FANICA FOMISTA

Sanda Pefeleu e de fapt o porecla a unui baiat simpatic.Cum s-a procopsit el cu porecla asta nu stiu ,dar stiu cum si de ce s-a procopsit Stefana cu porecla Fanica Fomista!

Asta,Sanda Pefeleu,a agatat-o la locul de munca.Ce sa mai ,erau colegi la o fabrica de confectii,el masinist ea confectionera.Fanica nu era nazuroasa si cand Sanda a abordat-o fara mari fineturi:”ne-o tragem dupa program,sau ce?”l-a mirat cat sa constate ca era acceptabil si a zis “da”fara sa zimbeasca in vre-un fel.Zambete sunt de tot felul,de la zambete parsive pana la zambete inocente,dar in ziua aia Fanica nu avea chef de zambete.Se certase cu sefa,mai bine zis sefa o “calcase in picioare” pentru o cusatura stramba.Cand Sanda a venit cu propunerea inca isi mai inghitea amarul si ar fi putut sa il respinga mai ales ca nu il cunostea decat din vedere.Dar nu se putea pune problema sa refuze un zbant:”ce ma-sa ,o viata are omul…”

Cand Sanda a deschis usa apartamentului un miros placut de mancare gatita,ca la mama acasa,i-a gadilat pe la nari si Fanica la privit languros si el nu a gasit de cuviinta sa spuna decat ca “mama a facut ardei umpluti”Fanica a intrebat daca mama este acasa si el gandindu-se ca ii e jena sa faca amor cu maica-sa alaturi ii spune bucuros ca “nu,nu este acasa ,lucreaza schimbul doi”.

Dar Fanica nu avea astfel de jena,gandul ei era la oala cu ardei umpluti:”Hai sa mancam”a zis fara sa il mai priveasca pe Sanda.El avea alta parere “mai intai zbantul”dar ea deja isi punea in farfurie.

“Si asa ,mai baieti” povestea el a doua zi “ a mancat aproape toata oala cu ardei.Nu stiu cum a mai putut sa faca amor” a incheiat pudic.

“A dracu fomista” a concluzionat unul caruia i se spune Stelica –Cecilia

“Fanica Fomista!” a gandit Niculae Mosu cu voce tare.”Trebuie sa mi-o prezinti si mie! O merge numai cu ardei umpluti sau poa` sa fie si altceva?!”

Advertisements

Dialog cu mine insami

Eu insami: -Si lumea era proasta, ca si acum si ii injura pe comunisti si ii iubea ca unul ce sufera de sindromul Stokolm si eu eram si mai prost ca nu imi dadeam seama, e drept ca inca nu auzisem de sindromul Stokolm, dar asta nu e o scuza si eram intr-un lan de porumb, la cules, luati cu japca de la fabrica pentru recoltat ca asa erau vremurile si nu ne adusesera cisternele cu apa si eram insetati si nervosi si o femeie, una bondoaca si tatoasa a inceput sa faca valuri “ca ce, ne-au adus aci pe camp sa murim de sete?” si nu se vedea nici un sef caruia sa te plangi si a mai trecut o juma de ora fara apa si bondoaca dadea cu clanta impotriva regimului ”cacanarii dracului! ca murim de sete si arsi de soare!”si in fine apare inginerul sef si un fraier in loc sa il intrebe respectos cand o sa aduca apa- asa cum trebuie procedat cu seful- se apuca si il injura “tute-n cur pe mata! lasi femeile astea sa moara de sete!” si se indreapta razboinic inspre el si auzim cu toti un ragnet” sariti! ca il omoara pe tovarasul inginer!” si ne uitam inspre ragnitor si era o ragnitoare si era bondoaca aia tatoasa si mi s-a facut rau si am inteles o lectie de viata.

Eu: -Erai increzator in oameni?

Eu insami: -Da, eram…..si inca nu m-am lecuit de boala asta! Ce zic eu ,daca incredere nu e , nimic nu e!