Un procent nu mai mare de 20% de români voia, în 1989, să schimbe sistemul de dictatură comunist cu un sistem democratic. Majoritatea românilor dorea, însă, doar o schimbare la vârful PCR și al Statului, respectiv a familiei Ceaușescu, nu și o schimbare de regim.

Faptul că atât minoritatea cât și majoritatea românilor au conștientizat că raportul de putere în stat nu s-a schimbat, ci că aceiași comuniști și securiști, minus familia Ceaușescu și câțiva acoliți, au continuat să conducă, a făcut ca majoritatea să perceapă că nu e în pericol să i se schimbe modul de viață. Chiar dacă noii/vechii conducători, cu Iliescu în frunte, aveau să schimbe forma de politică, de la partid unic la pluripartidism, nu însă și fondul – de politică dictatorială, dar mascată într-o distribuție a membrilor PCR și UTC în diverse partide noi – ba a permis chiar și existența a trei partide ‘istorice’, dar bine infiltrate de membrii comuniști și securiști.

Două dintre ele au fost distruse pe parcurs, infiltrarea nefiind totală și, în consecință, neeconomică, și a rămas doar un singur partid istoric: PNL, deja nu numai infiltrat, ci chiar cu ADN modificat prin cuplarea cu PDL (un partid desprins din FSN). Și tot aici ne aflăm și după peste 30 de ani, cu o majoritate care nu vede nimic rău în politicile guvernanților și o minoritate care e resemnată și își mai poate pune speranța doar în providență.

România, ca stat, a câștigat economic chiar cu guvernanți rapace, dar a și avansat către implozie, căci nici apartenența la UE și NATO nu e suficientă când încă pleacă în bejenie foarte mulți tineri și statul nu poate frâna acest mecanism de auto golire a țării, iar cei ce rămân se dușmănesc după poziții inegale, unii fiind sub aripa guvernamentală, iar ceilalți semi sclavi în diverse întreprinderi particulare, multinaționale sau românești.

Diaspora nu e pregătită să evite deocamdată degradarea, pentru că îi lipsesc pârghiile puterii, și asta pentru că nu e încă matură, pentru că nu e coagulată, și poate că nu va fi pregătită până ce dezastrul nu se va fi înfăptuit. Suntem, ca nație, aproape de a deveni al doilea popor, după poporul evreu, care va rătăci o vreme fără patrie geografică și fără Stat. Majoritatea, care e dependentă de Pronia Cerească la fiecare secundă (și încrezătoare!), nu are griji. Adevărul e că unul nu poate vislumbra viitorul, dar eu chiar nu văd de ce ar mai avea nevoie mai marii lumii de a menține un Stat Român ai cărui cetățeni nu reușesc să dea un sens comun vieții în spațiul geografic existent.