România, mahalaua ce a fost, mahalaua ce (încă) este.

Gib Mihaiescu ne descrie, prin anii ’30 ai secolului trecut, mahalaua bucureșteană, o mahala pe care o întâlnim în zilele noastre extrapolată la o țară întreagă. Poate că dacă după război nu ne cucereau rușii și nu impuneau un guvern comunist, mahalaua lui Gib Mihaiescu ar fi fost împinsă de centrul Bucureștiului către manualele de istorie și în locul ei ar fi răsărit un univers civilizat, la nivelul civilizației vest-europene.

Nu a fost să fie așa. Istoria s-a vrut alta și mahalaua s-a așezat în centru ca să rămână! Și nu numai în centru, ci, cum spuneam, în întreaga Românie, de la est la vest și de la sud la nord. Inclusiv la sat! Țăranii Romani, cu excepții care au infundat pușcăria sau au fost martirizați, sau au lăsat jefuiți de comuniști cum în trecut s-au lăsat jefuiți de tătari, de turci, de boieri (români sau grecotei) și, până la urmă, s-au lăsat inglobati în mahala, căci mahalaua nu e iad pagan iar mahalagii vorbesc aceeași limbă cel puțin, în așa fel încât imediat după revoluție se temeau țăranii (mă rog, locuitorii satelor) că vin să le ia boierii ceea ce putuseră să halcuiască, cu obidă, din CAP-ul lor.

Mahalaua are suflet, chiar dacă “suflet cândriu de papugiu”, iar locuitorii mahalalei au demnitate doar “acasă” în mahala. Mahalaua are o tonică bună, e veselă. Mahalaua are regulile ei, reguli la care comuniștii trebuie să se adapteze și să încida ochii dacă vor să guverneze! Mahalaua e egalitară chiar dacă unii sunt mai egali decât alții! Mahalagii își stimează femeile, chiar și pe cele ce au condicuța (cu voia soțului sau a iubitorului!) și își idolatrizează eroii (suti, cuțitari, barbugii…). Acest lucru poate fi văzut, din păcate, și azi…

Sigur, mahalaua e și săracă și nu numai săracă, ci și murdară, am putea să-i zicem chiar imundă, plină de boli și de morți premature, multe morți violente, iar eroii mahalalei nu mișcă un deget pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a mahalalei, căci veșnicia nu s-a născut în mahala iar deviza lor e “după mine potopul”. Bine, că nici mahalagii nu doresc prea multe schimbări, decât poate la nivel verbal, așa ca să se afle în treabă, căci viata de centru e multă bătaie de cap pentru ei, așa că ei merg pe mâna șutilor că sunt de-ai lor și cunosc mahalaua.

E adevărat că dacă atunci când mergi în centru dai tot de mahala n-ai cum să schimbi gustul halviței! În ultima vreme, centrul a putut fi văzut prin intermediul televiziunii și unii chiar au fost prin Europa să vadă centrul la el acasă, să il pipaie, să il miroasă, să se convingă că există și nu e doar o “fake news”. Știa, că Bastus, în nemernicia lor, au mușcat mâna care i-a hranit și au format un stat paralel care vrea să scoată mahalaua din joc și să pună în locul ei centrul așa cum e el în părțile vestice ale Europei. Așa ceva locuitorii mahalalei, cât și eroii ei, nu înțeleg să accepte pentru că fără mahala, fără spiritul ei, viata e fadă chiar dacă curată și îndestulată și cu mai puține boli. Dacă nu mă credeți, citiți-l pe Gib Mihaiescu și veți înțelege de ce își pune țiganca chiloți noi când merge în audiență la șeful bărbatului ei, care era hamal în gara, și de ce aceeași țiganca, la ieșirea de la audiență, nu poate crede că șeful nu ”a tabărat-o”, că doar ea de aia își pusese chiloți noi, că așa merg lucrurile, ce dracu, știe toată mahalaua!