ca trebuie sa se multumeasca doar cu jumatate din suma. Cealalta jumatate avand sa o umfle asa zisul “partener activ”, cel care urma sa dea spargerea pentru a putea fura cartonul magic: deci eu! Caci cum am auzit povestea, m-am si bagat!

Acum stau in fata tevii de pusca si regret! In spatele pustii sta mosul mexicancei lual-ar dracu! Afiseaza pe mutra matusalemica un zambet de zile mari. Locul faptei -inca necomise- sufrageria mosulu. Ora 4 a.m.

-Mexicanca e o tampita! Eram sigur ca o sa imi trimita ceva in bataia pustii.

-Asta inseamna ca ati premeditat totul -zic eu strangand din fund ca si simteam ca sfincterul nu prea mai vroia sa tina in interior ce trebuia sa tina in interior! Vezica deja ma lasase si in fata, pantalonul era oarecum ud.

-Premeditat, asta e cuvantul!

Ochii ii sticleau, pupilele erau dilatate si un firicel de saliva i se scurgea pe barba. Daca il priveai bine bosorogul parea un gurmand in fata unei delicatese culinare.

Nu mai incapea nici o indoiala: mosul era dement! Bun, pe asta am clarificat-o. Acum concentrare máxima pe ce se poate face ca sa scap negaurit. Daca mizez pe faptul ca pusca e veche si poate ca nici nu e bine intretinuta si nu ia din prima foc, cate sanse am? 50%?

Mosul ranjeste fasolea si spre stupefactia mea indrepta teava pustii catre el si patul pustii catre mine.

-Trage! Imi spune folosind verbul la imperativ.

E greu sa procesezi asa ceva cu rapiditate iar batranul stia asta, asa ca imi da „cheia“.

-Am ajuns cu batranetea intr-un punct sensibil. Intr-un cuvant mi s-a scarbit de ea.

Puturoasa asta de bataranete nu e ca iarna, un anotimp trecator, dupa care vine primavara. De venit vine doar moartea, iar eu am hotarat sa nu mai astept si vreau sa ii ies in intampinare.

Apuc cu mare usurare patul pustii si ii indrept teava spre podea.

-Ce m-ai speriat, diavol batran! Ai merita o bataie buna, dar mi-e mie ca n-o sa rezisti.

De impuscat nu am sa te impusc fiindca eu sunt doar hot nu si criminal. Chestia asta cu luatul viata semenilor nu am invatat-o inca. Daca tot vrei sa te cari de pe lumea asta de ce nu o faci singur si vrei sa mai bagi si pe altul la belea? Eu iti sugerez sa iti faci pomana si inainte de a lua calea cimitirului sa imi dai cartonasul de basseball ca eu dupa el am venit.

-Si ce sa faci cu el? Sa ti-l bagi in cur? Nu are nici o valoare. Nu ti-am spus ca l-am folosit ca nada?

-Acum chiar ca imi intra o dorinta de a-ti lua maul de ce n-ai vazut!

-Pai ce mai astepti? Chiar te rog! Si sa stii ca daca nu o faci chem politia. In definitiva, ai intrat prin efractie ca sa ma furi!

Si uite asa m-am intors la puscarie, verisoara m-a repudiat si am luat-o de la capat cu indoielile: inchisoarea e libertate sau libertatea e inchisoare?

Der Bahnhof war leer. Der Wind trieb entlang des Bahnsteigs ein von einer Bank gestohlenes Zeitungsblatt, das dort ein Reisender zurückgelassen hatte.

Jetzt, da ich den Entschluss gefasst hatte und ich mich bereits am Ort des Geschehens befand, war ich die ekelhafte Unruhe der letzten Tage los. Es war die Ruhe vor dem Sturm oder für mich eher die Ruhe vor dem endgültigen Aus. Oder vielleicht auch nicht.

Niemand war zurückgekehrt, um uns zu sagen, ob es „drüben“ Ruhe oder Qual gab. Wenn man dem Aberglauben der Priester Glauben schenkt, gibt es Ruhe im Paradies und Qual in der Hölle. Ich richte mich nicht nach Vermutungen.

Ich richte mich übrigens nach nichts, so scheint es, da ich auf diesem leeren Bahnhof angelangt bin. – Eigentlich mehr eine verwahrloste Bahnstation, an der nur ein Zug am Tag hält. Der Ort, um meine Tage zu beenden, an dem ich mich unter die Räder des ersten vorbeifahrenden Güterzugs werfen würde. Ich hätte auch eine andere Art von Suizid wählen können, bei dem mein Körper intakt geblieben wäre, so dass ich mich gepudert und zurechtmacht zum letzten Mal der Welt hätte präsentieren können. Besser: Andere würden mich präsentieren können, und nicht so zugerichtet von einem Güterzug, dass meiner armen blöden Verwandtschaft wohl nichts anderes übrig bleiben würde, als mich zu verbrennen.

Den Hund hatte ich nicht kommen sehen, hatte ihn nur gespürt, als er sich zu mir setzte. Es war ein Köter, ein Kläffer, eine Töle von mittlerer Größe. Er saß auf seinem Hintern, und sein Kopf befand sich etwas oberhalb meines Knies. Nicht viel, nur ein wenig oberhalb. Er betrachtete die Bahnschienen so ruhig wie ich. Ich streichelte instinktiv seinen Kopf. Er akzeptierte es, ohne zu zucken.

Als der erste Güterzug mit großer Geschwindigkeit vorbeifuhr, zählte ich seine Waggons. Es waren 32. Eine gute Weile nach dem Verschwinden des Güterzuges glotzte ich auf die Gleise, um meinen sterblichen Resten auf die Spur zu kommen. Der Hund weckte mich aus meinen Träumereien, indem er mir den Handrücken leckte.

Ich ging langsam zum Parkplatz hinter den Bahnhof, wo ich meinen Wagen geparkt hatte. Nur als der Motor beim ersten Versuch nicht anging, knurrte oder eher seufzte er; aber als der Wagen losfuhr, verkroch er sich wie ein Fötus im Bauch seiner Mutter und schlief ein.

In der Bahnhofsbar schlürften Hans und Georg ihr Bier und blickten entspannt über die Gleise in Richtung eines sich dort abzeichnenden Weinbergs.

Julius, der Barmann, trocknete die Gläser ab, ohne zu sehr bei der Sache zu sein. Seine Gedanken waren noch von der außerehelichen Sexpartie der vergangenen Nacht in Anspruch genommen. Hans‘ Stimme weckte ihn aus seiner Träumerei, obwohl Hans gar nicht mit ihm redete.

Eigentlich hatte Hans nicht die Absicht, mit irgendjemandem zu sprechen. Er dachte nur laut, das war alles: „Seit wie vielen Jahren kommt der Mann mit dem Hund jeden Tag hierher?“

„Weiß nicht, seit 7 oder vielleicht 10 Jahren, ich weiß es nicht mehr genau“, antwortete Julius.

„Warst Du dabei?“ fragte Georg, obwohl er wusste, dass es so war. Deshalb fuhr er fort: „Der Güterzug hat sie zermalmt. Ich habe die Fotos in der Zeitung gesehen.“

„Scheiß‘ auf die Zeitungsfotos. Hättest dabei sein sollen wie ich, das Schreckliche mit eigenen Augen hättest Du sehen sollen. Ich weiß nicht mehr, wie oft ich nachts nass-geschwitzt wach geworden bin und mein Herz hat gerast wie ein Schnellzug. Ich habe auch von ihm geträumt, dem Mann mit dem Hund, wie er mitten auf dem Gleis vor Verzweiflung geschrien hat“, sagte Julius.

„Man erzählt sich, dass sie erst kurze Zeit verheiratet waren, das hat mir eine Kusine gesagt“, entgegnete Georg. Georg zündete sich eine Zigarette an, atmete tief ein, dann atmete er den Rauch zwischen den Worten aus.

„Von ihr sagt man, dass sie ihn mehr geliebt hat. Aber nicht nur mehr, sondern viel, viel mehr. Deshalb hat sie sich ja auch vor den Güterzug geworfen.

Sie hatte eine Freundin, der hat sie sich anvertraut. Der hat sie gesagt, sie bringt sich um, denn sie hätte die Klimax erreicht, was immer das ist. Ich habe mir das Wort gemerkt, weil es interessant klang, aber nicht versucht rauszufinden, was es bedeutet. Und sie hat ihrer Freundin noch gesagt, dass so viel Glück wehtut.“

„Die Klimax, ja, ja“, sagte auch Hans. „Das Wort hat mich auch schockiert. Aber ich habe rausgekriegt, was es bedeutet.

„Sag’s mir lieber nicht, laß es lieber interessant klingen“, entgegnete Georg.

„Ganz bei Trost war sie eh nicht. Ich habe gehört, soll sie gesagt haben, dass mehr Liebe nicht möglich ist und auch nicht mehr Glück. Dass sie jetzt sterben will, in der Scheißklimax, dass sie nicht die Enttäuschung einer verlorenen Liebe, oder so, erleben will, dass die Liebe heute da ist und morgen nicht mehr.

Das sage ich, weil ich weiß, dass sie, dass die Tote gebildet war, von ihr kamen noch andere, viel schönere Worte, da war man sprachlos. Kaum zu glauben, dass ihre Freundin, ihre Vertraute, sich solch besonderen Worte gemerkt hat.“

„Die ist doch auch kein Dummchen”, schmunzelte Julius hinter der Theke. Sie ist Lehrerin.“

„Schon, aber nicht die Frau Lehrerin hat sich umgebracht“, erwiderte Hans.

„Du, sie hat wohl nicht die Klimax gefunden“, lachte Georg und brachte auch die beiden anderen zum Lachen.

„Gib noch einen aus“, sagte Hans, nachdem er aufgehört hatte zu lachen.

„Mir tut auf jeden Fall dieser Unglückliche mit dem Hund leid. Jeden Tag kommt er her, immer zur gleichen Zeit, bei Schnee und bei Regen. Und was für eine guter Junge er war, er hatte sein Medizinstudium beendet.“

„Hier habt Ihr Euer Bier. 4 Euro.“

„Und was hat er von seinem Medizinstudium? Er ist gleich nach der Tragödie verrückt geworden und ist es geblieben. Irrt herum, spricht mit niemandem. Nur mit dem Hund, aber auch mit dem nicht viel, soviel ich sehen konnte“, sagte Georg.

Hans nahm einen großen Schluck Bier, und danach rülpste er. „Ein Jahr lang war er auch in der Irrenanstalt.“

„Von dort hat er auch den Hund“, sagte Georg und nahm einen großen Schluck Bier.

„Was Du nicht sagst“, pflichtete Hans ihm bei.

Julius, der keine Geduld mehr hatte, Georg zuzuhören, entgegnete: „Das mit dem Hund ist ja auch so’n Ding. Er fristete sein Dasein in der Nähe der Anstaltsküche. Er hatte eine Kameradin, ein Hundemädchen, mit der er das Fressen teilte. Scheinbar war sie taub, sie hat wohl den Wagen nicht gehört, der sie gestreift hat. Sie war gleich tot, und die von der Küche haben sie in einen Graben geworfen.

Von dem Augenblick an hat der Hund nichts mehr gefressen und fing an, sie zu bewachen. Er bewachte sie tagelang, er war nur noch Haut und Knochen, so dass die von der Küche dachten, er würde auch krepieren.

Aber er ist nicht krepiert, weil der Mann aus der Irrenanstalt entlassen wurde. Seine Behandlung war wohl beendet, oder er hatte kein Geld mehr für’s Krankenhaus, wer will das wissen.

Man weiß nur, dass, als er rauskam, der Hund zu ihm ging, so als hätte er ihn erwartet. Der Mann streichelte ihm den Kopf, und als das Taxi ihn abholen kam, öffnete er dem Hund die hintere Tür, und der stieg ein, als ob nichts wär‘. Und seitdem sind sie unzertrennlich.“

Hans trank noch den letzten Tropfen Bier aus seinem Bierglas, stand auf und grüßte zum Abschied. Er trat heraus auf den Bahnsteig, atmete tief ein, und im nächsten Augenblick stürzte er sich vor den Güterwagen, der gerade in den Bahnhof einfuhr.

Der Bahnhof war leer. Der Wind trieb entlang des Bahnsteigs ein von einer Bank gestohlenes Zeitungsblatt, das dort ein Reisender zurückgelassen hatte.
Jetzt, da ich den Entschluss gefasst hatte und ich mich bereits am Ort des Geschehens befand, war ich die ekelhafte Unruhe der letzten Tage los. Es war die Ruhe vor dem Sturm oder für mich eher die Ruhe vor dem endgültigen Aus. Oder vielleicht auch nicht.
Niemand war zurückgekehrt, um uns zu sagen, ob es „drüben“ Ruhe oder Qual gab. Wenn man dem Aberglauben der Priester Glauben schenkt, gibt es Ruhe im Paradies und Qual in der Hölle. Ich richte mich nicht nach Vermutungen.
Ich richte mich übrigens nach nichts, so scheint es, da ich auf diesem leeren Bahnhof angelangt bin. – Eigentlich mehr eine verwahrloste Bahnstation, an der nur ein Zug am Tag hält. Der Ort, um meine Tage zu beenden, an dem ich mich unter die Räder des ersten vorbeifahrenden Güterzugs werfen würde. Ich hätte auch eine andere Art von Suizid wählen können, bei dem mein Körper intakt geblieben wäre, so dass ich mich gepudert und zurechtmacht zum letzten Mal der Welt hätte präsentieren können. Besser: Andere würden mich präsentieren können, und nicht so zugerichtet von einem Güterzug, dass meiner armen blöden Verwandtschaft wohl nichts anderes übrig bleiben würde, als mich zu verbrennen.
Den Hund hatte ich nicht kommen sehen, hatte ihn nur gespürt, als er sich zu mir setzte. Es war ein Köter, ein Kläffer, eine Töle von mittlerer Größe. Er saß auf seinem Hintern, und sein Kopf befand sich etwas oberhalb meines Knies. Nicht viel, nur ein wenig oberhalb. Er betrachtete die Bahnschienen so ruhig wie ich. Ich streichelte instinktiv seinen Kopf. Er akzeptierte es, ohne zu zucken.
Als der erste Güterzug mit großer Geschwindigkeit vorbeifuhr, zählte ich seine Waggons. Es waren 32. Eine gute Weile nach dem Verschwinden des Güterzuges glotzte ich auf die Gleise, um meinen sterblichen Resten auf die Spur zu kommen. Der Hund weckte mich aus meinen Träumereien, indem er mir den Handrücken leckte.
Ich ging langsam zum Parkplatz hinter den Bahnhof, wo ich meinen Wagen geparkt hatte. Nur als der Motor beim ersten Versuch nicht anging, knurrte oder eher seufzte er; aber als der Wagen losfuhr, verkroch er sich wie ein Fötus im Bauch seiner Mutter und schlief ein.

In der Bahnhofsbar schlürften Hans und Georg ihr Bier und blickten entspannt über die Gleise in Richtung eines sich dort abzeichnenden Weinbergs.
Julius, der Barmann, trocknete die Gläser ab, ohne zu sehr bei der Sache zu sein. Seine Gedanken waren noch von der außerehelichen Sexpartie der vergangenen Nacht in Anspruch genommen. Hans‘ Stimme weckte ihn aus seiner Träumerei, obwohl Hans gar nicht mit ihm redete.
Eigentlich hatte Hans nicht die Absicht, mit irgendjemandem zu sprechen. Er dachte nur laut, das war alles: „Seit wie vielen Jahren kommt der Mann mit dem Hund jeden Tag hierher?“
„Weiß nicht, seit 7 oder vielleicht 10 Jahren, ich weiß es nicht mehr genau“, antwortete Julius.
„Warst Du dabei?“ fragte Georg, obwohl er wusste, dass es so war. Deshalb fuhr er fort: „Der Güterzug hat sie zermalmt. Ich habe die Fotos in der Zeitung gesehen.“
„Scheiß‘ auf die Zeitungsfotos. Hättest dabei sein sollen wie ich, das Schreckliche mit eigenen Augen hättest Du sehen sollen. Ich weiß nicht mehr, wie oft ich nachts nass-geschwitzt wach geworden bin und mein Herz hat gerast wie ein Schnellzug. Ich habe auch von ihm geträumt, dem Mann mit dem Hund, wie er mitten auf dem Gleis vor Verzweiflung geschrien hat“, sagte Julius.
„Man erzählt sich, dass sie erst kurze Zeit verheiratet waren, das hat mir eine Kusine gesagt“, entgegnete Georg. Georg zündete sich eine Zigarette an, atmete tief ein, dann atmete er den Rauch zwischen den Worten aus.
„Von ihr sagt man, dass sie ihn mehr geliebt hat. Aber nicht nur mehr, sondern viel, viel mehr. Deshalb hat sie sich ja auch vor den Güterzug geworfen.
Sie hatte eine Freundin, der hat sie sich anvertraut. Der hat sie gesagt, sie bringt sich um, denn sie hätte die Klimax erreicht, was immer das ist. Ich habe mir das Wort gemerkt, weil es interessant klang, aber nicht versucht rauszufinden, was es bedeutet. Und sie hat ihrer Freundin noch gesagt, dass so viel Glück wehtut.“
„Die Klimax, ja, ja“, sagte auch Hans. „Das Wort hat mich auch schockiert. Aber ich habe rausgekriegt, was es bedeutet.
„Sag’s mir lieber nicht, laß es lieber interessant klingen“, entgegnete Georg.
„Ganz bei Trost war sie eh nicht. Ich habe gehört, soll sie gesagt haben, dass mehr Liebe nicht möglich ist und auch nicht mehr Glück. Dass sie jetzt sterben will, in der Scheißklimax, dass sie nicht die Enttäuschung einer verlorenen Liebe, oder so, erleben will, dass die Liebe heute da ist und morgen nicht mehr.
Das sage ich, weil ich weiß, dass sie, dass die Tote gebildet war, von ihr kamen noch andere, viel schönere Worte, da war man sprachlos. Kaum zu glauben, dass ihre Freundin, ihre Vertraute, sich solch besonderen Worte gemerkt hat.“
„Die ist doch auch kein Dummchen”, schmunzelte Julius hinter der Theke. Sie ist Lehrerin.“
„Schon, aber nicht die Frau Lehrerin hat sich umgebracht“, erwiderte Hans.
„Du, sie hat wohl nicht die Klimax gefunden“, lachte Georg und brachte auch die beiden anderen zum Lachen.
„Gib noch einen aus“, sagte Hans, nachdem er aufgehört hatte zu lachen.
„Mir tut auf jeden Fall dieser Unglückliche mit dem Hund leid. Jeden Tag kommt er her, immer zur gleichen Zeit, bei Schnee und bei Regen. Und was für eine guter Junge er war, er hatte sein Medizinstudium beendet.“
„Hier habt Ihr Euer Bier. 4 Euro.“
„Und was hat er von seinem Medizinstudium? Er ist gleich nach der Tragödie verrückt geworden und ist es geblieben. Irrt herum, spricht mit niemandem. Nur mit dem Hund, aber auch mit dem nicht viel, soviel ich sehen konnte“, sagte Georg.
Hans nahm einen großen Schluck Bier, und danach rülpste er. „Ein Jahr lang war er auch in der Irrenanstalt.“
„Von dort hat er auch den Hund“, sagte Georg und nahm einen großen Schluck Bier.
„Was Du nicht sagst“, pflichtete Hans ihm bei.
Julius, der keine Geduld mehr hatte, Georg zuzuhören, entgegnete: „Das mit dem Hund ist ja auch so’n Ding. Er fristete sein Dasein in der Nähe der Anstaltsküche. Er hatte eine Kameradin, ein Hundemädchen, mit der er das Fressen teilte. Scheinbar war sie taub, sie hat wohl den Wagen nicht gehört, der sie gestreift hat. Sie war gleich tot, und die von der Küche haben sie in einen Graben geworfen.
Von dem Augenblick an hat der Hund nichts mehr gefressen und fing an, sie zu bewachen. Er bewachte sie tagelang, er war nur noch Haut und Knochen, so dass die von der Küche dachten, er würde auch krepieren.
Aber er ist nicht krepiert, weil der Mann aus der Irrenanstalt entlassen wurde. Seine Behandlung war wohl beendet, oder er hatte kein Geld mehr für’s Krankenhaus, wer will das wissen.
Man weiß nur, dass, als er rauskam, der Hund zu ihm ging, so als hätte er ihn erwartet. Der Mann streichelte ihm den Kopf, und als das Taxi ihn abholen kam, öffnete er dem Hund die hintere Tür, und der stieg ein, als ob nichts wär‘. Und seitdem sind sie unzertrennlich.“

Hans trank noch den letzten Tropfen Bier aus seinem Bierglas, stand auf und grüßte zum Abschied. Er trat heraus auf den Bahnsteig, atmete tief ein, und im nächsten Augenblick stürzte er sich vor den Güterwagen, der gerade in den Bahnhof einfuhr.