Ouale ochiuri si sunca afumata sfaraiau pe plita din spatele tejghelei barului. O negresa, care era ospatarita de servici, ma intreaba daca mai vreau cafea, in timp ce vigila ca breakfast-ul meu sa nu se arda. Aveam o pofta nebuna de un mic dejun tipic american cu multe grasimi si mult colesterol, dar traznet de gustos. Ceva ce merge fabulos cu cafeaua neagra, fara zahar. De aceea comandasem portie dubla.
Barul era mic si tipic new-yorkez. Asta v-o spun ca sa simplificam lucrurile si sa nu ma apuc sa va descriu un interior de local pentru ca pur si simplu nu am talent la asa ceva. Oricum nu am decat patru clase elementare si nici alea serios facute. In fine, barul era pe strada 44, iar eu eram prima data acolo. Locul de in talnire il stabilise Johny. El inca nu aparuse. Nici nu e de mirare! Eu am venit cu metroul, pe cand el trebuia sa vina cu o dubita. Ati vazut ce e afara? Viscol, nu gluma! Pe o asemenea vreme se poate intarzia cumsecade. Gata, a venit haleala! Mama,ce miroazna! Se vede ca prajeala e facuta cu unt! Ce ziceam? E viscol? Si care-i treaba? Hai sa fim sanatosi!
Intra si Johny plin de zapada si cu mustata inghetata. Se aseaza langa mine si cere cafea.
-Treaba o sa mearga ca pe roate. Pe o asemenea vreme o sa se raspandeasca imediat pe la casele lor, rade Johny in timp ce soarbe din cafea.
Johny era gropar la cimitirul “Sfanta Treime” din apropiere. Peste o jumatate de ora avea sa ingoape un grangur mafiot, care mierlise de atac de cord, conform certificatului de deces. Groapa facuta de Johny era gata de aseara. Acum trebuia sa scoatem zapada din groapa pana sa vina cu mortul. Asa ca ne-am ridicat de la bar, eu ragaind sanatos dupa o asa masa copioasa, lasand un bacsis gras ospataritei si am plecat catre cimitir frecandu-ne pe maini.
Mortul asta era ceva special pentru noi, nu pentru ca era mafiot, ci pentru ca a avut gustul sa-si puna toata dantura din aur si chiar sa-si decoreze un lopatar cu un diamant foarte scump. Eu si cu Johny ne pusesem in gand, ca dupa plecarea rudelor si invitatilor, sa-i scoatem frumusel dantura si sa o transformam in cash. In alte vremuri, poate nu am fi facut isprava asta, dar zilele astea aurul are o cota asa de frumoasa, incat ne-am lasat ispititi.
La cimitir totul a decurs asa cum ne-am asteptat. Preotul s-a grabit cu slujba, caci ii inghetase si limba-n gura, iar rudele dupa ce au aruncat un pumn de zapada pe coparseu, caci pamantul era inghetat ca dracu’, s-au suit in luxuasele masini cu care venisera si p-aci tie drumul! Invitatii plecasera deja de la prímele cuvinte ale preotului. Eu am scos ranga si am inceput sa desfac capacul cosciugului. Pacat de el! Era o opera de arta! Cred ca costase peste 20 de mii de dolari. Ce prostie sa ingropi atatia bani! Da ma rog, poti sa faci ceva in gustul omului?!
Johny era undeva pe carare si tinea de sase. Chiar si pe viscolul asta nu putei sti cum se rataceste vreun bou si ne strica spilul. Am desfacut capacul. Mafiotul parca dormea. Murise cu o zi in urma si se grabisera sa scape de el. Sa le fie de bine. Am scos clestele dentar – de fapt de ce sa va mint, era doar un patent ordinar pe deasupra si ruginit – si primul dinte pe care l-am extras a fost cel cu diamant. Am rasucit clestele repede de doua ori si am tras. Da sa vezi dracie! Odata cu dintele scos, s-a sculat si mortul tipand din gura de sarpe. Eu am cazut in cur peste picioarele mortului – care se vede treba ca era pe cat se poate de viu – tinand strans in clestii patentului pretiosul dinte. Johny a aparut si el, caci auzise tipatul si mi-a lesinat lasandu-se ca o balega moale pe pamantul inzapezit de langa groapa. Abia l-am trezit cu doua palme zdravene. Dar asta mai tarziu, dupa ce m-am lamurit cu mortul. S-a dovedit ca nu-mi poarta dusmanie. Ba chiar mi-a multumit. Din cate deduceam, se pare ca nevasta-sa si locotenentul personal i-o copsese. I-au bagat ceva in mancare, i s-a facut rau, iar cei doi au chemat de urgenta un medic si acesta i-a facut o injectie care l-a adormit. La trezit durerea provocata de mine. A plecat in graba, uitand sa mai revendice dintele cu diamant. Mi-a ordonat doar sa acopar groapa, ca si cand el ar fi fost inca in coparseu. Zambea draceste. Era si cazul. Avea o gramada de procese pe rol, de care tocmai scapase. Pe morti nu-i mai judeca decat Dumnezeu! Cateva zile bune la rand am citit prin ziare despre tot felul de morti suspecte, printre care si a sotiei mafiotului. Ziaristii comentau ca il iubise prea tare pe gangster si nu suportase moartea lui. De aceea s-a aruncat de pe o cladire inalta din Manhatan, sanchi nea Vlade!!!
Intr-o seara, pe cand sorbeam a cincea bere in barul de pe strada mea, injurand ca nu mai e permis sa fumezi in nici un local din New York, se apropie de mine un tip si ma abordeaza direct:
– Mai ai dintele, sau l-ai vandut?
S-a descheiat la haina si a lasat la vedere pistolul de calibrul 45. Eu de obicei sunt dintrre cei care mint de-ngheata apele. Dar aici m-am gandit sa raspund sincer,
– Il am, il pot inapoia proprietarului cand doreste.
Adevarul e ca inca il aveam. Nu stiu de ce nu l-am vandut. Ma fascina. Johny ma batea zilnic la cap sa ne luam ceva parale pe el, dar eu l-am tot amanat.
-Bine, zambeste tipul. Proprietarul zice ca poti sa-l pastrez ca amintire. Pe deasupra iti trimite si un cadou.
Scoase cu greutate din interiorul buzunarului de la haina un plic barosan si mi-l inmana.
– Ai aici 100 de batrane. Cred ca n-a vazut neam de neamul tau atata banet! Totul e sa-i cheltui cu grija si sa uiti ca ai calcat vreodata prin cimitirul “Sfanta Treime”. E valabil si pentru Johny.
Dupa plecarea intempestiva a tipului – nu apucasem sa-i propun macar un drink- am platit si am plecat si eu. Am orpit primul taxi si m-am indreptat catre aeroport.
Good by New York!