Halta sinucigasilor

Halta sinucigasilor

de Dan Maracinaru

Gara era pustie. Vantul plimba aiurea de-a lungul peronului o foaie de ziar furatä de pe vreo bancä unde a läsat-o un calator. Acum ca hotärîrea era luata, iar eu eram deja la locul faptei, am scapat de nelinistea gretoasä din ultimele zile. Era calmul dinaintea furtunii, cum s-ar zice, desi pentru mine era calmul dinaintea calmului total. Sau poate nu! N-a venit înca nimeni sa ne spunä daca “dincolo” e calm sau zbucium. Daca te iei dupa superstiitile preotilor este si calm, în rai si zbucium în iad. Eu nu ma iau dupa supozitii. De altfel nu ma iau dupä nimic – se pare – din moment ce am ajuns în gara asta pustie, de fapt o haltä darapanata unde opreste doar un tren pe zi pentru a-mi pune capät zilelor aruncîndu-ma sub rotile primului marfar care va trece prin garä. Puteam sa aleg si alta modalitate de suicid în care trupul meu sä ramînä intact, sa pot fi pomadat si aranjat cînd ma prezint lumii pentru ultima data, de fapt cînd ma prezintä altii si nu sa ma hartaneasca ditamai marfarul sub rotile lui, sa nu mai poata sarmanii imbecili care ramîn în urma mea decît sa mä arda! Pe cîine nu l-am väzut venind, l-am simtit doar cînd s-a asezat lînga mine. M-a atins foarte usor desi practic era lipit de mine. Era o javra, o cotarla, un maidanez, cum vreti sa-i ziceti, de talie medie. Stînd în fund si pe labele din fatä, capul lui era mai sus de genunchiul meu. Nu prea sus, doar un pic mai sus. Privea linistit ca si mine catre sinele de cale feratä. L-am mîngäiat instinctiv pe cap. Cînd primul marfar a trecut cu viteza prin garä i-am numärat vagoanele. Erau 32. O bunä bucata de timp dupa trecerea marfarului m-am tot holbat la calea feratä ca sä-mi depistez ramasitele. Cîinele m-a trezit din reverie lingîndu-mi scurt dosul mîinii drepte. Am luat-o încet catre parcarea din spatele gärii, de fapt o haltä fara importantä, unde îmi parcasem masina. Cîinele s-a suit natural pe bancheta din fatä. Doar cînd motorul n-a pornit la prima cheie, a mîrîit usor, mai mult a oftat, dar dupa ce-am demarat s-a cuibarit ca fatul în burta ma-sii si- a adormit.
In barul garii, Hans si Georg sorbeau din bere si priveau detasati dincolo de calea ferata unde începea un deal plantat cu vita de vie. Julius, barmanul, stergea paharele fara sa fie prea atent la ceea ce face. Gîndurile îi erau absorbite de partida de sex extra-conjugalä din noaptea trecutä. Vocea lui Hans l-a trezit din reverie, chiar daca Hans nu i se adresa lui. De fapt Hans nu a avut intentia sä se adreseze nimanui. A gîndit cu voce tare, numai atît: “De cîti ani vine zilnic aici omul cu cîinele?”
“Nu mai stiu, sa fie 7, sa fie 10 ani, le-am pierdut sirul” a räspuns Julius.
“Ai fost de fata?” a întrebat Georg stiind foarte bine ca da. De aceea a si continuat „Praf a facut-o marfarul. Eu am väzut pozele în ziar”.
“Te caci pe ele de poze din ziare. Sa fi fost aici ca mine, si sa fi väzut grozavia pe viu. Nici nu mai stiu cîte nopti m-am trezit eu leoarcä si cu inima batînd ca un accelerat dupä tragedie. Il visam si pe ästa, pe omul cu cîinele, cum urla ca un disperat în mijlocul sinelor“ a zis Julius.
„Cica erau cäsätoriti de putin timp, mi-a spus o verisoarä“ interveni Hans.
Georg aprinse o tigara, trase adînc în piept dupä care expirä fumul printre cuvinte:
“Ea se zice cä l-a iubit mai mult. Da nu mai mult, ci mult de tot, de-aia s-a si aruncat în fata märfarului. Avea o prietenä cäreia i s-a confesat. I-a zis äleia cä ea se omoarä, cä a ajuns la climax, ce-o fi fiind asta. Am retinut cuvîntul fiindcä sunä interesant, dar nu mi-am bätut capul sä aflu ce înseamnä. Si i-a mai spus prietenei cä atîta fericire, doare”.
“Climax, da, da” zise si Hans. Si pe mine m-a socat cuvîntul ästa. Dar am aflat ce înseamnä”.
“Mai bine nu-mi spune, las-o asa sä sune interesant” a parat Georg.
„Oricum, prea întreagä la minte nu era. Ce-auzisem eu cä ar fi zis ea e cä mai multä dragoste nu se poate si nici mai multä fericire. Cä vrea sä moarä acum, în climaxul mä-sii, cä nu vrea sä träiascä dezamägirea unui amor pierdut sau cam asa ceva, cä amorul azi e, mîine nu e; asta e de la mine, cum stiu eu cä ea, moarta, avea educatie, scotea altfel de vorbe, mult mai frumoase, pe gurä, de rämäneai tut. Mä si mir cum prietena aia a ei, confidenta, sä retinä asa vorbe elegante“.
„Päi ce, aia e vreo proastä, mä?” mustäci Julius dupä tejghea. E profesoarä!“
„Da, dar doamna profesoarä nu s-a omorît“ a punctat Hans.
“N-a gäsit climaxul, mä!” a rîs Georg si i-a antrenat si pe ceilalti doi.
“ Mai dä un rînd”, a spus Hans, dupä ce s-a potolit din rîs.
“Mie oricum mi-e milä de amarîtul ästa cu cîinele. Vine zilnic aici, la aceiasi orä, cä ninge, cä plouä…Mä, si ce bäiat bun era, terminase medicina”.
“Poftiti berea. 4 Euro“
„A terminat-o degeaba, cä a înebunit imediat dupä tragedie si nu si-a mai revenit. Umblä aiurea, nu vorbeste cu nimeni… Doar cu cîinele, da nici cu äla prea mult, din ce-am väzut” a zis Georg.
Hans a sorbit un gît mare din hallba de bere si pe urmä a rîgîit.
”A stat un an si la casa e nebuni”.
“De-acolo s-a procopsit cu cîinele” a zis Georg si a luat si el o înghititurä mare din bere.
“Nu mai spune!” i-a tinut isonul Hans.
Julius nu mai avea räbdare sä-l asculte pe Georg, asa cä a intervenit el:
“Da, domnule, ce chestie si cu cîinele ästa! Isi fäcea veacul pe lîngä bucätäria ospiciului. Avea o tovaräsä cu care împärtea mîncarea, o cätelusä, surdä dupä cîte se pare, cäci nu a auzit masina care a lovit-o. A murit pe loc si äia de la bucätärie au tîrît-o într-un sant. Din momentul äla cîinele n-a mai mîncat, s-a apucat s-o päzeascä. A päzit-o zile în sir, de ajunsese numai piele si os, încît äia de la bucätärie gîndeau cä mierleste si el. Dar n-a apucat sä mierleascä, cä a iesit omul ästa din ospiciu, cä-si încheiase tratamentul, sau n-o mai fi avut bani de spital, cine mai stie!? Se stie doar cä la iesire cîinele a venit lîngä el ca si cînd pe el îl astepta sä iasä. El l-a mîngäiat pe cap si cînd a venit taxiul sä îl ducä acasä, i-a deschis cîinelui portiera din spate si cîinele a urcat ca si cînd nimic! Si de-atunci sunt mereu împreunä”.
Hans a lins si ultima picäturä de bere din halbä, s-a ridicat si-a salutat de plecare. A iesit în fata peronului, a tras aer în piept si în clipa urmätoare s-a aruncat în fata märfarului, care tocmai intra în garä.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s