– Domnule Comisar, va marturisesc sincer ca eu l-am ucis pe acest domn despre care ma chestionati.
Loper statea relaxat si zambitor in fata anchetatorului care zambi si se relaxa si el la auzul marturisirii. De mirat insa, era mirat. Nu se astepta ca suspectul sa-si marturiseasca crima de la prima intrebare. Caci nu pusese decat o intrebare. Si anume: “Domnule Loper, cunoasteti un anume domn Borman?”
– Asa deci, concluziona Comisarul, dumneata l-ai ucis.
– Da, domnule.
– Ai avut ceva complici sau ai actionat singur?
– Singur domnule. Era un om in varsta si destul de flasc. Ce rost avea sa mai iau pe cineva alaturi cand eu sunt tanar si ditai zdrahonul. A murit de la prima lovitura de ciocan data in moalele capului.
In sala de ancheta s-a facut liniste. Comisarul Witter – anchetatorul – parea parasit de orice curiozitate profesionala. Zambea mimetic, molipsit de zambetul lui Loper, privindu-l pe acesta cu simpatie, ca pe cineva drag, asa incat celui ce statea pe hol in spatele oglinzii – geam, urmarind ancheta, i se parea ca priveste o scena in care doi prieteni stau la sueta evocand clipe placute din trecutul lor. Mai mult, Witter scoase un pachet de tigari, aprinse una si il servi pe Loper cu alta. Nori de fum invaluiau mica sala de ancheta. Witter se ineca cu un fum, tusi si sparse vraja:
– Omorul a fost infaptuit la comanda?
– Da domnule, spuse Loper, luandu-si zambetul de pe fata si oftand usor.
– Asadar dumneata esti un asasin la comanda, nu asa orice fel de asasin.
– Se pare ca da domnule, zambi iarasi Loper.
Lui Witter i s-a strans inima. Asa a simtit ca i se contracta inima si se face din ce in ce mai mica. Dupa care, inima s-a marit aproape sa ii sparga cavitatea toracica. Numai o emotie puternica putea starni intr-un om sanatos ca el o asemenea stare. “Sfinte Sisoie, am prins un asasin de anvergura! Ma asteapta o avansare la rapid. Ce soarta!” Se scula de pe scaun, largi nodul de la cravata si punand mainile protector pe umerii lui Loper intreba aproape lasciv:
– Si cate crime la comanda ati mai comis pana acum domnule Loper?
Loper s-a uitat la Comisar intorcand capul inspre spate. Pe fata lui se putea citi consternarea.
– Domnule Comisar, va duce gandul prea departe. E adevarat ca am omorat la comanda, insa numai pe domnul Borman. Si inca si pentru acest omor sunt inocent.
Domnul Witter ramase mut cateva secunde. Nu reusea sa inteleaga spusele domnului Loper. Se simtea frustrat si din strafunduri i se urca un nod pana in gat si ramase acolo. Domnul Comisar Witter se considera un om rafinat si perspicace. De aceea nu folosea brutalitatea, nici macar verbala in timpul anchetelor. Totusi acum ii venea sa tipe si sa faca albie de porci pe omul asezat pe scaun in fata sa. Nu o facu, pentru ca gandul bun il linisti. “Tine-ti firea, doar a reconfirmat ca l-a ucis pe Borman. Ce are a face ca se considera inocent sau ca inca neaga alte crime!”
– Domnule Loper, isi auzi Witter vocea calma, un om care infaptuieste o crima nu poate fi inocent.
– Ba bine ca nu! Zise Loper vesel. Dupa ce veti afla cine mi-a comandat ca sa il trimit la ceruri pe domnul Borman, o sa reconsiderati cele spuse adineauri.
De dincolo de geamul-oglinda, seful lui Witter scrasni din dinti. Venise doar intr-o doara sa asiste la interogatoriu in trecere spre bar, unde avea de gand sa-si fumeze trabucul si sa-si citeasca presa acompaniat de o cafea amara. Dar acum nu se mai dadea plecat de langa geam. Domnul Loper desi statea cu spatele la oglinda –geam il hipnotizase. Domnul Witter se socoti o clipa in gand, apoi intreba:
– Bine domnule Loper, recunosc ca m-ati facut curios. Cine e enigmática persoana care va comandat crima?
– Ei domnule Comisar, puteam sa jur ca veti formula gresit intrebarea.
– Cum? Ce? Raspunse inertial domnul Witter cu o urma de iritare in glas.
– Dat fiind ca nu se trateaza de o persoana, este evident ca nu va pot raspunde.
– Uite ce, domnule Loper, spuse Witter enervat dea – binelea. Nu sunt bataia dumitale de joc! Ai marturisit o crima la comanda. Iti ordon sa-mi spui cine ti-a comandat crima!
– Dumnezeu!
O liniste mormantala a inghitit camera de ancheta. Din afara incaperii prin geamul-oglinda seful domnului Witter isi percepu subalternul ca pe o natura moarta, un corp de ceara dintr-un muzeu…..
Seful incepu si el sa simta cum degetele mainilor sale se transforma in ceara. Reactiona imediat si intrand brusc in camera de ancheta striga la Witter pentru a-l scoate din starea de prostatie:
– Witter, afara! Domnul Loper se lasa pe spate zambind si tragand din tigare in timp ce usa se incuia in urma iesirii celor doi politisti.
– Witter, norocul tau ca am asistat la interogatoriu, spuse seful odata ajunsi in hol. O secunda a lipsit si ii zburai capul de pe umeri.
– Rahat! Zbiera Wietter si lovi cu pumnul in perete. Javra si-a batut joc de mine.
– Nu Wietter, nu si-a batut joc de tine. E un caz patologic, de aceea ancheta noastra se incheie. Un psihiatru se va ocupa de el de aici incolo.

*

Domnul doctor Otto era specialist de mare clasa in psihiatrie. Pentru el pacientul Loper nu avea nimic special. Faptul ca a comis o crima nu il interesa. El trebuia doar sa determine daca omul din fata lui era bolnav sau simulant. Lumina diminetii inunda cabinetul doctorului Otto din trei parti. Un singur perete era de zidarie. Ceilalti trei erau din sticla. Din cabinet puteai iesi intr-o gradina plantata cu trandafiri. Fiind sezonul, trandafirii erau infloriti si jocul lor de culori in soare te transpuneau in Eden.
– Ce ziceti de gradina mea domnule Loper? intreba Otto spargand gheata.
– E magnifica doctore! Probabil asa va inchipuiti paradisul! Dar permiteti-mi sa va intreb cum va inchipuiti iadul?
Doctorul Otto zambi. Intarzie cu raspunsul cat isi aprinse pipa.
– Nu mi-l inchipui domnule Loper. Eu sunt ateu.
– E comod? Intreba Loper.
– Sa fii ateu? Nu e comod. Dumneavoastra se pare ca sunteti credincios. Chiar habotnic, dupa fapta comisa.
– Dictionarul explicativ al limbii da o definitie a habotnicului care nu mi se potriveste. Eu nu merg la biserica niciodata si nu cunosc ritualurile institutiei Bisericii Crestine. Nici ale sectelor crestine. Nici macar botezat nu sunt. Parintii mei, desi crestini protestanti, nu au avut buna placere sa ma boteze. Tata era alcoolic. Sunt convins ca daca era permis sa se oficieze slujba de botez la carciuma, acum as fi fost botezat.
– Si mama?
– Mama era slaba de minte. Probabil isi inchipuia ca am fost botezat.
– Curios, zise Otto. Si autoritatile laice sau biserica nu au bagat de seama?
– Erau ani confuzi, dupa razboi….
– Inteleg, dar credinta cum ati dobandit-o? S-a pogorat Sfantul Duh peste dumneavoastra?
– Ce chestie domnule doctor. Imi place ca sunteti un om spiritual.
– Scuzati-ma, spuse Otto scuturandu-si pipa. Am fost un pic grosier. As dori sa inteleg totusi comuniunea asta dintre dumneavoastra si Dumnezeu. Nu de alta dar dumneavoastra ati transformat-o in complicitate.
– Termenul complicitate alaturi de Dumnezeu e un non – sens. Eu pot fi complice cu alt om, nu cu Dumnezeu. In acest caz specific, raportul este Creator – Unealta, dintre care eu sunt – sau am fost – Unealta.
– Asadar Dumnezeu e criminalul?
– Imprecis, doctore ”Domunl a dat, Domnul a luat, Domnul fie laudat!” Respectiv Dumnezeu ia dat viata domnului Borman si acum ia luat-o, fie laudat!
– Si ia luat-o folosindu-te pe dumneata ca unealta?
– Exact doctore, spuse Loper zambind. Putea sa nu se foloseasca de mine, ci putea sa trimita vreun cancer, sau vreo apoplexie, ca sa i-l aduca pe Borman.Faptul ca m-a trimis pe mine, ma onoreaza.
Doctorul Otto zambi in launtrul sau si socoti ca Loper este un pezevenghi. Nu sufera de nici o maladie. Se uita la ceas si vazu ca mai are pana la pranz, asa ca desi putea pune concluzie cazului, hotara sa mai intarzie cu Loper, pentru pura sa distractie.
– Bine domnule Loper, sa spunem ca asa stau lucrurile si ca dumneata ai fost doar unealta. De ce insa dupa ce l-ai ucis pe domnul Borman ai luat cu dumneata si cateva bunuri de pret din casa domniei sale?
– Asta e doar o supozitie bazata pe faptul ca anumite opere de arta foarte bine valórate, despre care se stia ca sunt in posesia domnului Borman, nu au mai fost gasite. Daca politia considera ca le-am luat eu, nu inseamna ca le-am si luat. La perchezitia domiciliului meu nu s-au gasit aceste opere de arta.
– Dar in final, le-ai luat dumneata, sau nu? Intreba doctorul intr-un moment de inspiratie.
– Da domnule doctor, le-am luat, recunoscu aproape spasit domnul Loper. Si am mai luat si o cantitate mare de bani de care nici politia nu stie, iar cine stie va tacea din gura, caci banii aceia nu erau chiar curati.
Doctorul Otto simti dintr-o data nevoia sa bea ceva. Gatul i se uscase si trebuia uns pentru a putea da posibilítate coardelor vocale sa emita sunete inteligibile.
– Domnule Loper, cred ca glumiti, spuse dupa ce bau un gat mare de Bourbon cu sifon. Lucrurile acestea daca sunt veridice trebuiesc marturisite la politie.
– Ba nu domnule. Doua ar fi motívele pentru care politia nu ar trebui sa afle adevarul. Primul ar fi ca s-ar constata ca domnul Borman era o secatura, un borfas, un criminal. Si adjective de acest gen s-ar putea adauga cu duiumul. Asadar memoria acestui domn, care acum este plans ca un stalp al societatii, ar fi intinata pe vecie. Al doilea motiv in contra marturisirii adevarului este ca prin efect de carambol ar dauna multor alti oameni printre care si dumneavoastra si familiei dumneavoastra.
– Ce spui acolo domnule Loper? Cum ar putea sa ma afecteze pe mine si familia mea? Intreba nervos doctorul.
– Dumneavoastra erati un cunoscut al domnului Borman. Si dumneavpoastra si ginerele dvs. senatorul, ii frecventati casa dimpreuna cu alte personalitati ale orasului nostru.
– Si ce are asta a face? Fracventez multe case.
– Oh, nu contest domnule doctor ca sunteti o figura proeminenta a protipendadei orasului si ca frecventati multe alte cercuri insa in casa domnului Borman cel putin la reuniunile la care participati si dvs se intamplau lucruri interesante.
Doctorul Otto se albi ca varul, apoi se inrosi puternic, transpirantia incepu sa-i curga in valuri peste fata grasuta si un mic tremur ii zgaltai mana in care tinea paharul de Bourbon. Reusi sa ingaime nataflet:
– De unde sti dumneata ce se petrecea acolo?
– Dintr-un CD pe care l-am sustras odata cu operele de arta.
– Cum un CD? Am fost filmati?
– Da domnule si probabil ca de catre domnul Borman, caci el nu apare pe pelicula. Dar se poate vedea clar ca era interiorul salonului sau de zi. Celebrele opere de arta sustrase apar in filmulet.
– Domnule nu ma omori, se tangui exasperat doctorul! Te conjur, spune ce era pe CD?
– A, din punctul meu de vedere, o nimica toata. Dar pentru cetatenii targului asta infect unde traim, poate insemna ceva. Ce s-o mai lungesc, in film se poate vedea deslusit cum dvs ii faceti o frumoasa felatie ginerului dvs, in timp ce un tanar musculos cu aspect de nubian, va penetreaza pe la spate.
– Taci! Tipa Otto, uitandu-se in toate partile pentru a se convinge ca sunt singuri in cabinet.
– Ce vrei? Ce pot sa fac pentru tine, pentru ca aceasta istorie sa nu se afle in veci?
– Declarati-ma nebun, bagati-ma la un sanatoriu vreu an de zile, pana cand se uita toata tarasenia si cand ies, va dau CD-ul. Atentie mare insa, trebuie sa vegheati sa nu mi se intample ceva neplacut in acel sanatoriu, caci daca mor sau ies cu sanatatea zdruncinata, CD-ul va aparea pe piata. Si inca ceva. Va rog ca in acest an de lipsa mea din societate sa imi gasiti niste buni cumparatori pentru operele de arta. Nu de alta dar eu nu sunt in stare sa apreciez la justa lor valoare aceste fineturi artistice. Eu apreciez mai mult banii gheata.

*

In fata sanatoriului domnul Loper era asteptat de catre domnul doctor Otto si de ginerele sau. Ambii joviali, il chestionara pe Loper despre starea sanatatii sale. Loper era multumit de tratamentul acordat in sanatoriu si se declara sanatos. Multumi preitenilor sai pentru scurta vacanta pe care i-o platisera si intreba despre operele de arta. Sunt cumparatori?
– O, desigur, spuse Otto, iar pretul este unul foarte bun.
Tot discutand ajunsera la automobilul doctorului Otto care era parcat in strada, in fata sanatoriului. Loper cara un geamantan, pe care il baga in potbagajul masinii. Dupa ce inchise portbagajul, se intoarse cu fata catre amicii sai, care stateau pe trotoar fumand degajati. Dintr-o data doctorul Otto intoarse capul spre stanga, vazu ceva care-l inspaimanta, tipa “Atentie!” si se arunca la pamant. Loper intoarse si el capul spre dreapta alarmat de tipatul doctorului si apuca sa vada camionul care in secunda urmatoare il strivi. Doctorul Otto masiv, se scula impleticindu-se de pe peluza unde se aruncase si privi macelul produs de camion. Pieptul incepu sa il doara puternic si fara sa isi dea seama, inima ii plesni. Ginerele lui, Senatorul, a chemat salvarea si un echipaj de descarcerare. La vreo cateva ore dupa dublul sinistru, domnul Senator bea singur intr-un bar din apropierea sanatoriului, urmarind pe monitorul tv-ului din bar, emisiunea locala de stiri care arata imagini de la locul accidentului. Bau ultimul strop din pahar, iesi in fata barului, scoase un pistolet din buzunarul de la haina, il plimba de cateva ori in palme, apoi il arma, il puse la tampla si apasa tragaciul!

#asasin,#comisar,#senator#doctor#sanatoriu,#pistol,#bani.#automobil#bourbon#felatie,#penetrare#adevar