CLUBUL TINERETULUI
Ideea de Club al Tineretului vine la noi de la sovietici și era poropaganda comunistă pura amestecată cu dorința tinerilor de zbânț. D-aia era o creație diavoleasca, în sens teologic și o creare de oameni noi, în sens comunist.
Când ai ajuns tu acolo, pe la inceputul lui 1982, împreuna cu gasca voastră: cu Bill, cu Lauru, cu Petras, cu Lica si cu Lari, UTC-ul se mândrea cu un sediu nou pentru Clubul Tineretului. Țelul vostru era să constituiți o trupă de teatru și să jucați spectacole de ținută, dar a trebuit să faceți și nitică propagandă comunistă! Îți amintești de celebrele spectacole de “Brigăzi Artistice”? Ce credeati, că sunteti șmecheri și faceti voi doar artă, iar fraierii de comuniști vă pun, gratis, la dispozitie săli pentru repetiție, pentru spectacole, bani de management și publicitate? Sigur că banii din vânzarea biletelor la spectacolele voastre mergeau la caseria UTC, dar incasarile nu acopereau nici pe departe costurile fiindcă o piesa de teatru la care lucrati 3-4 luni era prezentată publicului doar de cateva ori intr-o stagiune, si pe de altă parte, aveati bonusuri, cum ar fi intrarea libera la serile dansante de joia.
De ce puneau comunistii discoteca joia și nu sâmbăta a ramas un secret, aveau ei subtilitatea lor, presupun! Faza e că voi faceați troc cu UTC-ul deși erați artiști serioși (și mai ales unici, mă refer la faptul că erați singura trupa de teatru a UTC-ului în tot Județul Călărași). Și mai faceați voi ceva, absolut ilegal, dar era cu voie de la partid, mă rog, de la responsabili UTC la Clubul Tineretului: făceați Șușanele și trei sferturi din banii încasați îi delapidați pentru vodcă. Publicul spectator știa, de cele mai multe ori, că biletul pe care îl prezenta pentru a fi rupt la intrare, rămânea întreg la încasator pentru a fi returnat, dar nu îi păsa, căci aproape toata lumea voia să facă un rău, cât de mic, Partidului, să își dea, astfel, un gust!
Nu era numai vodcă, era și rom, dar nu rom Havana, că era scump, ci rom Jamaica, o băutură nu mai groaznică decît Pufoaica autohtonă, dar pe aproape. Erati saraci lipiți ,dar nu se baga de seama deoarece toata generația voastră era saracă. Egalitarismul comunist se impunea cu biciul iar în formarea omului nou disprețul față de ban era dogma. Celebra lege 18, care dădea dreptul miliției să îți facă percheziție la domiciliu, umblând după bani nedeclarați pentru a-i confisca, era cunoscută de toata lumea și apreciată de marea majoritate a cetațenilor în pofida faptului ca era un abuz, pentru că evaziunea fiscală era și mai rău văzută.
N-ar fi rău ca evaziunea fiscală să fie și în zilele noastre la fel de rău văzută de societate. Un caz anume de evaziune avea să treacă și pe langă tine, când tatăl unei aproape logodnice, ce n-a mai fost să se metamorfozeze în perechea ta cea cu acte, a fost găsit cu vreo juma de milion nedeclarati la tescherea, bani pe care conform cutumelor, i-a pierdut prin confiscare!
La voi în gașcă doar unul, dealtfel tot pârlit ca și voi, fuma Kent, dar ăsta a aparut mai tarziu în viata ta și oricum era ciuca miștourilor așa încât prefera ca la intâlnirile cu voi, care fumati Carpați fără filtru sau Mărăsești, să ascundă pachetul de Kent.
Clubul Tineretului era o oază de “capitalism” în mijlocul întunericului bolșevic din targul Călărașilor, oaza unde crisparea dispărea, ținuta afară de efuziunile normale emanate de niște trupuri tinere și minți visatoare. Realismul socialist nu avea nicio valoare acolo, decât cel mult declarată din vârful buzelor.
Nu vă păsa nici de microfoanele instalate de Securitate, iar bancurile cu Ceașcă, cu Coana Leana sau cu milițieni erau vânturate de la un grup la altul în gura mare, fără teamă, și în hohote de râs. Probabil râdeau și securiștii care vă ascultau, iar voi bravați și vă simțeați imenși pentru că nu știați consemnul securiștilor de a fi lasați să spuneți sau să ascultați bancuri “politice”, pentru că era o supapă prin care mare parte din presiunea inerenta a unei societati închise se disipa.
La Clubul Tineretului ai facut primul compromis, ca adult, cu comunistii. Spun ca adult fiindcă primul compromis cu Partidul l-ai făcut când ai înnodat prima cravată cu tricolor, cravata ta de Pionier… iar pe atunci chiar nu aveai nicio vină!
Ai făcut brigăzi artistice, un fel de spectacole care acum îți par repugnante, deși nu poți să nu fi, paradoxal, și nostalgic! Pe vremea aia, 24 de ore dintr-o zi îți păreau mult prea scurte pentru câte lucruri voiai să faci și câte cunoștințe voiai să acumulezi. Ca să poată încăpea cât de cât restul, a trebuit să renunți la fotbal chiar dacă ai fost un junior destul de bun la Clubul Sportiv Călărași și ulterior la echipa Prefab. Prefab lupta atunci pentru a intra în diviza C și, în consecință, jucați împotriva unor echipe județene. Tu erai fundaș lateral stânga și erai destul de rău, în sensul că trecea mingea dar omul nu mai trecea! Pentru asta ai trecut pe lângă linșaj: la Ceacu ai “cosit” un vârf al localnicilor și, deși arbitrul a fluierat “11 metri”, spectatorii de pe margine au intrat pe teren și te-au alergat pentru a te prinde și a te linșa, noroc că ai gasit ușa autocarului deschisa, te-ai urcat și ai închis ușa în urma ta. Bețivanii, căci erau beți turtă fiindca băuseră câteva galeți de vin pe margine, ca de, așa era pe atunci “la țara”: se putea bea la Stadion fără restricție, erau hotărâti să dea autocarul cu curul în sus, dar nu au putut și s-au retras.
Nu era timp și pentru muncă și pentru teatru și alte activități artistice (să le numim așa) și pentru fotbal profesionist. Așa că te-ai resemnat să renunți la a încerca să faci performanță în fotbal și ai hotărât că teatrul va avea un loc central în viața ta.