Month: May 2014

Roscata cu care trebuia sa ma întalnesc în barul “La Calul” din centrul Frankfurt-ului avea faima de a se lasa convinsa usor. Mai toti cunoscutii care avusesera de-a face cu ea marturiseau ca in pat e fiara. Musca.  Si zgaria al dracului. De aceea multi oameni casatoriti au avut de suferit în urma relatiei cu ea. Eu nu sunt casatorit si in consecinta nu ma tem de semnele lasate pe corp dupa o partida nabadaioasa de sex. Dar nu pentru ca sa o îmbarlig pentru a o baga sub plapuma merg sa ma întalnesc cu ea. Treaba e mult mai serioasa, roscata chiar si-a luat ziua libera pentru asta. Trebuie sa vedem daca suntem în stare sa chitim un plan pentru a devaliza sucursala bancara unde lucreaza. Ea era hotarata ca dupa ce se facea cu banii sa dispara pe undeva prin Brazilia, sa-si ia o casuta la malul oceanului si sa reguleze toti creolii brazilieni care i-ar fi cazut în mreje. Cel putin asa-i marturisise sora-mii cu care fusese colega de facultate.  Eu unul nu-mi facusem niciun plan. Sa ma vad întaii cu banii în buzunar si pe urma voi gasi eu un colt de lume în care sa ma retrag si sa traiesc ca un bastan, ca de traiul de azi pe maine m-am saturat.

Nu cred ca v-am spus , dar va spun acum: eu sunt o lichea, nici liceul nu l-am terminat, pentru ca nu  îmi place sa muncesc. Prefer sa dorm pana dupa amiaza , dupa care ies la pradat. Ei, hai ca nu sunt violent, sunt gigolo. Exact, o curva masculina, dar bani nu prea am, caci nu lucrez sindicalizat ci pe cont propriu si cum sunt lenes si merg la treaba rar, întotdeauna stau slab cu malaiul. Asta, roscata, stie de la sora-mea toata povestea  vietii mele si de aceea m-a si solicitat sa o ajut. Vrea pentru  inceput sa ma combine cu directoarea ei, doamna von Braun, care e vaduva. Poate reusesc sa-i salt codurile de acces de la seiful central.

Eu pe roscata nu o cunosc decît din vedere, desi e amanta sora-mii. Si asta am uitat sa va spun, ca roscata e bisexuala, iar sora mea e lesbiana. In materie de sex  sora-mea e cuminte, nu împarte patul decat cu roscata si nu e geloasa pentru  ca stie ca nu se culca cu alte femei, doar cu barbati si desi sunt multi, asta nu e treaba ei. Cînd a intrat în relatie cu roscata stia ce-i poate pielea, dar a acceptat. Cred ca sora-mea desi nu spune, vrea sa o stearga si ea cu roscata in Brazilia; dar e parsiva , si îsi reserva  dreptul de a ramane curate în fata legii. Bine, asta îsi închipuie ea, pentru ca din orice unghi privesti, e complice, atata timp cat stie ce se va întîmpla si nu da pe goarna la politie.

In sfarsit ajung în fata barului si prin vitrina imensa o vad pe roscata. Are un ziar în fata si figura consternata. Isi aprinde o tigara desi în local fumatul este interzis, dupa cum scrie pe usa. Intru. Cum ma vede, se ridica si zbiara la mine, aruncandu-mi ziarul în fata:

-Ma boule, tu esti ghinionist?

Iese ca turbata din bar, iar eu culeg de pe jos ziarul, doar, doar voi dezlega misterul isteriei ei. L-am dezlegat imediat. Pe prima pagina trona un titlu cu litere de o schioapa. “Omor brutal: Directoarea unei sucursale bancare, doamna von Braun, ucisa în mod bestia!l”

Tacul a lovit bila alba cu blandete transmitandu-i  doar atata energie cat sa ajunga la bila neagra si sa o atinga. De o minima atingere avea nevoie bila neagra pentru a cadea în buzunarul din mijloc al mesei de billiard, asa cum se afla ea pe marginea buzunarului. Parcurgerea distantei de aproximativ un metru a fost efectuata de bila alba atat de încet, încat a dat privitorului senzatia ca vede bila miscandu-se cadru cu cadru. Inca înainte de atingerea dintre bile, fraierul sau gusterul – sau gasiti dumneavoastra un sinonim pe gustul dumneavoastra – cel cu care facusem pariul, a pus cei 500 de euro de miza pe masa. Nu îi venea sa creada ca a pierdut. Se antrena cel putin 6 ore pe zi, dar îi lipsea talentul. Mie în schimb îmi prisosea si desi nu ma antrenam decît o ora, maxim doua pe zi, nu aveam rival în tot landul. Si cum aici ma stia deja toata lumea, daca voiam sa castig cate ceva trebuia sa plec în deplasare. Nu mergeam prea des pentru ca sursa mea de venit era jocul de zaruri si nu biliardul. Chiar în seara asta trebuie sa merg la o partida de zaruri gazduita de judecatorul Blatter, mare amator de tot felul de jocuri de noroc si de cîteva ori pe an amfitrion al unor astfel de evenimente. Ilegale, de buna seama! Eu mergeam întotdeauna la sigur pentru ca jucam cu zaruri masluite. Cînd nu reuseam sa pasez zarurile mele în joc, jucam doar cateva maini si plecam fie ca eram în castig sau în pierdere. De fapt zarurile nu le plasam eu în joc, ci un complice al meu,  Hans; care nu juca, era doar chibit  si pe care nimeni nu-l  banuia tovaras cu mine. Nu ne întalneam decît în mare taina înainte de o partda pentru a-i înmana zarurile pe care cu mare mestesug mi le facea un mester arab. Altfel ne vedeam doar în concedii în strainatate.  Partea lui din castiguri i-o bagam direct în cont. Lua 10% din ce castigam eu, dar la urma urmei, ce mare rahat facea? Si va spun eu, ca 10% erau bani buni.

N-am vazut sticla de bere care se îndrepta spre capul meu, dar cînd e sa ai noroc, ai. Tocmai ridicasem bratul stang pentru a-mi sterge cateva boabe de sudoare de pe frunte, cînd sticla de bere a impactat cu bratara de aur a ceasului meu. Tandari se facu. Sticla de bere. Un ciob mi-a taiat nu prea adanc fruntea. In urmatoarea fractiune de secunda, din reflex, pumnul dreptei mele a zguduit falca idiotului care ramasese interzis de nereusita tinand înca gatul sticlei sparte în mana. L-au adunat de pe jos bodyguarzii localului în timp ce pe mine m-a luat în primire Kristin, barmanita.

– Imbecilul asta nu stie sa piarda – zice ea în timp ce îmi pune un plasture din trusa medicala de prim ajutor. Gata, nu mai sangerezi, îti pun un whisky?

– Nu multumesc, îi räspund zambind pentru grija ce îmi poarta. Daca îmi iei pulsul, o sa vezi ca e normal. Nu ma emotionez prea repede. Habar n-am ce specie de animal sunt. Adrenalina mi-o iau din chestii mai serioase, ca parasutismul sau bungi-jumping.

 

Parasesc localul si-o iau catre parcarea unde se lafaie Ferrari-ul meu. Urc, bag cheia în contact, o rasucesc, motorul prinde sa toarca, apas acceleratia de cateva ori, se aude zgomotul specific de motor de mare capacitate turat si ma simt excitat si plin de viata. Da, sunt multumit de mine!

Ma uit la ceasul de la bord si vad ca sunt în întarziere si demarez în tromba catre casa.Trebuie sa fac un dus, sa pun tolul festiv si sa ma prezint la casa judecatorului. Timp, o ora si jumatate! Cam putin, dar bag viteza. Ca de obicei uit mereu  lucruri esentiale. Trebuie sa va spun ca e iarna, ca ninge, ca tot carosabilul e plin de zäpadä si ca e seara, mai precis 7:30 p.m. Acul vitezometrului se apropie de 140 km la ora, pe o bucata de drum indicata cu maxim de 50 km la ora. Si ce? Fac ceva pe indicatiile alora! Am si bani de amenzi, cunosc si traseul. L-as putea face cu ochii închisi.  Ce nu stiu e ca într-o intersectie unde am prioritate, intra un bou care nu stie semnele de circulatie si îmi taie calea. Franez puternic ca sa evit impactul direct si cu tot ABS-ul ma-sii de bani multi, Ferrari-ul meu începe sa danseze pe ghetusca ce se formase pe carosabil. Dupa cateva volte se opreste într-un parculet la marginea strazii. Uff, am scapat nevatamat! Bag în marsarier si scot masina în sosea. Peisajul era întru-catva schimbat. Cu cat înaintam cu atat îmi dadeam seama ca parasisem orasul si ma aflam undeva pe un drum de tara în pustietate. Langa mine pe scaunul din dreapta, moartea îsi cosea ciorapul de plasa de culoare neagra de la piciorul drept, care se vedea rupt în cateva locuri. Capa neagra originala, cea pe care o stie toata lumea, o aranjase cu grija pe bancheta din spate, iar coasa o tinea între picioare. Initial m-am mirat ca era o coasa asa de scurta încat a putut intra în Ferrari-ul meu! Pe urma am vazut ca are un mecanism de autoreglaj, care o poate mari sau micsora dupa pofta stapanului. Acum ca toata lumea e înebunita dupa scule inteligente, nu poti acuza moartea ca se vrea în pas cu moda. Chiar si pantofii pe care îi purta pareau Manolo Blachnik, dar n-as putea sa jur.

– Vezi de drumul tau, ca si asa e noapte si e o vreme ca dracu’. Ce crezi ca daca te zgaiesti la mine dispar? Ai vrea tu.

– Mai bine dai cu oja, zic eu calm.

– Ce? Intreaba moartea.

– Pe ciorapi, daca dai cu oja, se lipeste. Pana si eu stiu asta. Nu te pricepi la cusut, se vede de la o posta.

– Asadar, zambi doamna în negru, te tii tare.

– Asa îmi este firea, nu ma sperii cu una cu doua. Chestie genetica, tind sa cred. Iar acum ca ai venit dupa mine, ce mai pot schimba?

– Nimic.

– Am avut impresia ca accidentul nu s-a produs, ca a fost doar un derapaj.

– Ai avut impresia. Accidentul chiar s-a produs. A fost un accident pe cinste. Ciorapul mi l-am rupt cand l-am însotit pe soferul celeilalte masini. Era recalcitrant, dat fiind faptul ca era manga de beat,  nu realiza de ce trebuie sa ma însoteasca. Asa ca a trebuit sa ma impun un pic si mi-am ciupit ciorapul în timpul harjonelii.

– Care va sa zica idiotul era baut, zic eu.

– Oh, nu are nici o importanta, îi sunase ceasul. Baut sau nu, tot trebuia sa vina cu mine în seara asta.

Ma uitam la ea si nu-mi venea sa cred. Chiar daca era îmbracata  în negru, croiala hainelor era moderna si eleganta. Pe urma fata ei era fina si dragalasa, în nici un caz cavernicola cum apare în picturile de epoca. Imi exprim mirarea iar ea zambeste cochet.

– Acei pictori nu m-au portretizat pe mine, ci frica din ei.

– Tu reprezinti frica, îi replic eu.

– Ei as, eu sunt un fel de stewardeza, de plasatoare la cinema, eu pur si simplu fac oficiul de a conduce sufletele de pe aceasta lume catre ceruri. Nimic mai mult. Acolo, decidentii hotarasc care suflet merge în rai, care în iad si care stationeaza o perioada în purgatoriu. E absurd ca sa-i fie frica cuiva de mine.

Acum zambea parsiv, stiind bine ce frica baga în oasele oamenilor.

– Se spune ca la fiecare secunda moare cate un om, schimb eu discutia. Noi stam de o bucata buna de timp de vorba. Cine îi însoteste pe cei care au murit în acest interval de timp?

– A, timpul, suspina doamna în negru. Timpul e relativ, draga. Cand astepti ceva important un  minut e lung cat o viata. Cand vrei sa traiesti un pic mai mult, un an  trece într-un minut.

– Da, zic eu mahnit. Timpul e relativ si ireversibil.

– Aici te înseli. Timpul e reversibil, numai ca omenirea nu i-a dat de cap mecanismului pana acum. Dar si cand o sa se rezolve aceasta ecuatie, atunci sa te tii! Sigur, eu n-o sa mai folosesc la nimic, deci nu cred ca va mai vrea cineva sa fie condus catre ceruri. Insa pamantul se va umple în asa hal de oameni, încat ori se vor gasi mijloace de populare a altor planete, ori se vor gasi metode de creare de universuri paralele, ori se va distruge planeta. Cu oameni cu tot.

O clipa s-a facut întuneric total. Apoi am deschis ochii si mi-am plimbat privirea prin încapere. Era la o prima vedere o rezerva de spital de bani multi. Un doctor ce statea la capul meu zambi satisfacut cand am deschis ochii. Langa el, doamna în negru, de data asta îmbracata în alb cu echipamentul standard al asistentelor medicale, scria ceva într-o fisa. A zambit si ea.

– Domnule Zweig, bine-ati revenit. O saptamana ati stat în coma. Eu sunt doctorul Kirsch. Va informez ca ati avut un accident urat în urma caruia v-ati fracturat mana stanga si ati suferit un traumatism craneo-cerebral. Din fericire ambele probleme solutionabile si iata deja solutionate. Voi reveni maine la vizita. Buna ziua.

Pleca însotit de asistenta si din usa salonului ma anunta:

Cei de la descarcerare v-au adus si capa neagra si coasa pe care o aveati în masina cand s-a produs accidentul. Mergeati la bal mascat? Rase si închise usa.

Stateam toti trei frumos asezati in rand pe scaunele inalte de la bar, asa zisele “cai”. Ne uitam cu priviri tembele la halbele de bere goale, care tronau pe tejgheaua barului din fata noastra. Eu eran gata sa ma ridic, cand il aud pe Fritz zicand cu voce stinsa:

– Mai luam un rand?

-Poate sa-ti mai dau un rand de scatoalce, ii zic eu printre dinti.

Fritz asta era cunoscut in cartier drept alcoolic inveterat si slab de minte totodata. Umbla toata ziua cu asta care sta langa noi la bar si pe care il cheama domnul Popartz, sau asta e doar porecla, habar n-am, dar i se potriveste de minune caci bese cand nu te astepti indiferent de loc si de companie. Amandoi aveau mare noroc cu sistemul de asistenta german, care le dadea lunar un ban moca numai pentru ca avusesera norocul sa se nasca nemti.

Poate va intrebati ce caut eu cu asemenea exemplare. Aici e o daravela incurcata. Eu chiar dobitoc nu sunt, dar nici nu ma da desteptaciunea afara din casa. Altfel m-as fi facut bancher, nu springar. Nu zic nu si asta cu sparlitul de prin case poate fi o meserie banoasa, cu conditia sa fi inspirat cand alegi tinta. Eu nu pot spune ca sunt inspirat nici ca nu sunt, pentru ca am intrat in bransa de curand.

Cu Fritz ma stiu de copil, caci suntem vecini, de cand m-am nascut. Fritz a aflat de la sora-sa -care lucreaza in bransa sufletelor caritabile, respectiv e curva-  ca un anumit domn Smith, are ascunse in casa diamante in valoare de peste un milion de euro. Taina asta i-ar fi spus-o ei domnul Smith -beat fiind- cand se giugiuleau in patul din camera nuptiala de la hotelul “Wiener Hoff”. Fritz mi-a vandut pontul pentru ca stie cu ce ma ocup si mi-a propus sa impartim prada fifty-fifty, dar m-a rugat sa-l luam cu noi si pe prietenul lui domnul Popartz. Zicea ca se simte mai sigur cu el alaturi si ca sa nu imi fac griji de partea lui Popartz, caci o plateste din banii lui. Am acceptat pentru ca oricum nu aveam de gand sa impart nimic cu nimeni.

-Hai la treaba, am zis.

Fritz si cu domnul Popartz abia si-au deslipit cururile de pe scaune. Erau topiti de frica, d-aia si incercase Fritz stratagemea cu bautul inca unui rand de bere. N-a tinut. In operatiunea asta eu sunt seful. Eu hotarasc. Desi Fritz avea informatia – sora-sa sa traiasca- ca nu este nimeni acasa (domunl Smith fiind in delegatie, iar doamna Smith in vizita la parintii ei in alta localitate), am hotarat sa nu intram pe usa din fata. Cine stie ce vecina vigilenta urmareste ce se intampla prin cartier. Am intrat pe portita din spate, prin gradina si am deschis usa de la bucatarie cu speraclul. Domnul Popartz, care cel mai probabil nici nu stia ce cautam noi acolo, a ochit pe un dulapior o sticla de whisky, a desfacut dopul si pana sa i-o pot lua din mana, a si baut un sfert din continut. Am dus degetul la buze in semn de “tacere, boul dracului!” si am pus sticla la loc. Le-am facut semn sa se incoloneze dupa mine si am deschis usa de la bucatarie, usa ce dadea inspre salon.

In acelasi timp in coltul opus al salonului s-a deschis o usa pe care a iesit o doamna in varsta, care era vesela si tinea in mana un pahar gol. Si doamna era tot goala, goala pusca. Instinctiv, ca doar d-aia sunt barbat, m-am fixat la sanii ei. Silicon total. Tot instinctiv, am coborat privirea catre sexul ei. Avea pubisul tuns in forma de fluture. Scena asta a durat probabil o miime de secunda, apoi am ridicat o privire de otel la nivelul ochilor doamnei.

Doamna, total fastacita, nu a gasit altceva de cuviinta decat sa ma informeze  ca era in drum spre bucatarie pentru a umple un pahar cu apa. In situatii dintr-astea, total atipice, nu e cazul sa te pui la taclale si sa debitezi amabilitati. De aceea m-am repezit in dormitor sa vad daca nu cumva doamna nu era acompaniata. Era!

Un domn marunt, chel, incerca sa isi puna izmenele, dar era asa de speriat incat nu reusea.

-Lasa stimate domn, ca iti sta bine si asa, zic eu. Hai mai bine in living.

Nu s-a impotrivit. Si-a pus mana in dreptul cucului -care fie vorba intre noi era ca vai de el- si a pornit-o grabit catre living. In living domna reusise cum-necum sa puna paharul pe o masuta si cu ambele maini isi acoperise sanii si pubisul. Amicii mei, Fritz si domnul Popartz, o priveau extaziati. Ziceai ca se afla in fata fecioarei de la Lourdes. Noroc ca stateau cuminti, ca si asa cucoana tremura din toate incheieturile.

-Mainile la spate, racnesc eu.

Iar cei doi nudisti se executa imediat. Voiam sa termin cat mai repede ce aveam de facut si stiam fara sa fi facut vreun curs de psihologie ca oamenii goi isi pierd buna parte din stima si din judecata cand se afla in societatea unor oameni imbracati. Minus naturistii, dar aia au o gena sucita. Faptul ca i-am pus sa stea cu mainile la spate si, in consecinta, le-am luat si ultima iluzie de decenta, i-a derutat foarte rau (se vedea clar pe fetele lor de pe care inteligenta disparuse total lasand la vedere doar angoasa si tampenie).

-Domnule Smith, incep eu grav. Va rog….

– Pardon, zice domnul. Eu nu sunt domnul Smith. Eu sunt domnul Poper.

-Nici dvs. nu sunteti doamna Smith? o intreb pe femeie.

-Ba da, eu sunt doamna Smith.

Ma uit la domnul chelios intrebator, iar acesta ma scoate imediat din dubii.

-Eu sunt, draga domnule, un bun prieten al doamnei.

Fritz si domnul Popartz, au izbucnit in ras. M-am uitat crunt la ei si s-au potolit, desi au continuat sa mustaciasca pe sub nas.

-Deci, cum s-ar spune, domnule, dvs. sunteti amantul doamnei, zic.

Domnul nu a dorit sa rosteasca cu voce tare infamul cuvant, insa a incuviintat din cap. M-am uitat inca o data la cucul lui. Era mic rau de tot si zbarcit. Boasele ii erau crete ca la orice om in varsta, de unde si vorba “Batranete, coaie crete”. Acum eu pot sa discrep de gusturile doamnei in materia de amanti, dar nu pentru a-i fi critic am venit eu aici. Si asa eram intr-o situatie de rahat. Aveam pe cap doi ostateci in curul gol si doi complici cu mintea goala. Si unde mai pui ca ostatecii imi vazusera fata, ca de cei doi tembeli care ma insoteau, ma durea chiar in cot daca erau identificati.

Dintr-o chestie simpla: bagi speraclu, intri, iei si pleci, uite unde am ajuns! Bine, am explicat cam simplist. Nu era chestie doar de iei si sa pleci, caci diamantele trebuiau cautate prin casa, domnul Smith omitand sa ii spuna surorii lui Fritz si locul precis unde le-a pitit. Norocul meu -daca asta e noroc- este ca atat doamna Smith cat si amantul dansei, aveau si ei de pierdut daca faceau reclamatie. Asa ca m-am gandit sa fac un pact cu ei: noi sa ne retragem linistiti, iar ei sa se prefaca, si anume, ca nu s-a intamplat nimic. Totusi aveam asa mancarime ca in loc sa lansez oferta, ma aud spunand:

-Madame Smith, noi cu amantlacul dvs. nu avem nimic de-a face. In definitiv, in ultima vreme moravurile s-au schimbat de-a binelea, iar dvs. mai sunteti si o persoana matura pe deasupra. Noi, ca sa duc sinceritatea pana la capat, am venit doar sa luam o manuta de diamante pe care sotul dvs. spune ca le aveti in casa.

-Da, zice Fritz – iar pe mine ma ia cu frig de ce tampenii o sa scoata pe gura.

-Am venit asa ca intr-o vizita de protocol, continua Fritz.

Taci, ca s-a descurcat bine. Nu a scos nicio ineptie. Sper sa nu-l apuce si pe domnul Popartz limbarnita. De zis, n-a zis nimic. Insa a basit atat de tare, incat a inghetat atmosfera.

-Diamante? Ce diamante? Eu nu stiu despre nici un fel de diamante, se ratoieste doamna Smith, nevrand sa bage de seama nesimtirea lui Popartz. Frica si tembelismul i-au disparut din priviri.

-Sotul dvs. i-a marturisit amantei ca aveti diamante, o pun eu in tema.

– Avem? Poate are el si nu stiu eu, porcul! Vad ca are si amanta si eu nu sunt la curent! 

Deja doamna isi revenise total. Se vedea si din faptul ca nu ii mai pasa ca e goala, ba isi pusese si mainile in sold. Domnul cel chelios nu isi  revenise.

-Da-i draga, zice el, pietrele pretioase si sa terminam tarasenia.

-Ma tu esti tampit? Se rasteste doamna la el. N-auzi ca habar n-am de niciun fel de diamante? Pot sa pun ceva pe mine?

Ma intreaba doamna  foarte sigura de accept.

-Da doamna, ii dau eu mana libera.

Doamna pleaca spre dormitor si prin usa larg deschisa vad cum merge la vestiar ia un capot, il pune pe ea fara sa adauge mai intai alte desuuri si revine. Se aseaza comod pe un scaun tapisat, langa o masuta pe care avea o tabachera, o scrumiera si o tava pe care erau frumos randuite cateva pahare de cristal si o sticla de asemenea de cristal plina cu un lichid de culoarea ceaiului.Plus o pisica pe care o da jos de pe masuta cu dosul mainii stangi. M-a uimit treaba. Nu observasem pisica. Doamna a luat tabachera de pe masa, a deschis-o si ne-a invitat la tutun.

-Doriti o tigareta?

Fritz a dorit. Prietenul lui, nu. Si nici domnul cel chelios. Eu stateam in dubii. Pana la urma am scos o tigara din pachetul meu.

-Merci madame, am marca mea preferata de tigari.

Amantul -vazand cum se schimba situatia- a indraznit si si-a adus mainile in fata acoperindu-si din nou cucul.

-Mergeti sa va imbracati, ii sugerez eu, iar el pleca ca din pusca in dormitor.

Doamna a luat o tigareta din tabachera, a batut capatul fara filtru pentru a presa tutunul cu gesturi de cocota imbatranita si a aprins tigareta. A tras in piept un fum mare cat un sfert de tigareta, dupa care a exhalat o groaza de fum. Nu se mai termina! Intr-un final mi-a spus raspicat:

-Uite ce este domnilor, povestea dvs. este o aberatie. Sotul meu nu are nicio amanta. Nu poate avea. E impotent.

-Pardon coana mare, zice Fritz. Sora mea e de o cu totul alta parere. Zice ca mai rar la varsta lui sa aiba asemenea sculari. E convinsa ca ia viagra.

Domnul Popartz a gasit de cuviinta sa mai traga una sonora. Fritz zambi fastacit.

-A racit saracul! N-aveti vreo tarie prin casa? se adreseaza doamnei. Ii ia cu mana!

-Sa mearga la bucatarie. Are acolo bautura sa-si puna si-n cap, zice doamna oarecum enervata de intrerupere. Mie tot nu-mi vine sa cred ce spuneti despre sotul meu. Si apoi, de unde sa aiba diamante? E adevarat ca are un salariu foarte bun, dar il bea aproape pe tot dupa ce plateste hangaralele casei. Eu am noroc ca am banii mei, din mosteniri, ca daca as sta in banii lui, as fi o miloaga.

-Doamna, zice Fritz, cel mai bine o chemam pe sora-mea. Ea ne poate lamuri la fix.

-Sunt de acord, spuse doamna. Cheama-o!

Cat sta Fritz la taclale cu sora-sa de pe un mobil, eu ma asigur ca n-o sa plec cu mana goala de aici. Asa ca fac cu privirea un tur al tuturor obiectelor de valoare.

 

Mariane, sora lui Fritz, intra pe usa principala ca si cum ar fi la ea acasa. Fumeaza iarba si are ochii tulburi. De nara dreapta si de spranceana stanga ii atarna cate un cercel. Parul vopsit rosu strident e tuns punk. Poarta costum de piele asezonat cu lanturi si ghete de motociclist. Ce mai, arata total ca o persoana de incredere. Se fac prezentarile de rigoare cum se cade in lumea mondena, ia loc fiecare pe unde poate si doamna Smith –ca gazda presupun- deschide discutía.

-Si, deci, dvs. domnisoara Mariane, prezumati de faptul ca sunteti amanta sotului meu.

-Eu doamna nu prezumez nimic. De altfel nici nu stiu ce inseamna expresia asta.

-Intr-un cuvant, doamna spune ca esti amanta sotului dansei, ii traduc eu pe scurt.

-Eu amanta? Fereasca Sfantul! Eu nu sunt amanta nimanui! Eu sunt o profesionista cinstita. Fac treaba numai la comanda, imi iau banii munciti si pe-aci ti-e drumul. Nu ma agat de nimeni. Nu vreau sa stric casa nimanui.

Se simtea o tensiune in are care nu era tocmai necesara. Doamna Smith parea o felina gata sa sara la gatul Marianei. M-am gandit ca trebuie sa fac ceva. N-a mai fost nevoie. Domnul Popartz a venit din bucatarie si a tras una asa puternica incat a detensionat pe loc atmosfera. A dat sa zica ceva, dar s-a razgandit si a intrat la loc in bucatarie.

-Stimata domnisoara, il aud pe domnul Poper. Va rog sa imi permiteti. Chestiunea in cauza nu este daca dvs. si domnul Smith sunteti amanti, ci daca exista diamante in aceasta casa si unde anume.

-Habar n-am. Boul asta de frate-miu intelege ce vrea el. Eu i-am povestit doar ca omul are diamante nimic altceva. Ca le tine in casa, sau la banca in vreun seif, sau in alta parte, nu stiu. N-a apucat sa-mi spuna. Era prea baut. Povestea sta in felul urmator. Domnul Smith este unul dintre clientii mei. Imi solicita serviciile cam o data pe luna si prefera san e zbantuim la “Wiener Hoff” in camera nuptiala. De obicei, ziua. O ora de hata-hata si gata. Dar plateste bine. Peste tarif. Asa ca intr-o seara, cand stateam acasa cu crampe de la ciclu, suna si-mi zice: “Hai la zbant, la “Wiener Hoff” “. Se simtea din glas ca e cam pilit. Ii spun sa sune pe altcineva, ca eu sunt la ciclu, dar el zice ca nu, ca pe mine ma vrea. “Ce, alte gauri nu mai ai?”, mi-a zis cu naduf. Avea dreptate. Ce sa fac, era client bun. M-am dus. Pe drum mi-am pus in cap sa-i fac un sex oral la rapid si hop la somn, ca si-asa era pilit. Am ajuns prima la hotel, am luat cheia de la camera si am urcat. El a venit peste vreo ora, cand eu deja motaiam in fata televizorului. Era manga. A apucat doar sa-mi spuna ca are doua diamante mari, s-a lungit pe pat si-a adormit inaintea pernei. L-am dezbracat, si l-am bagat sub plapuma. A dormit tun, pana la noua dimineata. Cand s-a trezit a vrut sa stie daca am facut sex, ca el nu-si mai amintea nimic inca de cand statea si bea la bar. I-am zis ca da, ca am facut si oral si anal. Ca doar nu era sa-mi iau doar jumatate din bani, pentru ca n-am prestat. A platit si-a plecat.

-Si diamantele? S-a interesat domnul Poper.

-N-a mai zis nimic de ele si nici eu nu l-am mai intrebat. Asupra lui oricum nu le avea, caci nu iesisera la iveala cand l-am buzunarit, dupa ce l-am dezbracat si l-am bagat in pat.

Doamna Smith si-a aprins inca o tigare. A cata? Si a intrebat-o pe Mariane:

                      -Ai avea curajul sa repeti tot ce ai spus aici si in fata sotului meu?

                      -Bineinteles ca am curaj, doamna. De ce sa n-am? Ce, am omorat pe cineva?

La cat era de drogata, avea tot curajul din lume.

-Bine, spuse doamna Smith. Atunci, cand sotul meu se intoarce din delegatie, stabilim o intalnire in trei. Eu, tu si el. Domnii aici de fata, nu cred ca e nevoie sa ne mai acompanieze.

Din cauza drogurilor, Mariane a receptat cu un pic de intarziere propunerea doamnei. Dar cand a receptat-o a izbucnit in ras.

                      -Delegatie? Ce delegatie? Sa stie draguta doamna, ca daca acum sotul dumitale este in vreo delegatie, este la hotelul “Wiener Hoff”, cu o brazilianca nou sosita in urbea noastra.

                      -Minti! Se enerveaza doamna Smith.

                      -Verifica! Nu  te costa decat o convorbire locala, replica Mariane.

Doamna Smith, ridica receptorul telefonului fix, aflat pe o comoda in sufragerie, langa cartea de telefon de unde afla numarul hotelului “Wiener Hoff”.

                      -Alo, va rog sa-mi spuneti daca dombul Smith este cazat la dvs. …….. La camera nuptiala?….. Da, va rog sa-mi faceti legatura.

Doamna Smith se muta de pe un picior pe altul pentru a-si mai calma nervii… probabil.

                      -Hans, tipa ea scurt. In zece minute sa fii acasa! Fara comentarii! – si tranti receptorul in furca.

Cred ca au trecut mai bine de zece minute pana cand a intrat spasit pe usa domnul Smith, timp in care nimeni nu a scos o vorba, dar toti au fumat. Inclusiv domnul chel. Era un fum de-l taiai cu cutitul. Domnul Smith, care probabil a baut ceva la rapid pentru a putea face fata situatiei, imediat dupa intrarea in living si facand abstractie de necunoscutii care ii populau incaperea de zi, se tranti realmente in genunchi si declama cu ochiii tinta la doamna Smith:

                      -Iarta-ma, nu mai  fac! A fost o clipa de ratacire!

Mie unul, dramoletele nu imi plac! Dar ceilalti erau parca hipnotizati de domnul si doamna Smith, asa ca am facut usor un pas la dreapta si am insfacat dintr-o vitrina deschisa o statueta “Ming” originala, pe care o ochisem mai devreme si care, in opinia mea de expert, facea vreo cinci miare pe care puteam sa le iau de la domnul Schultz –anticarul- care in timpul liber era si misit de lucruri de valoare furate.

-Dragul meu, schimba tonul doamna Smith, nu cred ca e cazul sa dai in mintea copiiilor cu atatia oameni de fata. Chiar nu ti-a mai ramas nici un pic de demnitate? Scoala-te te rog si explica-ne ce e cu diamantele, ca de partidele tale amoroase nu e nimeni interesat. Nici macar eu!

-Diamante? Ce diamante? Intreaba bulucit domnul Smith, ridicandu-se din pozitia incomoda din care statuse pana atunci.

                      -Hai nu face pe prostul! Ridica tonul doamna Smith. Amanta ta, aici de fata, ne-a dezvaluit totul.

-Daca va dezvaluit totul, inseamna ca nu mai aveti nevoie de mine, desi jur pe santa cruce ca habar n-am despre ce vorbiti. 

-Uite ce e pisoias, il ia in primire Mariane. Pe mine sa nu ma scoti de mincionoasa in fata atator oameni. Eu sunt curva serioasa. Nu m-ai sunat tu joia trecuta seara si mi-ai propus un rendez-vous la hotelul “Wiener Hoff”?

Domnul Smith nu ar fi avut nici un chef sa raspunda, insa cum o duzina de perechi de ochi il fixau intrebatori, a raspuns oftand:

                      -Ba da.

                      -Si cand mi-ai venit cu intarziere si beat manga nu mi-ai strigat tu inainte de a cadea lat in pat, ca ai doua diamante ca doua boase?

Mariane a spus toate vorbele astea cu cadenta de mitraliera, dupa care a tacut brusc. Domnul Smith s-a luminat intru-catva la fata si i-a replicat asa incat sa inteleaga si nevasta-sa si musafiri ca se aflau intr.- o totala confuzie.

                      -Tu, idioato! Tocmai veneam de la carciuma unde cat am fost treaz, am ascultat un banc simpatic, pe care probabil am vrut sa ti-l spun si tie, dar cum m-am imbatat asa de rau, a iesit o grozavie! Voiam sa-ti spun repetand o parte din banc, ca am doua boase ca doua diamante. Si nu viceversa, cum mi-a iesit la betie, sau poate cum gresit ai interpretat tu ca esti proasta ca noaptea!

Acum ca s-au clarificat lucrurile si toata lumea a amutit, m-am gandit ca era timpul sa ma pierd din peisaj si sa alerg cat de repede la anticar. Asa am si facut. Iar in drum spre usa de la intrare, am mai luat dupa mine si o vaza, tot chinezeasca, tot din epoca “Ming”. De acum puteam sa-mi iau vacanta vreo doua – trei luni. Ce ti-e si cu incurcaturile astea domnule!