Piesă de teatru într-un act

Personaje: Iulia / Nico / Kara / Anca

O cameră goală. Geamantane și sacoși cu lucruri răspândite pe podea. Iulia stă pe o saltea gonflabilă și își face pedichiura.

Intră Nico.

Iulia (speriată): Ah, dar-ar dracii! Ce m-ai speriat! Nu știi să bați la ușă?

Nico: Era larg deschisă…

Iulia: Trebuie că a lăsat-o deschisă farfuza aia de Anca. A venit mai devreme și, bineînțeles, ca și tine, cu mâna în cur! Am trimis-o după bere. Eu, după cum vezi, am golit apartamentul ca să pot băga mobila nouă și, în consecință, nu am cu ce vă trata. Până una alta, ia un loc în spațiu.

Nico (scoate din geantă o sticlă de vodcă): N-am venit cu mâna goală, fraiero!

Nico (se așază lângă Iulia, direct pe podea, și desface sticla. Bea un gât): Pentru prietenie!

Iulia: Imediat termin și te acompaniez. Mai am puțin de pictat, cu ojă, aceste prea-frumoase degețele de la prea-frumoasele mele piciorușe!

Nico: Hai sictir! Ți-au murit lăudătorii?

Iulia (pune oja deoparte și ia sticla din mâna lui Nico. Bea un gât): Nu e rea, deși am poftă de bere.

Anca (intră): Iaca berea! Salut, Nico!

Nico: Bună, Anca! Ia un loc pe podea. Este o podea soft!

Anca: Altceva mai tare n-ai?

Iulia: Vodcă. (îi întinde sticla)

Anca (refuzând cu un gest larg): Dacă încep de la ora asta cu vodca…

Nico (zâmbind): Chiar crezi că e vreo oră potrivită să începi cu vodca?

Intră Kara.

Kara: Bună, fetelor! (face o piruetă) Paul m-a cadorisit cu o rochiță nouă!

Iulia: Ce ai dat la schimb?

Nico: Probabil că nu mai mult decât un petec de blăniță.

Fetele râd în hohote.

Kara (scoate limba): Scorpiilor! Ați putea să vă bucurați că prietena voastră a scăpat din ghearele singurătății!

Iulia: Lasă-ne cu elucubrațiile astea metafizice și spune-ne ceva concret. Are poponețul tare? Și rotunjimea poponețului, îți inspiră vârful degetelor când te călărește?

Nico (intrând în jocul Iuliei): Și cucul, cum îl are? ”Iese” pe stil germanic la ore fixe sau are ceva din gența latină și “iese” la cele mai nepotrivite ore și în cele mai imprevizibile locuri?

Kara: Vă puneți pofta în cui! Nu vă povestesc nimic, căci nu vreau să vă fac sânge rău! Doar sunteți prietenele mele, ce naiba.

Iulia: Ce vrajeală de popă de țară!

Anca: Are dreptate! Cel puțin în ceea ce mă privește. N-am mai văzut-o de nu mai țin minte!

Nico: De când ai luat calea bisericii…

Anca: Am luat calea bisericii… Mă duc, ca toată lumea, duminica, la slujbă.

Iulia: Ca toată lumea nu! Mai sunt și agnostici pe aici.

Anca: De la divorț încoace am simțit nevoia de protecție, de o oarecare siguranță!

Nico: Pentru mai multă siguranță și pentru altele, un maritiș nou de exemplu.

Anca: Nu, prostia asta s-o facă alta. Tu n-ai auzit că aia care se mărită a doua oară nu merită fericirea de a fi scăpat de primul? Și apoi pentru ce? Pentru un cârnat să iau tot porcul?

Kara: Și toate prostiile astea le înveți la biserică?

Iulia: Asta se dă bisericoasă, dar nu e departe de sora lui Bulă.

Anca: Care-i treaba cu sora lui Bulă?

Iulia: Păi, se zice că pentru un leu sora lui Bulă a sărit din pom în suliță, dar dacă-i dai un milion nu sare din suliță-n pom!

Râsete

Anca: Făi aiurito! Asta ți se potrivește ție, că îi schimbi ca pe tampoane!

Nico: E slabă de refuz!

Iulia: Și ce ai vrea, să o expun la muzeu? Zice că Sfântul Petru i-a zis unei virgine, textual: ‘Eu ți-am dat-o ca s-o dai, nu să vii cu ea în rai!’

Râsete

Anca: Poate Dumnezeu să-i fi zis asta că El e Creatorul, nu Sfântul Petru!

Iulia: Tot un drac!

Anca: Făi, păcătoasă mai ești!

Iulia: Eu, conceptul ăsta de ‘păcătos’, nu îl înghit nici cu un vagon de lămâi! Nu mă simt cu nimic vinovată că Eva a cules un rod ‘interzis’ și l-a împărțit cu Adam. În primul rând, de ce a pus ‘Ăl Bătrân’ un pom interzis în grădina Raiului? Așa… de florile mărului?

Nico: Excelentă remarcă! (Anca se uită cruciș la Nico): Aia cu florile mărului…

Anca: Nu aveți în cap decât caterincă!

Kara: Să fie pentru că azi e, în sfârșit, zi liberă?

Iulia, doar în bikini, își caută prin genți o bluză și un pantalon.

Kara: Ia uitați-vă, soro! Asta încă mai poartă chiloți cu inimioară!

Iulia: Ce vrei să port? Tanga? Nu suport ața aia în cur!

Anca: Păi da, ăsteia îi trebuie calibru!

Kara: Fără ‘underwear’, că nu ești mămăița bătrână! Lasă păsărica să respire!

Nico: Nu poate! S-ar simți ca în curu’ gol!

Râsete

Kara: Sutien porți?

Iulia: Nu.

Kara: Vezi?

Iulia (nervoasă): Ce văd e că nu îmi găsesc dracu’ niciun tricou curat măcar! Abia aștept mobila, să îmi pot pune toate rahaturile astea în sertare și sertărașe. (găsește un tricou și și-l pune pe ea) În sfârșit!

Iulia se așază din nou pe salteaua gonflabilă și desface o sticlă de bere. Fetele o urmează.

Iulia: Beau în cinstea tuturor curvelor!

Anca: Beau în cinstea tuturor femeilor pioase!

Kara: Beau în cinstea mea!

Nico: Eu beau!

Iulia (cântă): ‘Costică, la viața ta, amărâtule/ Ți-a plăcut băutura, bețivanule!’

Anca: Curve și bețivani! Câh!

Iulia: Esența poporului român!

Nico: A! Știu un banc tare pe tema asta: cică ăștia de la Bruxel au cerut României – ca să poată fi admisă în UE – să trimită o fată mare, un popă abstinent și un ministru incoruptibil. Într-un final, au găsit o fată mare și un preot abstinent și i-au trimis la Bruxel, în așteptarea găsirii unui ministru ‘curat’. Peste trei zile, concluzia telefonică a celor de la Bruxel: ‘în România să se stopeze căutarea ministrului incoruptibil, pentru că popa s-a îmbătat și a violat fata!’

Râsete

Iulia (cântă): ‘Românie, Românie,

Cât de dragă-mi ești tu mie!’

Anca: Eu am un gol mare în stomac când mă gândesc acasă…

Kara: Tu te crezi așa, mai specială? Tot românul din Diaspora are golul ăsta.

Iulia: România e ca un amant care te înșală cum și pe unde poate, dar te întorci iar și iar, fiindcă ești îndrăgostită de el!

Kara: Așa e! Te umilește și te alungă și tu pleci pentru că nu mai poți să-i suporți mojiciile și te duci cât mai departe și muncești de îți cad mâinile și cauți să îți ții mintea ocupată, căci în clipa în care mintea-i liberă, fuge la România și te seacă la stomac și nu visezi decât să te întorci și să îți facă și ție un loc cât de mic, în preajma ei!

Nico: E un paradox. Aici în Vest ai de toate: muncă bine plătită, locuință modernă, mașină și mai ești tratat și cu respect! În schimb, tu tânjești după mahalaua împuțită de unde ai plecat, unde șansa de a te realiza era zero și respect, sula! Scuzați cuvântul respect!

Iulia: O fi un blestem!

Anca: E crucea noastră, a românilor!

Nico: Și crucea ălora de la guvernare care e?

Iulia: Nico a pus degetul pe rană. Golanii aia care guvernează România de la revoluție încoace, ei sunt de vină! Că nu poate omul să își câștige o pâine în țara sa! Și popii, acest cler de rahat, care în loc să țină cu poporul, ține cu hoții…

Anca: Ce știi tu, care la revoluție nici nu erai născută?

Iulia: Ai văzut în ce limuzine de sute de mii de euro călătoresc ălde taică popa?

Anca: Ce are sula cu prefectura? Lasă biserica în pace, Doamne iartă-mă!

Iulia: Ho, nu te ofensa! Ziceam și eu așa, că tot veni vorba. Propune tu un subiect de discuție mai hazos!

Anca: Hazos? Fie. Nico mi-a adus aminte de un banc haios, cu ‘respectul’ ei. Îl știți pe ăla cu pleonasmul?

Fetele în cor: Nuu!

Anca: Pacientul către doctor: ‘Doctore, m-am îmbolnăvit de pleonasm’. ‘De așa boală n-am auzit în viața mea. Care sunt simptomele?’ ‘Îți aduci aminte că mi-ai rețetat un medicament pentru întărirea penisului fără să fie nevoie să beau ceai amestecat cu ciment?’ ‘Da.’ ‘Ei bine, iau medicamentul de mai bine de o săptămână și penisul… pula!’

Fetele râd prelung.

Kara: Și tu pretinzi că ești bisericoasă?

Anca: Eu nu pretind nimic. Eu cred în Isus Cristos, în Dumnezeu Tatăl și în viața de apoi. Asta-i tot.

Iulia: Într-un Dumnezeu cred și eu, că d-aia și zic că sunt agnostică. Numai că nu cred în Dumnezeul preoților, un Dumnezeu de pe urma căruia mănâncă o pâine albă, de milenii, doar preoții și bogătașii, deși clerul îl vinde pe acest Dumnezeu ca și un Dumnezeu al săracilor.

Nico: Pace-pace, între două dobitoace! Hai să ne vedem de băutura și să lăsăm teologia pe altă dată. Mai bine spunem bancuri în continuare.

Iulia: Ban-curi la tine, ban-curi la mine!

Râsete

Anca: (râzând și ea) Făi, ești incorigibilă! N-are cum să se supere omul pe tine!

Iulia: Danke schön, liebling!

Iulia se ridică și cu sticla de bere în mână declamă: ‘Fie viața cât de rea, tot mai bine în R.F. Germania!’

Nico: Asta nu e o replică dintr-o piesă a lui Băieșu?

Iulia: Se prea poate, dar pentru mine e reală. Eu mă simt bine aici în Frankfurt. Mi-a luat ceva timp să mă acomodez și mai ales să învăț îmbârligata asta de germană.

Nico: E chineză curată! Și are o gramatică imposibilă! Eu am învățat engleza în trei luni. Singură. Am cumpărat două volume babane ‘Să învățăm limba engleză fără profesor’ și în trei luni vorbeam engleza cursiv.

Kara: Eu am avut noroc. Ne-au predat germana în școală.

Iulia: Eu am învățat spaniola de la televizor, de la telenovele. Mi-a intrat ca apa rece în august, dar cu germana…

Anca: Bine că nemții vorbesc – aproape toți – engleza. La noi, în Moldova – mai precis la Pașcani de unde sunt – se preda mai mult limba rusă când eram eu la școală. Și eu am învățat engleza tot așa, fără profesor. Ca hobby. De, visul american! Nici prin izmene nu îmi trecea că am să ajung să trăiesc în Germania. Dar, vorba lui Iulia, nu e rău aici la Frankfurt!

Kara: Sunt mulți străini. E un oraș cosmopolit.

Iulia (râzând): S-ar putea spune că în Frankfurt locuiesc și nemți!

Nico: Nemții sunt șmecheri! Și-au ridicat țara cu străinii. După război, au adus mână de lucru din Turcia și Italia, dar în special turci. Cică sunt vreo 3 milioane de turci în Germania.

Iulia: Și acum curge cu români.

Nico: Din câte am înțeles, sunt peste 900.000 de români în Germania. O parte din ei sunt sași și sunt veniți după revoluție, imediat, dar cei mai mulți au venit începând cu 2007, după intrarea în UE.

Anca: Și or să mai vină!

Nico: Au să mai vină, sigur! Voi nu vedeți că parcă e un plan de golire a României de români?! În Germania aproape un milion de români, în Italia un milion jumătate, în Spania peste un milion, Anglia se plânge că e invadată de români, câți or fi și pe acolo… De Franța nu mai vorbesc, iar Austria, cât de mică e, a fost inundată de ai noștri!

Kara: Vorba unuia: românul e ca Coca-Cola. Îl găsești peste tot în lume!

Nico: Asta e treaba ancestrală. Românul e viteaz de numa-numa, dar doar din gură! Căci atunci când e vorba să lupte pentru ce e al lui, dă bir cu fugiții! Când ‘dădeau’ tătarii și turcii, fugeau în munți. Acum, pentru că ‘dau’ ai noștri hoți deghizați în politicieni, fug în vest.

Anca: Și ce ai vrea? Război civil? Sunt de acord cu tine că 5 milioane de români au luat calea bejeniei, dar România are 20 de milioane de suflete! Ăia care au rămas în țară îi susțin încă pe hoții de politicieni.

Nico: Niște reduși mental!

Anca: Poate să fie și cum zici tu, dar e dreptul lor să gândească și să acționeze cum vor. Ce îți spune ție cuvântul democrație?

Nico: Da mă, tu ai dreptate, dar îmi este necaz! Culmea e că hoții pe care îi tot votează, le iau și sufletul din ei!

Iulia: Românul e masochist. Nu cred că ar suporta atâta umilință dacă într-un fel nu i-ar face plăcere! Ia uitați-vă la ăia care merg pe coate și genunchi la așa-zisele ‘Sfinte Moaște’.

Kara (râzând): Ați văzut bătălie la cazanul cu fasole?

Nico: Ce mai râzi, că-i de plâns!

Kara: Lasă fată că am mai văzut scene d-astea și pe la alții!

Iulia: Pomana îngrașă!

Nico: Dă-o dracu’ de pomană, ei se pare că nu au auzit de cuvântul demnitate…

Anca: Și cu ce se mănâncă demnitatea asta? Când ești sărac și vrei cu tot dinadinsul să trăiești, uiți că există cuvântul ăsta.

Nico: Măi, mă leși?!

Anca: Poate că exagerez un pic, dar în mare parte e adevărat. Și până la urmă, fiecare are demnitatea lui și adevărul lui și perspectiva lui. Și dacă ție nu îți place acest modus vivendi, nu ai decât să convingi majoritatea să schimbe ‘jocul’ sau să pleci!

Iulia: Noroc că poți pleca, că poți alege unde să trăiești în lumea asta. Părinții noștri când erau tineri nu au avut norocul ăsta. Din raiul comunist nu se putea pleca. Se putea doar încerca să ‘fugi’ cu riscul de a-ți lua un glonț în cur la graniță!

Anca: Lasă comuniștii în pace! Pe vremea aia aveai un loc de muncă stabil, o locuință de la stat și siguranță când ieșeai din casă!

Nico: Ai mei spun că se simțeau ca și când ar fi fost sclavi. Erau lipsiți de drepturi fundamentale: dreptul la libera expresie și dreptul la grevă, printre altele.

Anca: Acum ai dreptul să vorbești. Și? Vorbești în pustiu. Azi toată lumea vorbește și nimeni – sau aproape nimeni – nu mai ascultă. Și da, ai dreptul să faci grevă, dar nu mai ai pentru ce, fiindcă nu mai ai un loc de muncă asigurat. În cea mai mare parte a timpului ești șomer, iar când găsești ceva de lucru e temporar și prost plătit!

Nico: Nu face comparații, pentru că ieși în pierdere! În raiul comunist îți cântăreai fiecare vorbă și stăteai cu frica în sân să nu se interpreteze greșit până și ce ai spus în favoarea Partidului! Ajunsesem să mâncăm gheare de pui și ‘adidași de porc’, o pungă de cafea ‘naturală’ costa o jumătate din salariu, apă caldă nu aveai, electricitatea se oprea când îți era lumea mai dragă, aveai doar 2 ore de televizor pe zi, iar iarna îngheța și ‘dânsul’ în tine de frig, pentru că draguțul de partid îți dădea căldura cu porția! ‘Afară frig, în casă frig, deschid fereastra larg și strig, îți mulțumesc din inimă partid că m-ai călit!’

Iulia (entuziasmată): Strigături d-astea comuniste știu și eu! ‘Noi, femeile democrate, vom lupta pentru dreptate; noi vrem sulă de cioban, nu război american!’

Anca: Nu zic eu bine că asta-i tembelă?

Iulia: Și ce vrei soro, să mă înnec în amintirile altora? Ce a fost a fost! Mortu’ de la groapă, nu se mai dezgroapă!

Kara: Un raționament pragmatic!

Iulia: Merci de susținere, surioară!

Kara: Avec plaisir!

Anca: Ia uite tu lingușire! Îți stă mintea-n-loc.

Nico (cântă): ‘Două fete și-una slută, au ieșit ca să se… plimbe, aerul să și-l mai schimbe!’

Râsete

Iulia: Apropo de fete și ‘plimbări’! Am un amic sociolog, care mi-a vorbit despre magnitudinea traficului de persoane din România către vest, în special despre numărul uriaș de prostituate românce.

Anca: Ce altceva putea să cerceteze un sociolog român!

Iulia (scoate limba la Anca): Imediat sare cu o remarcă sarcastică! Voiam să spun ceva foarte serios! Amicul ăsta, îmi spunea deunăzi că s-au umplut și bordelurile nemțești cu românce.

Nico: A! Și tu afli asta abia acum? Sunt peste 200.000 de prostituate românce răspândite prin bordelurile Europei. Mai bine de 1% din populația României! Multe din ele minore! Multe din ele răpite! Cică în Kosovo sunt autentice sclave sexuale!

Iulia: Și autoritățile române ce fac? Dorm?

Nico: Autoritățile române îi acoperă pe traficanți. Sunt generali de poliție și servicii secrete implicați în traficul de carne vie!

Kara: Nici nu cred că există vreo activitate criminală în România unde să nu fie implicate autoritățile. România e un stat profund mafiot!

Anca: Ha! Bineînțeles că acceptă! La schimb se înfruptă din toate rezervele naturale ale României. Mai are România petrol și gaze? Nu mai are, pentru că le-a dat austriecilor de la OMV. Mai are România păduri? Nu mai are, că le-a dat austriecilor de la ‘Schweighofer’, sau cum Doamne iartă-mă le-or zice! Electricitate? Gaz de France Suez, niște francezi! Sistem bancar? Nemți, austrieci, greci! Telefonie? Nemți, englezi, francezi. Continui?

Iulia: UE am vrut, UE am luat!

Râsete

Anca: Asta-i fata mea!

Nico: Mai bine așa, decât să fi lăsat totul pe mâna rușilor! Într-un fel îi înțeleg și pe vestici. Noi românii ne-am dovedit incapabili să ne gestionăm resursele!

Anca: Și ei săritori, hop, să ne ajute! ‘Tu-mă-n ajutorul lor! Să te ajute alde Juncker, care a băgat toată Europa în rahat – cât a fost prim-ministru la Luxemburg – cu scutirile lui de taxe pentru marile companii internaționale! Anda que me la sudan!

Kara: Ce zici dragă?

Iulia: E în spaniolă. Pe românește ar veni că s-o pupe-n dos!

Kara (entuziasmată): Frumos!

Nico: Artistic, s-ar putea zice! ‘Ne fac’ ăștia la buzunare din toate pozițiile! Comuniști, capitaliști, tot aia, niște jepcari!

Iulia: Capitaliștii cel puțin, îți mai dau drumul prin curte!

Anca: Mă tu știi de unde vine expresia asta cu îți mai dau drumul prin curte?

Iulia: Nu.

Anca: Ignoranto! Expresia completă este: ‘Iar te prinde, iar te fute, iar îți dă drumul prin curte!’

Iulia (glumind): Păi și ce? Sună rău? Eu zic că nu sună rău!

Anca: Maica ta Cristoase, luați-o pe asta din fața mea!

Râsete

Anca: Asta n-are în cap decât morcovi, asta ca să mă exprim așa, eufemistic! Chiar nu îți pasă de nația ta? Era vorba în discuție de faptul că românii sunt expoliați de marile puteri.

Iulia: Și crezi că le pasă? Nu le pasă, fată. Ceea ce vor românii e să nu fie scoși din troacă. Ce zice Eminescu prin gura lui Mircea cel Bătrân: ‘Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul’! Ce zici, nene, că îți aperi? Sărăcia? Și nevoile? Du-te bre, nea Mirceo, cu cercul! Și azi își apără românul sărăcia. Căci ce înseamnă a-ți apăra hoții și incultura? Un studiu recent publicat relevă că peste jumătate dintre români se cred inteligenți și mai cred că poporul român e mult mai deștept decât alte popoare.

Nico: Prostu’, până nu-i fudul… Știi ce zice Sorescu: ‘Dac-ar fi omul ca scula, ar muri și s-ar scula. Doamne, ce săraci suntem și ce scule mari avem!’

Iulia: Ce să mai zici! Suntem cei mai tari din parcare. Și ca bomboana pe colivă, mai suntem și fataliști și creăm personaje lașe, ca ciobanul vrâncean din ‘Miorița’, și le acordăm circumstanțe atenuante de tot rahatul. În loc să pună mâna pe topor – dacă tot a aflat că vor să îl mierlească, moldoveanul și cu ungureanul – și să își apere bogăția, respectiv turma de oi, și să-i mierlească el pe ei, ce face? Se resemnează! Stă și așteaptă să-i vină moartea și concepe o plângere testamentară adresată națiunii și o încredințează, spre a fi dezvăluită după moartea sa, cui credeți? Unei oi negre și grase! ‘Miorița laie, laie bucalăie…’

Anca: Și tu zici că e mai bine ce fac ăștia din vest că ‘l-au omorât pe Dumnezeu’ și și-au terminat ultima posibilitate de alinare? Că dacă nu crezi în Isus și în viața de apoi, pentru ce te strofoci să te perfecționezi aici pe pământ?

Nico: Petre Țuțea zicea ceva de genul, că până la 25 de ani omul trebuie să fie socialist, iar apoi credincios. Iulia mai are până la 25!

Anca: Știu draga mea. De-aia nici nu mă supăr. Când să fie omul vehement, dacă nu la tinerețe?

Iulia: Că tu bătrână mai ești!

Anca: Oricum sunt trecută binișor de 25 de ani.

Iulia (către Nico): Și tu nu mi-l băga pe Țuțea la înaintare, că eu am alte gusturi în materie de filozofie. Karl Popper, de exemplu, scrie pe gustul meu.

Anca: Un ateu!

Iulia: Pur și simplu un filozof!

Kara: Fetelor, propun să cântăm ceva. M-am săturat de filozofie și de teologie! E primăvară, e anotimpul îndrăgostiților…

Iulia: Și cum pe tine se pare că te-a săgetat Cupidon…

Râsete

Nico: Hai să cântăm una de-a noastră. Știți ‘Mă dusei să trec la Olt’?

Fetele în cor: Daaa!

Nico: Ok! Cine dă tonul?

Anca: Eu! Doooo.

Kara (râzând): Tonul se dă din ‘La’!

Nico: Ok, încep eu.

(Cântă toate. Kara și Anca dansează. La final aplaudă, fluieră, strigă ‘bravooo’ și ‘uraaa’.)

Nico: N-a fost rău! Poate ne lansăm!

Anca: Da, la apă!

Celelalte trei în cor: Uuuu!

Anca: Așa-i că vă e dor de acasă?

Nico: Un pic. De fapt, atât cât trebuie. Eu una sunt un soi de aventurieră. Îmi place să umblu, să descopăr lumea! Nu să stau pe coadă în curtea din spate a părinților, așteptând un bețivan să își facă pomană și să mă ia de nevastă.

Iulia: Hi, hi, ce idilic!

Anca: Și cu ce bani vei cutreiera lumea? Sau ai câștigat la loto, și nu știm noi?

Nico: Aiurea! Sunt la fel de pauperă ca și Iov. Vorba lui Creangă: ‘Sărac ca anul ăsta, ca anul trecut și ca de când mă știu, n-am fost niciodată’. Dar am un plan!

Anca: Suntem numai urechi!

Nico: Caut un neamț bătrân și bogat să îl iau de bărbat!

Kara: Și de ce nu un neamț tânăr și bogat?

Nico: Atunci adio călătorii în jurul lumii! Unul tânăr vrea copii, un cămin bine întreținut, o soție iubitoare care să-l aștepte noaptea, când vine el de la curve, cu cina caldă… Chestii d-astea care nu mă conving. Eu vreau un bătrânel, care să moară repede și să-mi lase mie averea.

Kara: Nu te știam așa cinică!

Anca: Tu te-ai gândit cât trebuie să-l ștergi la cur când o cădea la pat!? Că ăștia trăiesc mult!

Nico: Eu cred că nu m-ați auzit! Am zis bătrân și bogat. Bogat! Așa că, are să aibă asistentă medicală și îngrijire, ‘pflege’, cum zic ăștia pe aici, 24 de ore din 24. Iar eu, o să am maseur și manichiuristă și coafeză zilnic la cel mai tare SPA!

Anca: Ești fantezistă! Până să moștenești ceva, trebuie să trăiești cu omul. Trebuie să îi dai un pic de tandrețe, să-l săruți, să faci sex cu el. Brr!

Nico: E de presupus că bogăția îndulcește situația. Ba chiar transformă realitatea. Sunt atâtea femei în situația asta, că îți vine să te întrebi dacă nu se întâmplă ceva magic când atingi ‘Bogăția’, bogăția cu ‘B’ mare. Iar pretendente la a gusta din această magie sunt foarte, foarte multe! Eu cunosc o groază de româncuțe care au acest vis.

Anca: Vise, mămico, vise!

Nico: ‘Întâi ne angajăm și pe urmă vedem ce iese’, cum zice Napoleon.

Anca: Ăla era bărbat!

Iulia: Parcă noi nu putem fi bărbate! Uiți că a existat o vreme a Amazoanelor? Chiar și acum, o femeie conduce Europa! Suntem egale cu bărbații.

Anca: Te-a prostit feminismul. Noi nu de egalitate avem nevoie, ci de echitate!

Nico (parafrazând o manea): “Echitatea când îmi vine, rup camașa de pe mine!”

Anca: Nu zic eu bine? Numai caterincă aveți în cap!

Nico: Cum idealul meu în viață nu-i femeia cu mustață, eu vreau să călătoresc. Câțiva ani nu aș vrea să mă opresc din mers. Vreau să văd cât mai mult din minunile lumii și să mă impregnez cu diverse culturi și poate așa să înțeleg și eu sensul trecerii mele pe acest pământ!

Iulia: Am impresia că ai dat cam multe gâturi la sticla aia de vodcă. Devii patetică!

Nico: Păi da, cam ai dreptate! Da’ la ce dracu să mă gândesc? Că mâine o iau de la capăt, cu curățenia prin casele nemților, deși am în buzunar un master în ‘Belle Arte’?

Iulia: Ți-ai ales greșit profesia. Uite Kara, dacă e medic, lucrează în profesia ei și mai și câștigă o căruță de bani! Iar acum are și iubit!

Kara: Lucrez ca medic, da, dar cu căruța de bani las-o mai moale! Nu primim noi – ăștia din est, atâtea parale cât crede lumea! Și băgăm la garzi de numa-numa! Și responsabilitatea cât casa! Ție, Iulia, ce îți pasă? Ești încă studentă și trăiești pe spețele părinților!

Iulia: Lucrez la McDonald’s jumătate de normă. Ai mei îmi dau cu porția. Dacă ar fi după ei, nu aș ieși la vreun pub, decât odată la două trimestre!

Anca: Tot e ceva! Bine că nu faci parte din clasa muncitoare, ca mine și ca Nico, care muncește pe salariul minim. Cu tariful ăsta orar abia ajungi la sfârșit de lună. De economii să nu vorbim! Nu pun aproape nimic deoparte. Chiria, transportul, card-ul de sănătate, telefonul, îmi înghit trei sferturi din salariu! Și unde mai pui că trebuie să trimit lunar câte 100 de euro acasă la mama, pentru că are o pensie de rahat. Îi dau 80 de euro pe lună pensie. Că cică nu a fost contribuitoare, ci doar CAP-istă! Dacă n-aș fi lucrat la un restaurant, unde ai o masă gratis pe zi și ceva bacșiș, probabil că ar fi trebuit să mă prostituez, măcar de câteva ori pe lună.

Nico: Și noi suntem norocoase, pentru că nu avem copii. Alea cu plozi, vai de sufletul lor!

Kara: Mamele singure. Cele căsătorite au ceva suport. Bărbații câștigă destul de bine aici în Germania.

Anca: Dar și muncesc – majoritatea – peste 10 ore pe zi, șase zile pe săptămână. Mă și mir când mai au timp să procreeze!

Românașii noștri muncesc mai mult în construcții și în pacheterie și probabil că vin acasă storși de vlaga. Unde mai pui, că mulți mai și ling câteva beri după slujbă…

Kara: Una peste alta, se scot mai bine ca în țară, și ei și ele.

Iulia: Corect!

Nico: ‘Se scot’! Ce expresie! Trăiesc o viață ciudată. Mai bogată material, dar ciudată. Toți expații experimentează, mai mult sau mai puțin, sentimentul că trăiesc de împrumut, că trăiesc o viață care nu le corespunde. E o viață ciudată! E a lor și nu-i a lor!

Kara: E adevărat, dar asta e pentru că românul a rupt bariera sonică a timpului – ca să mă exprim metaforic – de foarte puțin. Nu-i nici un secol de când românul avea un ritm de viață bianual. Vara muncea la câmp și iarna stătea pe vatră. Dintr-o dată, se trezește că este forțat să schimbe un ritm milenar cu care e obișnuit, pentru a fi în pas cu lumea. O parte din el vrea să guste din ‘modernitate’, dar o parte rămâne imuabil conservatoare. De aici faptul că ține cu dinții de tradiție.

Iulia (cântă): Ca românul nu-i niciunul, unu-i toți și toți sunt unul!

Anca: Caterincă!

Iulia: Și ce vrei, fată? Să plictisim spectatorii? Ei au venit până aici ca să se distreze, să își mai descrețească frunțile. Să râdă în hohote, dacă se poate. Le-am arătat câteva părți pe care le are românul și câteva bancuri neaoșe, ceva reflexii filozofice și, desigur, pe noi și talentul nostru actoricesc!

Anca: Sfânta nerușinare! Laudă-mă gură…

Kara: Mie mi-ar fi plăcut ca piesa să fie mai lungă! Autorul mai putea atinge câteva teme legate de Diaspora.

Nico: Și mie mi-ar fi plăcut ca regizorul să ne pună vodcă în sticlă, nu să ne îmbete cu apă chioară, și pe noi, și pe spectatori!

Iulia: Plângerile le trimiteți cu o cărămidă poștală pe adresa autorului. Dar mai încolo. Acum să le mulțumim spectatorilor pentru amabilitatea de a-și fi rezervat timp pentru a asista la reprezentația noastră și pe deasupra au mai și plătit!

Fetele în avanscenă: Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

Reverența de final.

FINAL