FABRICA

“Voi, românii, futeți ca porcul! Vă suiți pe femeie și dai, dai, dai, gâfâiți de trei ori și gata, asta a fost tot futaiul! Noi, italienii, mai întâi sărutăm tot corpul femeii venerate, de la frunte până la degetele de la picioare, îi sugem sânii și clitorisul sau lindicul, cum ziceți voi, ceea ce se cheamă ‘preludiu’ în arta amorului, și într-un final facem și penetrarea cu penisul pentru a ajunge la orgasm amândoi în același timp.”

Gregorio era delegatul italienilor la fabrica de confecții Călărași. Venea în România de 12 ani și vorbea fluent româna. Discursul de mai sus îl făcea în pauza de țigară de la 8.30 în holul de intrare în incinta fabricii de confecții din Călărași în fața unui auditoriu exclusiv masculin, mecanici, electricieni și instalatori, toți români neaoși. Anul era 1982, luna iulie, ziua 14, într-o miercuri. Românașii noștri râdeau mânzește, pentru că manierele sexuale ale italienilor și gustul de a încerca ceva nou îi îndemnau să accepte că poate exista sex fără inhibiții, dar cutumele sociale românești le restrângeau aria de acțiune și chiar și fanteziile la ‘poziția misionarului’, sau poate puțintel mai mult, dar totul în jurul penetrării vaginului.

“Las-o moartă, cumetre”, a comentat Gigel de la sculărie. “La noi n-o să vezi ouă pe sârmă! În afară de Apa-n-cap, nu s-a mai auzit de altul să bage botul la savarină! Sau să umble la ‘inelul maron’!”

Apa-n-Cap era un tehnician pe care îl chema Mihai și fusese ‘turnat’ de o fatucă cum că i-a făcut un cunnilingus, de aici și până la porecla ‘Apa-n-Cap’ n-a mai fost decât un pas, căci Mihai trebuie necesar să fi avut apă-n-cap când a hotărât el de capul lui să încalce regulile nescrise ale ‘macho-ului’ românesc și să îi producă fetei un orgasm cu gura. În fabrică, aproape toată lumea avea o poreclă. Inclusiv fetele.

Fabrica era locul de muncă a peste 3300 de persoane, dintre care 3000 erau femei. Cele mai multe erau fete tinere, necăsătorite, venite de prin satele limitrofe ale Călărașilor, care era nu doar un municipiu oarecare, ci era capitala administrativă a județului cu același nume și care însuma cele mai multe întreprinderi și instituții din județ.

3000 de femei tinere care veneau la oraș încărcate de hormonii inerenți vârstei, de care cei 300 de masculi care întrețineau mașinăriile fabricii se bucurau zilnic, un paradis în care tu ai ajuns fără să vrei, ca substitut al unui instalator sanitar care a ieșit la pensie.

Când ai făcut cererea de angajare, nu te gândeai la sex, ci pur și simplu voiai să lucrezi undeva mai aproape de casă. Căci Fabrica era plasată pe niște terenuri din interiorul orașului, chiar lângă gară și stadionul municipal. O Fabrică mare, cu multe secții, așezată pe câteva hectare de teren. Existau secții de producție, hangare de stocare a materialului atât brut, cât și finit, secții de mecanică etc. Până și pictorul avea un atelier al lui! Fiindcă da, o întreprindere sau o instituție comunistă trebuia să aibă pe statele de plată și un pictor decorator, omul însărcinat de partid cu producerea (nu crearea!) pancartelor de glorificare a partidului și a conducătorului iubit.

În curte, printre diversele clădiri, hălăduiau zeci de câini, dintre care unul te-a și mușcat, iar a trebuit să faci niște oribile injecții în stomac, injecții antirabie! A fost o surpriză pentru tine, căci câinii din Fabrica erau obișnuiți cu oamenii. De altfel, muncitorii fabricii îi hrăneau cu resturile de la pachetele lor de mâncare.

Spațiile dintre clădiri erau mari, asfaltate și margiunte de grădinițe de flori sau gazon și de o mulțime de copaci, dintre care teii îmbătau primăverile celor care lucrau în Fabrica.

Înainte să fii acceptat, a trebuit să dai un examen practic cu meistrul de la secția instalații sanitare și încălzire, secția unde aveai să lucrezi următorii trei ani. Meistrul avea porecla “Minghina” pentru că era om de la țară și povestea anumite cuvinte în stilul vorbei țărănești din Câmpia Dunării. Apoi ai făcut cunoștință cu colegii tăi, care ți-au devenit prieteni aproape instantaneu. Căci așa erau vremurile, de acceptare a aproapelui, fără suspiciuni, fiindcă nu aveați de împărțit decât sărăcia și fetele din Fabrica. Dar fetele erau din belșug, iar sărăcia era ceva ubicuu, așa că sentimente adverse avea omul doar față de Miliție și Securitate.

Sandu “Pefeleu” și fratele lui Tica, zis “Stelica-Cecilia”, Anghel “Bot Iute”, Ionica “Bot Rece”, Niculae “Nasul”, nea Victor “Bătrânul” și desigur “Minghina” au fost colegii cu care ai împărțit merindele la prânz în sala mică din atelierul vostru, al instalatorilor, unde aveați fiecare vestiarul vostru, cu schimburile de muncă și posterele cu femei goale.

Sandu și Tica ți-au căzut bine din prima zi. Tica te-a surprins cu o maxima adunată din cartier: “În lumea asta prost făcută, cacatii fut în loc să puța, iar futangii consacrați nu pot să futa de cacati!” El era partenerul tău de beții, căci trebuie să recunoști că în vremurile alea bei ai dracu’! Și era băiat care știa să își țină gura, Securitatea nu a aflat niciodată cum vă pisati voi, beți fiind, pe tabloul lui Ceaușescu. Tabloul care, de altfel, nu avea ce să caute în magazia aia unde voi “rontăiați” la sticla de vodcă sau Rom, sau dracu știe ce picătură era, că erati în stare să beți orice și apa de la flori în lipsa de altceva. Sigur, era interzis să bei alcool în timpul serviciului, dar era o epocă, sânchi Epoca de Aur, când toată lumea bea, pentru că alternativa la acest drog nu găseai. Probabil că și dacă ar fi existat etnobotanicele pe atunci, nu v-ați fi agățat de ele. Erați băieți de moda veche, chiar dacă erați tineri. Tu abia împliniseși 21 de ani și aveai așa o față de pusti coclit, așa încât o tipă careia ii ceruseși să iasă cu tine la o întâlnire ți-a cerut buletinul, pentru că nu credea că ești major!

Iar Sandu, băiat de pus la rană. Eram nedespărțiți când lucram pe aceeași tură. Dar avea o mețeșug, nu bea! Era tipul sportiv, certat rău cu alcoolul. Dar vorbea și sub apă! Povestea la prânz, când mâncați toți instalatorii de pe tură de zi împreună, toate filmele văzute de el pe video la un amic marinar, posesor de aparat video, când în oraș nu aveau aparat video decât patru insi. Și dacă vorbea, nu mânca decât foarte puțin din ceea ce aducea la pachet, restul îl mâncai tu! Îți amintești cum veneați voi zilnic cu pachetel de mancare? Care cu ce avea, branza, roșii, ouă, chiftele, parizer… mă rog, ce se găsea prin raiul socialist. Sandu tău părea că trăiește cu aer. Dar avea ceva haz și har de povestitor, așa că erați ca și prezenți la filmele văzute de el pe video cu o seară în urmă. Și apoi povestea bine și aventurile sexuale (nu amoroase, doar sexuale).

Una dintre aventurile lui ai făcut-o tu celebră în “Fanica fomista”. Celebră și aventura și Fanica… Erai entuziasmat de poveste și foarte intrigat, căci aflai pentru prima dată că se poate face sex cu stomacul plin după o masă copioasă, fără să ți se facă rău, fiindcă la ora aia a face sex se mânca cu forța și rapiditate, cu descărcarea energiei, cu dorința de a impinge orgasmul înapoi în timp, cât mai aproape de prezentul în care explozia din creierul tau e tot ce mai contează pe lumea asta. Și apoi nici nu aveai de ce să o lungesti, căci iti trebuia timpul și pentru alte experiente – un fotbal cu baietii, un sprit, alta partida de sex rapid cu alta fata, un pescuit, o carte, un film, o cină romantică și o partida de sex rapid cu o nouă achizitie. Nu, nu era obositor, era okay, organismul tau era tanăr, numai că dacă accelerai partida de sex cu burta plină de mancare, vomai! Mai tarziu, ai lăsat deoparte majoritatea fostelor experiente, pentru că ai inteles ca e mai plăcut să iti prelungesti preludiul si ai furat din timpul lor, al experientelor ce s-ar fi putut vrea si viitoare si l-ai alocat doar gustului de a prelungi expectativa, ceea ce e doar o golanie de maturitate, dar o poti face si după un dejun copios fără să versi, cum bine explica Sara Montiel.