Eu insami: -Si lumea era proasta, ca si acum si ii injura pe comunisti si ii iubea ca unul ce sufera de sindromul Stokolm si eu eram si mai prost ca nu imi dadeam seama, e drept ca inca nu auzisem de sindromul Stokolm, dar asta nu e o scuza si eram intr-un lan de porumb, la cules, luati cu japca de la fabrica pentru recoltat ca asa erau vremurile si nu ne adusesera cisternele cu apa si eram insetati si nervosi si o femeie, una bondoaca si tatoasa a inceput sa faca valuri “ca ce, ne-au adus aci pe camp sa murim de sete?” si nu se vedea nici un sef caruia sa te plangi si a mai trecut o juma de ora fara apa si bondoaca dadea cu clanta impotriva regimului ”cacanarii dracului! ca murim de sete si arsi de soare!”si in fine apare inginerul sef si un fraier in loc sa il intrebe respectos cand o sa aduca apa- asa cum trebuie procedat cu seful- se apuca si il injura “tute-n cur pe mata! lasi femeile astea sa moara de sete!” si se indreapta razboinic inspre el si auzim cu toti un ragnet” sariti! ca il omoara pe tovarasul inginer!” si ne uitam inspre ragnitor si era o ragnitoare si era bondoaca aia tatoasa si mi s-a facut rau si am inteles o lectie de viata.

Eu: -Erai increzator in oameni?

Eu insami: -Da, eram…..si inca nu m-am lecuit de boala asta! Ce zic eu ,daca incredere nu e , nimic nu e!