Eu: Cum interpretezi creșterea economică a României din ultimii 30 de ani?

Eu însumi: Considerând că în 1989 sărăcia era zdrobitoare cu un PIB de 48 de miliarde de dolari, iar în 2022 PIB-ul României este de 285 de miliarde de euro, pare că sărăcia a scăzut puternic.

Eu: De ce nu se poate spune că a crescut avuția, ci doar că a scăzut sărăcia?

Eu însumi: Pentru că la nivel majoritar, populația României este în continuare foarte săracă. Economia României a produs substanțial mai mult decât înainte de revoluție, dar beneficiile nu au fost repartizate echitabil. Din cele 285 de miliarde de euro ale PIB, doar 95 de miliarde au fost salarii și indemnizații, restul de aproape 200 de miliarde au fost împărțite între corporații și hoții din Administrația României care, chiar dacă sunt puțini, probabil nu mai mult de 0,5% din populație, sunt foarte uniți.

Eu: Asta înseamnă că, dacă scadem lefurile babane ale celor din Administrație, din Parlament și din Justiție, românilor de rând nu le rămâne prea multă carne pe os după un an de muncă?

Eu însumi: Nu, nu rămâne! Poate ceva mai mult de 50 de miliarde câștigate din muncă de cei aproape 5 milioane de angajați. În Diaspora, cele 5 milioane de români care muncesc și trăiesc pe alte meleaguri câștigă de trei ori mai mult! Considerând că, în medie, un angajat din Diaspora este plătit cu 24.000 pe an (cei cu studii superioare peste 50.000 pe an, și chiar și meseriașii câștigă în ultima vreme peste 36.000 pe an), în Diaspora românii produc 120 de miliarde de euro din salarii.

Eu: Și zici că ceilalți 200 de miliarde din economie se duc, anual, înspre un mic procent dintre români și corporații? Dar pensionarii nu sunt plătiți tot din acești bani?

Eu însumi: Sunt și nu sunt plătiți din acești 200 de miliarde. Spun asta pentru că pe pensii se cheltuie 25 de miliarde de euro, pensia medie la noi fiind de 350 de euro, dar România se împrumută anual cu sume ce depășesc de trei ori, patru ori ce se plătește pensionarilor.

Eu: Să înțeleg că borfașilor care administrează România nu le ajung doar cele 200 de miliarde?

Eu însumi: Să înțelegi că românul de rând e la fel de sărac ca întotdeauna, vorba lui Ion Creangă: „Sărac ca anul ăsta, ca anul trecut și ca de când mă știu, nu am fost niciodată!”