Ideea de Club al Tineretului vine la noi de la sovietici și era propagandă comunistă pură, amestecată cu dorința tinerilor de zbânț. De-aia era o creație diavolească, în sens teologic, și o creare de oameni noi, în sens comunist.

Când ai ajuns tu acolo, pe la începutul lui 1982, împreună cu gașca voastră: cu Bill, cu Lauru, cu Petras, cu Lica și cu Lari, UTC-ul se mândrea cu un sediu nou pentru Clubul Tineretului. Țelul vostru era să constituiți o trupă de teatru și să jucați spectacole de ținută, dar a trebuit să faceți și nitică propagandă comunistă! Îți amintești de celebrele spectacole de ‘Brigăzi Artistice’? Ce credeați, că sunteți șmecheri și faceți voi doar artă, iar fraierii de comuniști vă pun, gratis, la dispoziție săli pentru repetiție, pentru spectacole, bani de management și publicitate? Sigur că banii din vânzarea biletelor la spectacolele voastre mergeau la caseria UTC, dar încasările nu acopereau nici pe departe costurile, fiindcă o piesă de teatru la care lucrați 3-4 luni era prezentată publicului doar de câteva ori într-o stagiune, și pe de altă parte, aveați bonusuri, cum ar fi intrarea liberă la serile dansante de joia.

De ce puneau comuniștii discoteca joia și nu sâmbăta a rămas un secret, aveau ei subtilitatea lor, presupun! Faza e că voi faceați troc cu UTC-ul, deși erați artiști serioși (și mai ales unici, mă refer la faptul că erați singura trupă de teatru a UTC-ului în tot județul Călărași). Și mai faceați voi ceva, absolut ilegal, dar era cu voie de la partid, mă rog, de la responsabilii UTC la Clubul Tineretului: făceați Șușanele și trei sferturi din banii încasați îi delapidați pentru vodcă. Publicul spectator știa, de cele mai multe ori, că biletul pe care îl prezenta pentru a fi rupt la intrare rămânea întreg la încasator pentru a fi returnat, dar nu îi păsa, căci aproape toată lumea voia să facă un rău, cât de mic, Partidului, să-și dea, astfel, un gust!

Nu era numai vodcă, era și rom, dar nu rom Havana, că era scump, ci rom Jamaica, o băutură nu mai groaznică decât Pufoaica autohtonă, dar pe aproape. Erați săraci lipiți, dar nu se băga de seamă deoarece toată generația voastră era săracă. Egalitarismul comunist se impunea cu biciul, iar în formarea omului nou disprețul față de bani era dogmă. Celebra lege 18, care dădea dreptul miliției să-ți facă percheziție la domiciliu, umblând după bani nedeclarați pentru a-i confisca, era cunoscută de toată lumea și apreciată de marea majoritate a cetățenilor, în pofida faptului că era un abuz, pentru că evaziunea fiscală era și mai rău văzută.

N-ar fi rău ca evaziunea fiscală să fie și în zilele noastre la fel de rău văzută de societate. Un caz anume de evaziune avea să treacă și pe lângă tine, când tatăl unei aproape logodnice, ce n-a mai fost să se metamorfozeze în perechea ta cea cu acte, a fost găsit cu vreo jumătate de milion nedeclarați la teșcherea, bani pe care, conform cutumelor, i-a pierdut prin confiscare!

La voi în gașcă, doar unul, de altfel tot pârlit ca și voi, fuma Kent, dar ăsta a apărut mai târziu în viața ta și oricum era ținta miștourilor, așa încât prefera ca, la întâlnirile cu voi, care fumați Carpați fără filtru sau Mărășești, să ascundă pachetul de Kent.

Clubul Tineretului era o oază de ‘capitalism’ în mijlocul întunericului bolșevic din târgul Călărașilor, oaza unde crisparea dispărea, ținută afară de efuziunile normale emanate de niște trupuri tinere și minți visătoare. Realismul socialist nu avea nicio valoare acolo, decât cel mult declarată din vârful buzelor.

Nu vă păsa nici de microfoanele instalate de Securitate, iar bancurile cu Ceașcă, cu Coana Leana sau cu milițieni erau vânturate de la un grup la altul, în gura mare, fără teamă și în hohote de râs. Probabil râdeau și securiștii care vă ascultau, iar voi bravați și vă simțeați imenși pentru că nu știați consemnul securiștilor de a fi lăsați să spuneți sau să ascultați bancuri ‘politice’, pentru că era o supapă prin care mare parte din presiunea inerentă a unei societăți închise se disipa.

La Clubul Tineretului ai făcut primul compromis, ca adult, cu comuniștii. Spun ca adult, fiindcă primul compromis cu Partidul l-ai făcut când ai înodat prima cravată cu tricolor, cravata ta de Pionier… și pe atunci chiar nu aveai nicio vină!

Ai făcut brigăzi artistice, un fel de spectacole care acum îți par repugnante, deși nu poți să nu fii, paradoxal, și nostalgic! Pe vremea aia, 24 de ore dintr-o zi îți păreau mult prea scurte pentru câte lucruri voiai să faci și câte cunoștințe voiai să acumulezi. Ca să poată încăpea cât de cât restul, a trebuit să renunți la fotbal, chiar dacă ai fost un junior destul de bun la Clubul Sportiv Călărași și ulterior la echipa Prefab. Prefab lupta atunci pentru a intra în divizia C și, în consecință, jucați împotriva unor echipe județene. Tu erai fundaș lateral stânga și erai destul de rău, în sensul că trecea mingea, dar omul nu mai trecea! Pentru asta ai trecut pe lângă linșaj: la Ceacu ai ‘cosit’ un vârf al localnicilor și, deși arbitrul a fluierat ’11 metri’, spectatorii de pe margine au intrat pe teren și te-au alergat pentru a te prinde și a te linșa. Noroc că ai găsit ușa autocarului deschisă, te-ai urcat și ai închis ușa în urma ta. Bețivanii, căci erau beți turtă, fiindcă băuseră câteva găleți de vin pe margine, ca de, așa era pe atunci ‘la țară’: se putea bea la stadion fără restricție, erau hotărâți să dea autocarul cu curul în sus, dar nu au putut și s-au retras.

Nu era timp și pentru muncă și pentru teatru și alte activități artistice (să le numim așa) și pentru fotbal profesionist. Așa că te-ai resemnat să renunți la a încerca să faci performanță în fotbal și ai hotărât că teatrul va avea un loc central în viața ta.