Noi, românii, avem o zicală care ne spune ceva, în tușe groase, despre adaptarea la o realitate dată: ‘Între țigani trăiești, țigănește înveți!’ Putea să fie ‘între nemți trăiești…’ sau ‘între italieni trăiești…’, că tot despre adaptabilitate este vorba. Dar nu este chiar așa!

Românul a considerat traiul între țigani ca pe ceva despreciabil pentru un non-etnic țigan, dar cum fatalitatea la români este asumată – genetic probabil, a enunțat o zicală care ne spune o poveste despre cum un suflet se poate corupe pentru a-i da trupului șansa să supraviețuiască unei catastrofe sau fatalități. Căci să trăiască printre italieni pentru român e un bine, un balsam, o binecuvântare, adaptarea făcându-se de bună voie; dar să trăiască printre țigani e pedeapsă… Și nu e o chestiune de rasă, căci același lucru se întâmplă și cu comunismul – care e o ideologie! A trăi între comuniști e o pedeapsă pentru non-comuniști, nu o binecuvântare, și românul care e sortit să trăiască în societăți comuniste are de ales (cu riscuri!) între părăsirea comunității și adaptarea.

La fel ca în zicala cu țiganii, trebuie, dacă optează pentru adaptare, să învețe limba de lemn a comunismului, să preia obiceiurile tovarășilor și, desigur, să-și corupă sufletul pentru a deveni dual. În comunism nu poți avea doar o singură personalitate, pentru că nu poți supraviețui. Nu poți fi numai comunist, căci ai muri de foame având în vedere că un comunist nu produce, ci doar vorbește, ‘convinge’, formează prozeliți.

Dar tu trebuie, pe lângă omul care ești – și care face o muncă productivă pentru propria-ți supraviețuire și a comunistului de rasă care e șeful tău – să fii și comunist, să faci prozeliți și să participi la vânătoarea de vrăjitoare alături de tovarăși. Această corupere a sufletului produce durere, depresie, iar dacă există o posibilitate să scapi în altă lume, pleci cu regret, căci ești confuz la părăsirea a ceea ce credeai că aparții.

Așa au făcut milioanele de români în anii de după revoluție: au plecat, de acum fără riscul de a mai fi împușcați la graniță. De ce au plecat? Pentru că în vatra românismului, comuniștii fac încă regulile în societate și pentru că unii nu înțeleg să mai fie duali. Nu mai suportă să-și pervertească caracterul.