Month: March 2016

Stateam toti trei frumos asezati in rand pe scaunele inalte de la bar, asa zisele “cai”. Ne uitam cu priviri tembele la halbele de bere goale, care tronau pe tejgheaua barului din fata noastra. Eu eran gata sa ma ridic, cand il aud pe Fritz zicand cu voce stinsa:
– Mai luam un rand?
-Poate sa-ti mai dau un rand de scatoalce, ii zic eu printre dinti.
Fritz asta era cunoscut in cartier drept alcoolic inveterat si slab de minte totodata. Umbla toata ziua cu asta care sta langa noi la bar si pe care il cheama domnul Popartz, sau asta e doar porecla, habar n-am, dar i se potriveste de minune caci bese cand nu te astepti indiferent de loc si de companie. Amandoi aveau mare noroc cu sistemul de asistenta german, care le dadea lunar un ban moca numai pentru ca avusesera norocul sa se nasca nemti. Poate va intrebati ce caut eu cu asemenea exemplare. Aici e o daravela incurcata. Eu chiar dobitoc nu sunt, dar nici nu ma da desteptaciunea afara din casa. Altfel m-as fi facut bancher, nu springar. Nu zic nu si asta cu sparlitul de prin case poate fi o meserie banoasa, cu conditia sa fi inspirit cand alegi tinta. Eu nu pot spune ca sunt inspirat nici ca nu sunt, pentru ca am intrat in bransa de curand. Cu Fritz ma stiu de copil, caci suntem vecini, de cand m-am nascut. Fritz a aflat de la sora-sa -care lucreaza in bransa sufletelor caritabile, respectiv e curva- ca un anumit domn Smith, are ascunse in casa diamante in valoare de peste un milion de euro. Taina asta i-ar fi spus-o ei domnul Smith -beat fiind- cand se giugiuleau in patul din camera nuptiala de la hotelul “Wiener Hoff” . Fritz mi-a vandut pontul pentru ca stie cu ce ma ocup si mi-a propus sa impartim prada fifty-fifty, dar m-a rugat sa-l luam cu noi si pe prietenul lui domnul Popartz. Zicea ca se simte mai sigur cu el alaturi si ca sa nu imi fac griji de partea lui Popartz, caci o plateste din banii lui. Am acceptat pentru ca oricum nu aveam de gand sa impart nimic cu nimeni.
-Hai la treaba, am zis.
Fritz si cu domnul Popartz abia si-au deslipit cururile de pe scaune. Erau topiti de frica, d-aia si incercase Fritz stratagemea cu bautul inca unui rand de bere. N-a tinut. In operatiunea asta, eu sunt seful. Eu hotarasc. Desi Fritz avea informatia – sora-sa sa traiasca- ca nu este nimeni acasa, domunl Smith fiind in delegatie, iar doamna Smith in vizita la parintii ei in alta localitate, am hotarat sa nu intram pe usa din fata. Cine stie ce vecina vigilenta urmareste ce se intampla prin cartier. Am intrat pe portita din spate, prin gradina si am deschis usa de la bucatarie cu speraclul. Domnul Popartz, care cel mai probabil nici nu stia ce cautam noi acolo, a ochit pe un dulapior o sticla de wisky, a desfacut dopul si pana sa i-o pot lua din mana, a si baut un sfert din continut. Am dus degetul la buze in semn de “tacere, boul dracului!” si am pus sticla la loc. Le-am facut semn sa se incoloneze dupa mine si am deschis usa de la bucatarie care dadea inspre salón.
In acelasi timp in coltul opus al salonului s-a deschis o usa pe care a iesit o doamna in varsta, care era vesela si tinea in mana un pahar gol. Si doamna era tot goala, goala pusca. Instinctiv, ca doar d-aia sunt barbat, m-am fixat la sanii ei. Silicon, total. Tot instinctiv, am coborat privirea catre sexul ei. Avea pubisul tuns in forma de fluture. Scena asta a durat probabil o miime de secunda, apoi am ridicat o privire de otel la nivelul ochilor doamnei. Doamna, total fastacita, nu a gasit altceva de cuviinta decat sa ma informeze ca era in drum spre bucatarie pentru a umple un pahar cu apa. In situatii dintr-astea, total atipice, nu e cazul sa te pui la taclale si sa debitezi amabilitati. De aceea m-am repezit in dormitor sa vad daca nu cumva doamna nu era acompaniata. Era! Un domn marunt, chel, incerca sa isi puna izmenele, dar era asa de speriat, incat nu reusea.
-Lasa stimate domn, ca iti sta bine si asa, zic eu. Hai mai bine in living.
Nu s-a impotrivit. Si-a pus mana in dreptul cucului -care fie vorba intre noi era ca vai de el- si a pornit-o grabit catre living. In living domna reusise cum-necum sa puna paharul pe o masuta si cu ambele maini isi acoperise sanii si pubisul. Amicii mei, Fritz si domnul Popartz, o priveau extaziati. Ziceai ca se afla in fata fecioarei de la Lourdes. Noroc ca stateau cuminti, ca si asa cucoana tremura din tóate incheieturile.
-Mainile la spate, racnesc eu.
Iar cei doi nudisti se executa imediat. Voiam sa termin cat mai repede ce aveam de facut si stiam fara sa fi facut vreun curs de psihologie ca oamenii goi isi pierd buna parte din stima si din judecata cand se afla in societatea unor oameni imbracati. Minus naturistii, dar aia au o gena sucita. Faptul ca i-am pus sa stea cu mainile la spate si in consecinta le-am luat si ultima iluzie de decenta, i-a derutat foarte rau. Se vedea clar pe fetele lor, de pe care inteligenta disparuse total lasand la vedere doar angoasa si tampenie .
-Domnule Smith, incep eu grav. Va rog….
– Pardon, zice domnul. Eu nu sunt domnul Smith. Eu sunt domnul Poper.
-Nici dvs. nu sunteti doamna Smith? o intreb pe femeie.
-Ba da, eu sunt doamna Smith.
Ma uit la domnul chelios intrebator, iar acesta ma scoate imediat din dubii.
-Eu sunt draga domnule, un bun prieten al doamnei.
Fritz si domnul Popartz, au izbucnit in ras. M-am uitat crunt la ei si s-au potolit, desi au continuat sa mustaciasca pe sub nas.
-Deci, cum s-ar spune, domnule, dvs. Sunteti amantul doamnei, zic.
Domnul nu a dorit sa rosteasca cu voce tare infamul cuvant, insa a incuviintat din cap. M-am uitat inca o data la cucul lui. Era mic rau de tot si zbarcit. Boasele ii erau crete ca la orice om in varsta, de unde si vorba “ Batranete, coaie crete”. Acum eu pot sa discrep de gusturile doamnei in materia de amanti, dar nu pentru a-i fi critic am venit eu aici. Si asa eran intr-o situatie de rahat. Aveam pe cap doi ostateci in curul gol si doi complici cu mintea goala. Si unde mai pui ca ostatecii imi vazusera fata, ca de cei doi tembeli care ma insoteau, ma durea chiar in cot daca erau identificati. Dintr-o chestie simpla: bagi speraclu, intri, iei si pleci, uite unde am ajuns! Bine, am explicat cam simplist. Nu era chestie doar de iei si pleci, caci diamantele trebuiau cautate prin casa, domnul Smith omitand sa ii spuna surorii lui Fritz si locul precis unde le-a pitit. Norocul meu -daca asta e noroc- este ca doamna Smith cat si amantul dansei, aveau si ei de pierdut daca faceau reclamatie. Asa ca m-am gandit sa fac un pact cu ei: noi sa ne retragem linistiti, iar ei sa se prefaca si anume ca nu s-a intamplat nimic. Totusi aveam asa mancarime ca in loc sa lansez oferta, ma aud spunand:
-Madame Smith, noi cu amantlacul dvs. nu avem nimic de a face. In definitive, in ultima vreme moravurile s-au schimbat de-a binelea, iar dvs. mai sunteti si o persoana matura pe deasupra. Noi, ca sa duc sinceritatea pana la capat, am venit doar sa luam o manuta de diamante pe care sotul dvs. spune ca le aveti in casa.
-Da, zice Fritz.
Si pe mine ma i-a cu frig de ce tampenii o sa scoata pe gura.
-Am venit asa ca intr-o vizita de protocol, continua Fritz.
Taci, ca s-a descurcat bine. Nu a scos nici o ineptie. Sper sa nu-l apuce si pe domnul Popartz limbarnita. De zis, n-a zis nimic. Insa a basit atat de tare, incat a inghetat atmosfera.
-Diamante? Ce diamante? Eu nu stiu despre nici un fel de diamante, se ratoieste doamna Smith, nevrand sa bage de seama nesimtirea lui Popartz. Frica si tembelismul i-au disparut din priviri.
-Sotul dvs. i-a marturisit amantei ca aveti diamante, o pun eu in tema.
– Avem? Poate are el si nu stiu eu, porcul! Vad ca are si amanta si eu nu sunt la curent!
Deja doamna isi revenise total. Se vedea si din faptul ca nu ii mai pasa ca e goala, ba isi pusese si mainile in sold. Domnul cel chelios nu isi revenise.
-Da-i draga, zice el, pietrele pretioase si sa terminam tarasenia.
-Ma tu esti tampit? Se rasteste doamna la el. N-auzi ca habar n-am de nici un fel de diamante? Pot sa pun ceva pe mine?
Ma intreaba doamna foarte sigura de accept.
-Da doamna, ii dau eu mana libera.
Doamna pleaca spre dormitor si prin usa larg deschisa vad cum merge la vestiar i-a un capot il pune pe ea fara sa adauge mai intai alte desuuri si revine. Se aseaza comod pe un scaun tapisat, langa o masuta pe care avea o tabachera, o scrumiera si o tava pe care erau frumos randuite cateva pahare de cristal si o sticla de asemenea de cristal plina cu un lichid de culoarea ceaiului.Plus o pisica pe care o da jos dupa masuta cu dosul mainii stangi. M-a uimit treaba. Nu observasem pisica. Doamna a luat tabachera de pe masa, a deschis-o si ne-a invitat la tutun.
-Doriti o tigareta?
Fritz a dorit. Prietenul lui, nu. Si nici domnul cel chelios. Eu stateam in dubii. Pana la urma am scos o tigare din pachetul meu.
-Merci madame, am marca mea preferata de tigari.
Amantul -vazand cum se schimba situatia- a indraznit si si-a adus mainile in fata acoperindu-si din nou cucul.
-Mergeti sa va imbracati, ii sugerez eu, iar el pleaca ca din pusca in dormitor.
Doamna a luat o tigareta din tabachera, a batut capatul fara filtru pentru a presa tutunul cu gesturi de cocota imbatranita si a aprins tigareta. A tras in piept un fum mare cat un sfert de tigareta, dupa care a exhalat o groaza de fum. Nu se mai termina! Intr-un final mi-a spus raspicat:
-Uite ce este domnilor, povestea dvs. este o aberatie. Sotul meu nu are nici o amanta. Nu poate avea. E impotent.
-Pardon coana mare, zice Fritz. Sora mea e de o cu totul alta parere. Zice ca mai rar la varsta lui sa aiba asemenea sculari. E convinsa ca i-a viagra.
Domnul Popartz a gasit de cuviinta sa mai traga una sonora. Fritz zambeste fastacit.
-A racit saracul! N-aveti vreo tarie prin casa, se adreseaza doamnei. Ii i-a cu mana!
-Sa mearga la bucatarie. Are acolo bautura sa-si puna si-n cap, zice doamna oarecum enervata de intrerupere. Mie tot un-mi vine sa cred ce spuneti despre sotul meu. Si apoi, de unde sa aiba diamante? E adevarat ca are un salariu foarte bun, dar il bea aproape pe tot dupa ce plateste hangaralele casei. Eu am noroc ca am banii mei, din mosteniri, ca daca a-si sta in banii lui, a-si fi o miloaga.
-Doamna, zice Fritz ca cel mai bine o chemam pe sora-mea. Ea ne poate lamuri la fix.
-Sunt de acord, spuse doamna. Cheam-o!
Cat sta Fritz la taclale cu sora-sa de pe un mobil, eu ma asigur ca n-o sa plec cu mana goala de aici. Asa ca fac cu privirea un tur al tuturor obiectelor de valoare.

Mariane, sora lui Fritz, intra pe usa principala ca si cum ar fi la ea acasa. Fumeaza iarba si are ochii tulburi. De nara dreapta si de spranceana stanga ii atarna cate un cercel. Parul vopsit rosu strident e tuns punk. Poarta costum de piele asezonat cu lanturi si ghete de motociclist. Ce mai, arata total ca o persoana de incredere. Se fac prezentarile de rigoare cum se cade in lumea mondena, ia loc fiecare pe unde poate si doamna Smith –ca gazda presupun- deschide discutía.
-Si, deci, dvs. domnisoara Mariane prezumati de faptul ca sunteti amanta sotului meu.
-Eu doamna nu prezumez nimic. De altfel nici nu stiu ce inseamna expresia asta.
-Intr-un cuvant, doamna spune ca esti amanta sotului dansei, ii traduc eu pe scurt.
-Eu amanta? Fereasca Sfantul! Eu nu sunt amanta nimanui! Eu sunt o profesionista cinstita. Fac treaba numai la comanda, imi iau banii munciti si pe-aci tie drumul. Nu ma agat de nimeni. Nu vreau sa stric casa nimanui.
Se simtea o tensiune care un era tocmai necesara in aer. Doamna Smith parea o felina gata s asara la gatul Marianei. M-am gandit ca trebuie sa fac ceva. N-a mai fost nevoie. Domnul Popartz a venit din bucatarie si a tras una asa puternica incat a detensionat pe loc atmosfera. A dat sa zica ceva, dar s-a razgandit si a intrat la loc in bucatarie.
-Stimata domnisoara, il aud pe domnul Poper. Va rog sa imi permiteti. Chestiunea in cauza nu este daca dvs. si domnul Smith sunteti amanti, ci daca exista diamante in aceasta casa si unde anume.
-Habar n-am. Boul asta de frate-miu intelege ce vrea el. Eu i-am povestit doar ca omul are diamante nimic altceva. Ca le tine in casa, sau la banca in vreun seif, sau in alta parte, nu stiu. N-a apucat sa-mi spuna. Era prea baut. Povestea sta in felul urmator. Domnul Smith este unul dintre clientii mei. Imi solicita serviciile cam o data pe luna si prefera san e zbantuim la “Wiener Hoff” in camera nuptiala. De obicei, ziua. O ora de hata-hata si gata. Dar plateste bine. Peste tarif. Asa ca intr-o seara, cand stateam acasa cu crampe de la ciclu, suna si-mi zice: “Hai la zbant, la “Wiener Hoff” “. Se simtea din glas ca e cam pilit. Ii spun sa sune pe altcineva, cae u sunt la ciclu, dar el zice ca nu, ca pe mine ma vrea. “Ce alte gauri un mai ai?”, mi-a zis cu naduf. Avea dreptate. Ce sa fac, era client bun. M-am dus. Pe drum mi-am pus in cap sa-i fac un sex oral la rapid si hop la somn, ca si-asa era pilit. Am ajuns prima la hotel, am luat cheia de la camera si am urcat. El a venit peste vreo ora. Cand eu deja motaiam in fata televizorului. Era manga. A apucat doar sa-mi spuna ca are doua diamante mari s-a lungit pe pat si-a adormit inaintea pernei. L-am dezbracat, si l-am bagat sub plapuma. A dormit tun, pana la noua dimineata. Cand s-a trezit a vrut sa stie daca am facut sex, ca el nu-si mai amintea nimic inca de cand statea si bea la bar. I-am zis ca da, ca am facut si oral si anal. Ca doar nu eram sa-mi iau doar jumatate din bani, pentru ca n-am prestat. A platit si-a plecat.
-Si diamantele? S-a interesat domnul Poper.
-N-a mai zis nimic de ele si nici eu nu l-am mai intrebat. Asupra lui oricum nu le avea, caci nu iesisera la iveala cand l-am buzunarit, dupa ce l-am dezbracat si l-am bagat in pat.
Doamna Smith si-a aprins inca o tigare. A cata? Si a intrebat-o pe Mariane:
-Ai avea curajul sa repeti tot ce ai spus aici si in fata sotului meu?
-Bineinteles ca am curaj, doamna. De ce sa n-am? Ce, am omorat pe cineva?
La cat era de drogata, avea tot curajul din lume.
-Bine, spuse doamna Smith. Atunci, cand sotul meu se intoarce din delegatie, stabilim o intalnire in trei. Eu, tu si el. Domnii aici de fata, un cred ca e nevoie san e mai acompanieze.
Din cauza drogurilor, Mariane a receptat cu un pic de intarziere propunerea doamnei. Dar cand a receptat-o a izbucnit in ras.
-Delegatie? Ce delegatie? Sa stie draguta doamna, ca daca acum sotul dumitale este in vreo delegatie, este la hotelul “Wiener Hoff”, cu o brazilianca nou sosita in urbea noastra.
-Minti! Se enerveaza doamna Smith.
-Verifica! Nu te costa decat o convorbire locala, replica Mariane.
Doamna Smith, ridica receptorul telefonului fix, aflat pe o comoda in sufragerie, langa cartea de telefon de unde afla numarul hotelului “Wiener Hoff”.
-Alo, va rog sa-mi spuneti daca dombul Smith este cazat la dvs. …….. La camera nuptiala?….. Da, va rog sa-mi faceti legatura.
Doamna Smith se muta de un picior pe altul pentru a-si mai calma nervii probabil.
-Hans, tipa ea scurt. In zece minute sa fii acasa!…. Fara comentarii. Si tranti receptorul in furca.
Cred ca au trecut mai bine de zece minute pana cand a intrat spasit pe usa domnul Smith, timp in care nimeni nu a scos o vorba, dar toti au fumat. Inclusiv domnul chel. Era un fum de-l taiai cu cutitul. Domnul Smith, care probabil a baut ceva la rapid pentru a putea face fata situatiei, imediat dupa intrarea in living si facand abstractie de necunoscutii care ii populau incaperea de zi, se tranti realmente in genunchi si declama cu ochii tinta la doamna Smith:
-Iarta-ma, nu mai fac! A fost o clipa de ratacire!
Mie unul dramoletele, nu imi plac! Dar ceilalti erau parca hipnotizati de domnul si doamna Smith, asa ca am facut usor un pas la dreapta si am insfacat dintr-o vitrina deschisa o statueta “Ming” originala, pe care o ochisem mai devreme si care in opinia mea de expert facea vreo cinci miare, pe care puteam sa le iau de la domnul Schultz –anticarul- care in timpul liber era si misit de lucruri de valoare furate.
-Dragul meu, schimba tonul doamna Smith, un cred ca e cazul sa dai in mintea copiiilor cu atatia oameni de fata. Chiar nu ti-a mai ramas nici un pic de demnitate? Scoala-te te rog si explica-ne ce e cu diamantele, ca de partidele tale amoroase, nu e nimeni interesat. Nici macar eu!
-Diamante? Ce diamante? Intreaba bulucit domnul Smith, ridicandu-se din pozitia incomoda din care statuse pana atunci.
-Hai nu fa pe prostul! Ridica tonul doamna Smith. Amanta ta, aici de fata, ne-a dezvaluit totul.
-Daca va dezvaluit totul, inseamna ca nu mai aveti nevoie de mine, desi jur pe santa cruce, ca habar n-am despre ce vorbiti.
-Uite ce e pisoias, il ia in primire Mariane. Pe mine sa nu ma scoti de mincionoasa in fata atator oameni. Eu sunt curva serioasa. Nu mai sunat tu joia trecuta seara si mi-ai propus un rendez-vous la hotelul “Wiener Hoff”?
Domnul Smith nu ar fi avut nici un chef sa raspunda, insa cum o duzina de perecí de ochi il fixau intrebatori, a raspuns oftand:
-Ba da.
-Si cand mi-ai venit cu intarziere si beat manga nu mi-ai strigat tu inainte de a cadea lat in pat, ca ai doua diamante ca doua boase?
Mariane a spus tóate vorbele astea cu cadenta de mitraliera, dupa care a tacut brusc. Domnul Smith s-a luminat intru-catva la fata si i-a replicat asa incat sa inteleaga si nevasta-sa si musafiri ca se aflau intr.-o totala confuzie.
-Tu, idioato! Tocmai veneam de la carciuma unde cat am fost treaz, am ascultat un banc simpatic, pe care probabil am vrut sa ti-l spun si tie, dar cum m-am imbatat asa de rau, a iesit o grozavie! Voiam sa-ti spun repetand o parte din banc, ca am doua boase ca doua diamante. Si nu viceversa, cum mi-a iesit la betie, sau poate cum gresit ai interpretat tu ca esti proasta ca noaptea!
Acum ca s-au clarificat lucrurile si toata lumea a amutit, m-am gandit ca era timpul sa ma pierd din peisaj si sa alerg cat de repede la anticar. Asa am si facut. Iar in drum spre usa de la intrare, am mai luat dupa mine si o vaza, tot chinezeasca, tot din época “Ming”. De acum puteam sa-mi iau vacanta vreo doua – trei luni. Ce ti-e si cu incurcaturile astea domnule!
#diamante #prostituata #hot #bere #misit #ming, #sex #impotent #furt

– Domnule Comisar, va marturisesc sincer ca eu l-am ucis pe acest domn despre care ma chestionati.
Loper statea relaxat si zambitor in fata anchetatorului care zambi si se relaxa si el la auzul marturisirii. De mirat insa, era mirat. Nu se astepta ca suspectul sa-si marturiseasca crima de la prima intrebare. Caci nu pusese decat o intrebare. Si anume: “Domnule Loper, cunoasteti un anume domn Borman?”
– Asa deci, concluziona Comisarul, dumneata l-ai ucis.
– Da, domnule.
– Ai avut ceva complici sau ai actionat singur?
– Singur domnule. Era un om in varsta si destul de flasc. Ce rost avea sa mai iau pe cineva alaturi cand eu sunt tanar si ditai zdrahonul. A murit de la prima lovitura de ciocan data in moalele capului.
In sala de ancheta s-a facut liniste. Comisarul Witter – anchetatorul – parea parasit de orice curiozitate profesionala. Zambea mimetic, molipsit de zambetul lui Loper, privindu-l pe acesta cu simpatie, ca pe cineva drag, asa incat celui ce statea pe hol in spatele oglinzii – geam, urmarind ancheta, i se parea ca priveste o scena in care doi prieteni stau la sueta evocand clipe placute din trecutul lor. Mai mult, Witter scoase un pachet de tigari, aprinse una si il servi pe Loper cu alta. Nori de fum invaluiau mica sala de ancheta. Witter se ineca cu un fum, tusi si sparse vraja:
– Omorul a fost infaptuit la comanda?
– Da domnule, spuse Loper, luandu-si zambetul de pe fata si oftand usor.
– Asadar dumneata esti un asasin la comanda, nu asa orice fel de asasin.
– Se pare ca da domnule, zambi iarasi Loper.
Lui Witter i s-a strans inima. Asa a simtit ca i se contracta inima si se face din ce in ce mai mica. Dupa care, inima s-a marit aproape sa ii sparga cavitatea toracica. Numai o emotie puternica putea starni intr-un om sanatos ca el o asemenea stare. “Sfinte Sisoie, am prins un asasin de anvergura! Ma asteapta o avansare la rapid. Ce soarta!” Se scula de pe scaun, largi nodul de la cravata si punand mainile protector pe umerii lui Loper intreba aproape lasciv:
– Si cate crime la comanda ati mai comis pana acum domnule Loper?
Loper s-a uitat la Comisar intorcand capul inspre spate. Pe fata lui se putea citi consternarea.
– Domnule Comisar, va duce gandul prea departe. E adevarat ca am omorat la comanda, insa numai pe domnul Borman. Si inca si pentru acest omor sunt inocent.
Domnul Witter ramase mut cateva secunde. Nu reusea sa inteleaga spusele domnului Loper. Se simtea frustrat si din strafunduri i se urca un nod pana in gat si ramase acolo. Domnul Comisar Witter se considera un om rafinat si perspicace. De aceea nu folosea brutalitatea, nici macar verbala in timpul anchetelor. Totusi acum ii venea sa tipe si sa faca albie de porci pe omul asezat pe scaun in fata sa. Nu o facu, pentru ca gandul bun il linisti. “Tine-ti firea, doar a reconfirmat ca l-a ucis pe Borman. Ce are a face ca se considera inocent sau ca inca neaga alte crime!”
– Domnule Loper, isi auzi Witter vocea calma, un om care infaptuieste o crima nu poate fi inocent.
– Ba bine ca nu! Zise Loper vesel. Dupa ce veti afla cine mi-a comandat ca sa il trimit la ceruri pe domnul Borman, o sa reconsiderati cele spuse adineauri.
De dincolo de geamul-oglinda, seful lui Witter scrasni din dinti. Venise doar intr-o doara sa asiste la interogatoriu in trecere spre bar, unde avea de gand sa-si fumeze trabucul si sa-si citeasca presa acompaniat de o cafea amara. Dar acum nu se mai dadea plecat de langa geam. Domnul Loper desi statea cu spatele la oglinda –geam il hipnotizase. Domnul Witter se socoti o clipa in gand, apoi intreba:
– Bine domnule Loper, recunosc ca m-ati facut curios. Cine e enigmática persoana care va comandat crima?
– Ei domnule Comisar, puteam sa jur ca veti formula gresit intrebarea.
– Cum? Ce? Raspunse inertial domnul Witter cu o urma de iritare in glas.
– Dat fiind ca nu se trateaza de o persoana, este evident ca nu va pot raspunde.
– Uite ce, domnule Loper, spuse Witter enervat dea – binelea. Nu sunt bataia dumitale de joc! Ai marturisit o crima la comanda. Iti ordon sa-mi spui cine ti-a comandat crima!
– Dumnezeu!
O liniste mormantala a inghitit camera de ancheta. Din afara incaperii prin geamul-oglinda seful domnului Witter isi percepu subalternul ca pe o natura moarta, un corp de ceara dintr-un muzeu…..
Seful incepu si el sa simta cum degetele mainilor sale se transforma in ceara. Reactiona imediat si intrand brusc in camera de ancheta striga la Witter pentru a-l scoate din starea de prostatie:
– Witter, afara! Domnul Loper se lasa pe spate zambind si tragand din tigare in timp ce usa se incuia in urma iesirii celor doi politisti.
– Witter, norocul tau ca am asistat la interogatoriu, spuse seful odata ajunsi in hol. O secunda a lipsit si ii zburai capul de pe umeri.
– Rahat! Zbiera Wietter si lovi cu pumnul in perete. Javra si-a batut joc de mine.
– Nu Wietter, nu si-a batut joc de tine. E un caz patologic, de aceea ancheta noastra se incheie. Un psihiatru se va ocupa de el de aici incolo.

*

Domnul doctor Otto era specialist de mare clasa in psihiatrie. Pentru el pacientul Loper nu avea nimic special. Faptul ca a comis o crima nu il interesa. El trebuia doar sa determine daca omul din fata lui era bolnav sau simulant. Lumina diminetii inunda cabinetul doctorului Otto din trei parti. Un singur perete era de zidarie. Ceilalti trei erau din sticla. Din cabinet puteai iesi intr-o gradina plantata cu trandafiri. Fiind sezonul, trandafirii erau infloriti si jocul lor de culori in soare te transpuneau in Eden.
– Ce ziceti de gradina mea domnule Loper? intreba Otto spargand gheata.
– E magnifica doctore! Probabil asa va inchipuiti paradisul! Dar permiteti-mi sa va intreb cum va inchipuiti iadul?
Doctorul Otto zambi. Intarzie cu raspunsul cat isi aprinse pipa.
– Nu mi-l inchipui domnule Loper. Eu sunt ateu.
– E comod? Intreba Loper.
– Sa fii ateu? Nu e comod. Dumneavoastra se pare ca sunteti credincios. Chiar habotnic, dupa fapta comisa.
– Dictionarul explicativ al limbii da o definitie a habotnicului care nu mi se potriveste. Eu nu merg la biserica niciodata si nu cunosc ritualurile institutiei Bisericii Crestine. Nici ale sectelor crestine. Nici macar botezat nu sunt. Parintii mei, desi crestini protestanti, nu au avut buna placere sa ma boteze. Tata era alcoolic. Sunt convins ca daca era permis sa se oficieze slujba de botez la carciuma, acum as fi fost botezat.
– Si mama?
– Mama era slaba de minte. Probabil isi inchipuia ca am fost botezat.
– Curios, zise Otto. Si autoritatile laice sau biserica nu au bagat de seama?
– Erau ani confuzi, dupa razboi….
– Inteleg, dar credinta cum ati dobandit-o? S-a pogorat Sfantul Duh peste dumneavoastra?
– Ce chestie domnule doctor. Imi place ca sunteti un om spiritual.
– Scuzati-ma, spuse Otto scuturandu-si pipa. Am fost un pic grosier. As dori sa inteleg totusi comuniunea asta dintre dumneavoastra si Dumnezeu. Nu de alta dar dumneavoastra ati transformat-o in complicitate.
– Termenul complicitate alaturi de Dumnezeu e un non – sens. Eu pot fi complice cu alt om, nu cu Dumnezeu. In acest caz specific, raportul este Creator – Unealta, dintre care eu sunt – sau am fost – Unealta.
– Asadar Dumnezeu e criminalul?
– Imprecis, doctore ”Domunl a dat, Domnul a luat, Domnul fie laudat!” Respectiv Dumnezeu ia dat viata domnului Borman si acum ia luat-o, fie laudat!
– Si ia luat-o folosindu-te pe dumneata ca unealta?
– Exact doctore, spuse Loper zambind. Putea sa nu se foloseasca de mine, ci putea sa trimita vreun cancer, sau vreo apoplexie, ca sa i-l aduca pe Borman.Faptul ca m-a trimis pe mine, ma onoreaza.
Doctorul Otto zambi in launtrul sau si socoti ca Loper este un pezevenghi. Nu sufera de nici o maladie. Se uita la ceas si vazu ca mai are pana la pranz, asa ca desi putea pune concluzie cazului, hotara sa mai intarzie cu Loper, pentru pura sa distractie.
– Bine domnule Loper, sa spunem ca asa stau lucrurile si ca dumneata ai fost doar unealta. De ce insa dupa ce l-ai ucis pe domnul Borman ai luat cu dumneata si cateva bunuri de pret din casa domniei sale?
– Asta e doar o supozitie bazata pe faptul ca anumite opere de arta foarte bine valórate, despre care se stia ca sunt in posesia domnului Borman, nu au mai fost gasite. Daca politia considera ca le-am luat eu, nu inseamna ca le-am si luat. La perchezitia domiciliului meu nu s-au gasit aceste opere de arta.
– Dar in final, le-ai luat dumneata, sau nu? Intreba doctorul intr-un moment de inspiratie.
– Da domnule doctor, le-am luat, recunoscu aproape spasit domnul Loper. Si am mai luat si o cantitate mare de bani de care nici politia nu stie, iar cine stie va tacea din gura, caci banii aceia nu erau chiar curati.
Doctorul Otto simti dintr-o data nevoia sa bea ceva. Gatul i se uscase si trebuia uns pentru a putea da posibilítate coardelor vocale sa emita sunete inteligibile.
– Domnule Loper, cred ca glumiti, spuse dupa ce bau un gat mare de Bourbon cu sifon. Lucrurile acestea daca sunt veridice trebuiesc marturisite la politie.
– Ba nu domnule. Doua ar fi motívele pentru care politia nu ar trebui sa afle adevarul. Primul ar fi ca s-ar constata ca domnul Borman era o secatura, un borfas, un criminal. Si adjective de acest gen s-ar putea adauga cu duiumul. Asadar memoria acestui domn, care acum este plans ca un stalp al societatii, ar fi intinata pe vecie. Al doilea motiv in contra marturisirii adevarului este ca prin efect de carambol ar dauna multor alti oameni printre care si dumneavoastra si familiei dumneavoastra.
– Ce spui acolo domnule Loper? Cum ar putea sa ma afecteze pe mine si familia mea? Intreba nervos doctorul.
– Dumneavoastra erati un cunoscut al domnului Borman. Si dumneavpoastra si ginerele dvs. senatorul, ii frecventati casa dimpreuna cu alte personalitati ale orasului nostru.
– Si ce are asta a face? Fracventez multe case.
– Oh, nu contest domnule doctor ca sunteti o figura proeminenta a protipendadei orasului si ca frecventati multe alte cercuri insa in casa domnului Borman cel putin la reuniunile la care participati si dvs se intamplau lucruri interesante.
Doctorul Otto se albi ca varul, apoi se inrosi puternic, transpirantia incepu sa-i curga in valuri peste fata grasuta si un mic tremur ii zgaltai mana in care tinea paharul de Bourbon. Reusi sa ingaime nataflet:
– De unde sti dumneata ce se petrecea acolo?
– Dintr-un CD pe care l-am sustras odata cu operele de arta.
– Cum un CD? Am fost filmati?
– Da domnule si probabil ca de catre domnul Borman, caci el nu apare pe pelicula. Dar se poate vedea clar ca era interiorul salonului sau de zi. Celebrele opere de arta sustrase apar in filmulet.
– Domnule nu ma omori, se tangui exasperat doctorul! Te conjur, spune ce era pe CD?
– A, din punctul meu de vedere, o nimica toata. Dar pentru cetatenii targului asta infect unde traim, poate insemna ceva. Ce s-o mai lungesc, in film se poate vedea deslusit cum dvs ii faceti o frumoasa felatie ginerului dvs, in timp ce un tanar musculos cu aspect de nubian, va penetreaza pe la spate.
– Taci! Tipa Otto, uitandu-se in toate partile pentru a se convinge ca sunt singuri in cabinet.
– Ce vrei? Ce pot sa fac pentru tine, pentru ca aceasta istorie sa nu se afle in veci?
– Declarati-ma nebun, bagati-ma la un sanatoriu vreu an de zile, pana cand se uita toata tarasenia si cand ies, va dau CD-ul. Atentie mare insa, trebuie sa vegheati sa nu mi se intample ceva neplacut in acel sanatoriu, caci daca mor sau ies cu sanatatea zdruncinata, CD-ul va aparea pe piata. Si inca ceva. Va rog ca in acest an de lipsa mea din societate sa imi gasiti niste buni cumparatori pentru operele de arta. Nu de alta dar eu nu sunt in stare sa apreciez la justa lor valoare aceste fineturi artistice. Eu apreciez mai mult banii gheata.

*

In fata sanatoriului domnul Loper era asteptat de catre domnul doctor Otto si de ginerele sau. Ambii joviali, il chestionara pe Loper despre starea sanatatii sale. Loper era multumit de tratamentul acordat in sanatoriu si se declara sanatos. Multumi preitenilor sai pentru scurta vacanta pe care i-o platisera si intreba despre operele de arta. Sunt cumparatori?
– O, desigur, spuse Otto, iar pretul este unul foarte bun.
Tot discutand ajunsera la automobilul doctorului Otto care era parcat in strada, in fata sanatoriului. Loper cara un geamantan, pe care il baga in potbagajul masinii. Dupa ce inchise portbagajul, se intoarse cu fata catre amicii sai, care stateau pe trotoar fumand degajati. Dintr-o data doctorul Otto intoarse capul spre stanga, vazu ceva care-l inspaimanta, tipa “Atentie!” si se arunca la pamant. Loper intoarse si el capul spre dreapta alarmat de tipatul doctorului si apuca sa vada camionul care in secunda urmatoare il strivi. Doctorul Otto masiv, se scula impleticindu-se de pe peluza unde se aruncase si privi macelul produs de camion. Pieptul incepu sa il doara puternic si fara sa isi dea seama, inima ii plesni. Ginerele lui, Senatorul, a chemat salvarea si un echipaj de descarcerare. La vreo cateva ore dupa dublul sinistru, domnul Senator bea singur intr-un bar din apropierea sanatoriului, urmarind pe monitorul tv-ului din bar, emisiunea locala de stiri care arata imagini de la locul accidentului. Bau ultimul strop din pahar, iesi in fata barului, scoase un pistolet din buzunarul de la haina, il plimba de cateva ori in palme, apoi il arma, il puse la tampla si apasa tragaciul!

#asasin,#comisar,#senator#doctor#sanatoriu,#pistol,#bani.#automobil#bourbon#felatie,#penetrare#adevar